Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Un roman saturnian de Mihaela Mudure

Începuturile modernităţii (în termeni româneşti, perioada 1700-1830, chiar 1848) au atras multe condeie. Amestecul baroc de orientalism şi occidentalism, încercările de modernizare simultane cu supravieţuirea încăpăţânată a unor structuri care ţin profilul tradiţional românesc, toate acestea au atras nenumărate condeie de la Nicolae Filimon până la Eugen Barbu. Octavian Soviany, echinoxist cunoscut pentru poezia sa, este cel mai recent dintre aceştia.

Romanul lui, Viaţa lui Kostas Venetis, este dedicat vieţii unui picaro balcanic care ajunge să slujească unei organizaţii secrete cu ramificaţii europene. Ficţiunea lui Soviany este, în acelaşi timp, o erotică saturniană, o fiziologie a mai tuturor acuplărilor imaginabile evocate cu un material lingvistic care şochează prima dată dar sfârşeşte prin monotonie din cauza repetitivităţii, o naraţiune care îşi dezgoleşte, postmodern, propriile resorturi, încercând să rivalizeze cu celebra Halima arabă. Mai multe fire narative se întretaie, sunt întrerupte, reluate, cu dexteritate de autor. Dacă Şeherezada îşi salvează viaţa cu ajutorul poveştilor ei, la Soviany exerciţiul narativ se face într-o altfel de cursă contra morţii. Muribundul Kostas Venetis îşi obligă tovarăşul, un anume Nemţoaica, ambiguu trupeşte, să îi fie un soi de scriptor. Kostas îi dictează propria viaţă, încercând să se salveze prin cuvânt. Kostas nu este condamnat de vreo justiţie umană, ci de cea divină. Firul vieţii lui este tors aproape în întregime. Abrupta dispariţie a lui Kostas din finalul cărţii nu justifică, însă, speranţa reîntoarcerii şi a reluării poveştii. Filele rămase în urma lui Kostas sunt fragmente ale unui întreg parţial eşuat, exerciţii neconvingătoare de stimulare a interesului pentru ce ar fi putut să se întâmple.
Poietica ficţiunii lui Kostas Venetis este explicată pe fundalul unei ontologii bazate pe cunoaşterea Cabalei: „bărbatul nu poate ajunge la fiinţă fără femeie, nici femeia fără bărbat şi nici unul din dânşii fără Şehina, care e partea femeiască a femeii” (42). Repetat de mai multe ori de-a lungul povestirii, adevărul Cabalei se doreşte a fi fundamentul ontologic al metaforei favorite a lui Soviany: cercul care se învârte înainte şi înapoi.
„Cercul e prins între cele două mâini ale lui Dumnezeu: mâna care apucă şi mâna care sloboade.
Cuvântul care pleacă din gura lui Dumnezeu e spânzurat pe Crucea Materiei şi se întoarce apoi în gura lui Dumnezeu.
Fiecare din noi purcede din Spirit şi se întoarce în Spirit.
Iar rotirea cercului – de la Coroană la Temelie şi înapoi – e zugrăvită amănunţit pe Arcanele Majore ale Tarotului” (110).
Splendide consideraţii! Din păcate, vâna prozatorului nu e suficientă pentru a susţine această construcţie ontologică. Desfăşurarea spaţială a romanului – din Grecia pâna la Stambul, Viena şi Paris – nu e dublată de suficientă fervoare a acţiunii. Romanul misterelor sfârşeşte prin a obosi.
Erotică saturniană, istoria lui Kostas Venetis, este o apologie indirectă a amorului socratic în care intimitatea fizică dublează un exerciţiu pedagogic, o paidee. Din păcate, în aceste pasaje autorul se complace în utilizarea repetată a aceluiaşi segment de limbă românească – exerciţiu şocant la început - descrierea acestor scene erotice, ajungând să creeze o anume senzaţie de saţietate în cititor.
Fascinantă este, însă, descrierea societăţii pe care societatea secretă a Beizadelei Mihalache intenţionează să o construiască, după războiul cel mare: un fel de societate postmodernă, globalizantă, o societate a consumului descrisă cu premoniţia viitorului descris din trecut. Peste tot va fi bunăstare, „banii vor fi la dispoziţia tuturor” (408), cetăţenii vor fi încurajaţi să cheltuiască, să devină datornici, iar răzmeriţele vor fi înăbuşite prin grosimea facturilor. Plăcerea comodă, prosperitatea materială, lipsa ierarhiilor consfinţite de tradiţie vor duce la o lume a relativismului postmodern în care simulacrul şi repetitivitatea vor ucide spiritul.

„Femeia nu va mai fi silită să dea ascultare bărbatului ei, copiii se vor putea ridica împotriva părinţilor, bătrânii care nu se vor purta precum copiii şi adolescenţii vor fi internaţi în case de sănătate.
Schilozii se vor bucura de aceeaşi preţuire ca şi cei sănătoşi, strâmbătatea din naştere va fi privită ca un blazon de nobleţe” (409).
Păcat că autorul îl obligă pe Kostas să tacă „pe neaşteptate” (409).
Pe scurt, Viaţa lui Kostas Venetis este un roman interesant, dar care suferă de o anume repetitivitate stilistică de tip manierist. Autorul ar fi putut să înjumătăţească numărul paginilor, să concentreze acţiunea şi să ne ofere un roman cu adevărat captivant.


Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis,
Bucureşti, Cartea Românească, 2011.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara