Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Viaţa şi opiniile bonjuriştilor de Tudorel Urian


Adrian Marino obişnuia să compare perioada de după căderea comunismului cu cea care a urmat anului revoluţionar 1848. Schimbările petrecute într-un interval foarte scurt de timp la nivelul vieţii politice şi sociale, transformarea radicală a modului de viaţă şi a mentalităţilor, progresul tehnic fără precedent (cîţi români şi-ar fi imaginat, în toamna anului 1989, că în cîţiva ani vor vorbi cu deplină naturaleţe despre PC, laptop, internet, televiziune prin cablu, magazine mall, DVD, carduri bancare, telefonie mobilă, cuvinte inexistente în vocabularul lor la vremea respectivă), eforturile de sincronizare la standardul de viaţă şi valorile culturale occidentale susţin, mutatis mutandis, comparaţia, chiar dacă, la prima vedere, afirmaţia pare teribilistă. Atunci, ca şi acum, totul era de inventat, imaginaţia debordantă, entuziasmul, curiozitatea se descătuşaseră, dinamica societăţii româneşti devenise ameţitoare, şi în doar cîteva decenii de dezvoltare intensivă, ţara noastră (cîtă era la vremea respectivă, după unirea din 1859) devenise un regat recunoscut şi respectat la scara continentului european. Privite mai de aproape, asemănările dintre cele două epoci nu mai sînt atît de evidente. Progresul actual este unul de import, pe care oameni plictisiţi, blazaţi, obosiţi de viaţă de la vîrste tot mai fragede, şi-l asumă cu indiferenţă. Cum ar spune Mihai Şora, omul de azi şi-a pierdut dimensiunea verticală a propriei existenţe, nu mai simte bucuria vieţii, nu mai are ochi pentru miracolele care se petrec în jurul său.

După fascinanta sa Întoarcere în Bucureştiul interbelic (Humanitas, 2003), Ioana Pârvulescu face un nou tour de charme, invitîndu-şi cititorii într-o altă memorabilă călătorie în timp, de această dată În intimitatea secolului 19 (recent premiată de UNPR). La fel ca în precedenta sa carte, autoarea îmbracă o rochie de epocă, citeşte ziarele timpului pentru a afla faptele diverse, mondenităţile, informaţiile de ultimă oră despre care se discuta cu însufleţire la berărie şi în saloanele sofisticate, pe care, în ziua apariţiei, le citeau cu uimire sau cu amuzament Eminescu, Maiorescu, Caragiale, C.A. Rosetti, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Vasile Alecsandri, Iacob Negruzzi, Regele Carol I şi Petre Ispirescu. Citeşte apoi jurnalele şi corespondenţa tuturor acestor domni şi doamne, le află speranţele şi visele, iubirile şi obsesiile, bolile, bucuriile şi dramele familiale. Pune viaţă în chipurile ţepene pe care le ştim din reproducerile care ilustrează manualele de istorie (a literaturii). Rezultatul este o carte încîntătoare, în imediata apropiere a prozei, scrisă cu înţelegere şi mult sentimentalism de o autoare care ştie ca nimeni alta să se pună în pielea personajelor sale.

Cititorul cărţii Ioanei Pîrvulescu, În intimitatea secolului 19, are şansa de a parcurge, pas cu pas, etapele naşterii civilizaţiei române moderne. Între străzile cu damf de fecale ale Bucureştiului anului 1940, civilizaţia narghilelei, a ilicului şi a şalvarilor, a animalelor moarte (cîini, pisici, vaci, cai) abandonate în stradă vreme de săptămîni, pînă la capitala Regatului României de la sfîrşitul secolului al XIX-lea (în care funcţionau deja Teatrul Naţional, Academia, Banca Naţională, Universitatea, Ateneul Român) distanţa în planul progresului este incomensurabilă. Într-o singură generaţie românii au făcut trecerea de la o încremenită societate cvasi-rurală cu vizibile reminiscenţe feudale, la o societate modernă, dinamică, în ton cu realitatea europeană a momentului respectiv. Cartea Ioanei Pârvulescu este o reverenţă adusă acestor oameni ai începutului de drum care, prin curiozitatea, entuziasmul şi energia lor puse în slujba progresului în toate domeniile, au semnat, simbolic vorbind, actul de naştere al civilizaţiei române moderne. Cine sînt aceste personaje emblematice pentru secolului al XIX-lea, ale căror existenţe sînt urmărite pas cu pas, de la naştere pînă în ultima zi de viaţă? Oamenii care prin faptele şi prin scrisul lor au marcat veacul şi care, prin corespondenţa pe care au purtat-o, jurnalele, operele lor de ficţiune şi scrierile altora despre persoanlităţile lor, au făcut posibilă reconstituirea climatului epocii: C.A. Rosetti, soţia sa Mary Grant, Vasile Alecsandri, Carol Davila, Petre Ispirescu, fraţii Goleşti, Regele Carol I, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu, Veronica Micle, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Iulia Hasdeu. Personalităţi ale veacului venite din lumi diferite, cu destine greu comparabile, dar care toate au rămas, într-un fel sau altul, în istoria veacului lor. Fiecare om trecut prin şcoală are o idee despre personalitatea acestor celebrităţi ale secolului al XIX-lea. Se cunosc zonele lor de activitate şi faptele sau operele care le-au adus stima contemporanilor şi admiraţia generaţiilor care au urmat. Dar nimănui, înaintea Ioanei Pârvulescu nu i-a trecut prin minte să reconstituie viaţa lor cotidiană. Să le dezvăluie aspiraţiile cele mai intime, retorica de îndrăgostiţi, cărţile care le-au marcat formarea intelectuală, gusturile artistice, reacţiile în faţa bolii sau a morţii celor apropiaţi, secretele cele mai bine păstrate şi indiscreţiile stînjenitoare din relaţiile cu ceilalţi. Sub pana scriitoarei, toţi aceşti oameni devin vii, le simţim răsuflarea, le auzim oftatul, le înţelegem neliniştile, spaimele, temerile, impecabil camuflate în spatele ţinutelor severe.

Abia sosit în România, doctorul Carol Davila îi împărtăşeşte soţiei sale românce exasperarea în faţa unui comportament care face ravagii şi astăzi, mai ales în viaţa politică: ,Oamenii aceştia ar trebui să priceapă odată că, dacă au obiceiul să se insulte spre a se săruta a doua zi, şi dacă obişnuiesc să-şi ierte micile laşităţi zilnice, din pricina politicei, un om de onoare nu se poate supune unor astfel de moravuri". Într-un secol al duelurilor menite să rezolve chestiunile de onoare, unui om venit din vestul Europei îi este greu să priceapă tradiţionalul nostru ,pupat Piaţa Endependenţi". Se pare însă că, în timp, i-a fost mai simplu domnului doctor să se adapteze la aceste moravuri dîmboviţene, decît să militeze eficient pentru schimbarea lor.

Foarte interesantă este analiza pe care Ioana Pârvulescu o face asupra bibliotecilor oamenilor de gust din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: ,Se citeşte istorie, se citeşte filozofie, se citesc scriitorii mari, cu cărţi care trăiesc mai mult de un veac şi romane care trăiesc doar un an sau doi. Shakespeare stă lîngă Paul Bourget, Dante lîngă G. Sion. Iar părerile despre autori nu sînt neapărat ale urmaşilor, impresiile momentului pot fi cu totul altele. Tînărul Duiliu Zamfirescu, de pildă, nu-l gustă pe nuvelistul Caragiale. Într-o scrisoare din prima zi a anului 1890 către Maiorescu îi atrage atenţia asupra altor ciudăţenii: ŤAm auzit pe Excelenţa voastră socotind odată pe Leopardi ca pe un om împrejurul căruia s-a făcut gălăgie degeaba; pe Caragiale găsind că Musset e superior aceluiaşi Leopardi etc., etc.ť". Consideraţii interesante, dar este greu de spus dacă bibliotecile de azi arată altfel. Şi în biblioteca mea Shakespeare coexistă cu te miri cine - sînt convins că nu aş ieşi deloc bine la o astfel de analiză - dar asta nu înseamnă că nu ştiu cam cîte parale face fiecare dintre autorii expuşi acolo.

Incredibile sînt proiecţiile pe care oamenii de la sfîrşitul secolului al XIX-lea le făceau pentru secolul următor. În zilele lor, Turnul Eiffel fusese deja construit, statuia Libertăţii era împachetată în Franţa pentru a lua drumul New-York-ului, trenurile începuseră să străbată Europa, se ştia din ziare despre inventarea telefonului şi a patefonului, iar cărţile lui Jules Verne descriau destul de fidel rachetele cu care, peste un secol, se va zbura spre lună. Miracolele ştiinţei şi tehnicii pe care le vedeau petrecîndu-se sub ochii lor îi făceau să viseze că în secolul următor se va găsi un leac împotriva morţii şi se discuta cu toată seriozitatea despre utilitatea lui, aşa cum în zilele noastre se dezbate despre clonarea umană. Dincolo de unele aberaţii fireşti, se poate spune că proiecţiile lor privind lumea la sfîrşitul secolului XX nu au fost infirmate.

Cum arăta lumea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea? O spune Ioana Pîrvulescu în chip de concluzie: ,Îmi sar mereu în ochi calităţile lor: energici, încrezători, constructivi, înfruntînd răul cu rîsul pe buze (pentru a-l neutraliza). Femei generoase, inteligente, foarte feminine şi totuşi puternice, care fac lumea mai bună şi mai frumoasă, bărbaţi altruişti, prietenoşi, cu o curiozitate inegalabilă pentru tot ce există, dornici să înveţe, să ştie, să înţeleagă, patrioţi genuini, inteligenţi, deprinşi să gîndească într-o combinaţie unică de realism şi idealism, gata să se sacrifice, harnici, curajoşi, cu o nestăvilită poftă de viaţă. Şi asta fie că e vorba de un boiernaş ca Alecsandri, de un burghez ca Maiorescu sau de un muncitor sărac ca Petre Ispirescu". Nu era rău deloc de trăit într-o asfel de lume a speranţelor redeşteptate.

Scrise cu inteligenţă şi farmec, rod al unor documentări exhaustive, cărţile Ioanei Pârvulescu, aflate la graniţa dintre eseu şi proză, sînt un fel de excursii de plăcere în istoria civilizaţiei româneşti. Călătorii în timp care te fac să vezi cu alţi ochi ceea ce credeai că ştii de mult.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara