Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi libere:
Un talmeş-balmeş armonios de Gabriel Dimisianu


Spuneam în articolul din numărul trecut că Nicolae Manolescu m-a îndemnat să scriu amintiri despre cele mai vechi lecturi, cum el însuşi a făcut-o, atât de atrăgător, în Viaţă şi cărţi.

Tot acolo vorbeşte despre „talmeş-balmeşul" lecturilor din copilărie, ceva ce nu se poate evita, dacă este să mă iau şi după experienţa mea în domeniu. Voi spune aici şi despre ea câteva lucruri.

În fond în ce a constat acel talmeş-balmeş al primelor mele lecturi şi cum am ajuns la el? O bibliotecă propriu-zisă în casa părinţilor mei nu a existat, încropin-du-se una abia după ce am devenit eu cititor de cărţi. Locuiam împreună cu bunicii materni, iar de citit în familie citeau mai ales femeile, adică mama şi bunica. Citeau romane, la întâmplare, cumpărate sau, cele mai multe, împrumutate. Bunicul şi tata citeau în special ziare, dar tata, după ce m-am alfabetizat, s-a îngrijit să mă aprovizioneze cu cărţi, îndemnându-mă să le citesc. Aproape zilnic îmi aducea cărţi. Am mai vorbit despre asta în Amintiri şi portrete literare. Tata era librar, ceea ce l-a făcut să trăiască fizic, pot spune, într-o lume de cărţi.

Şi nu numai fizic, ci şi sufleteşte. El nu avea multă instrucţie dar îi preţuia pe cei care aveau. Venea în legătură cu oameni care citiseră mult, care iubeau cărţile, cu profesori şi alţi intelectuali din oraşul nostru, frecventatori ai librăriei. În ei tata vedea modele de urmat pentru mine. Îi consulta, cred, în privinţa celor mai potrivite cărţi pentru copiii de vârsta mea. După o vreme am început eu însumi să-mi procur cărţi, înscris la biblioteca „Armencea" şi apoi la aceea care primise la Brăila numele lui Mihail Sebastian. Împrumutam cărţi luându-mă după ce citeau unul sau altul. Şi mai târziu, elev la „Bălcescu", m-am înscris la biblioteca liceului, încă neepurată. Poate că nu am ales totdeauna bine ce să citesc, poate că şi de acolo talmeş-balmeşul lecturilor mele din copilărie. Dar mă gândesc totodată că acele lecturi nici nu puteau fi altfel decât foarte amestecate. Erau în concordanţă normală cu veleităţile vârstei. Cititorul-copil este ahtiat să trăiască, prin lecturile lui, experienţe cât mai diverse, cât mai extravagante şi exotice, să adopte cât mai multe identităţi, să se transpună în cât mai multe ipostaze.

L-am văzut pe acel cititor-copil regăsindu-se în basmele lui Creangă şi Ispirescu, Andersen şi Perrault. Dar şi în Dox-uri. În tribulaţiile băieţaşului nefericit din Cuore, care-şi caută familia peste mări şi ţări, dar şi în isprăvile Căpitanului Blood, piratul englez care înspăimânta Caraibele. În Winnetou şi Old Shaterhand, eroii temerari ai Vestului sălbatic, creaţi de Karl May. Dar şi în personajele burleşti, cu iz de mahala bucureşteană ale lui N. Batzaria (Moş Nae), stârnitoare de râs, în Haplea, în Coana Frosa, în Porumbiţa şi Timofte, în Goangă şi Târlică. Şi pot să înşir la nesfârşit referinţe culturale care să ilustreze talmeş-balmeşul lecturilor mele din copilărie.

Prin 1960, într-un moment de crezută (dar repede infirmată) relaxare ideologică, un critic literar, Mihail Petroveanu, a lansat pe piaţa ideilor estetice (foarte săracă de altfel) conceptul de „turn Babel armonios". Definind astfel, neortodox, realismul socialist, criticul miza pe o îmblânzire a rigorilor dogmatice atunci în vigoare. Ar fi fost să se admită diversitatea de limbaje artistice (nu şi de conţinuturi, bineînţeles) după modelul polifoniei simbolice a turnului Babel.

Nevinovata ieşire din rânduri a criticului fu considerată însă erezie şi-i atrase lui M. Petroveanu un număr de neplăceri, criticarea aspră în „Scânteia" şi interzicerea pentru o vreme de la publicare. Dar azi trăim alte vremuri şi nu se va supăra nimeni pe noi, cu siguranţă, dacă vom taxa lecturile îndepărtate ale copilăriei drept un talmeş-balmeş armonios.