Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
Viaţa literară de Gabriel Chifu

A fost o perioadă de vârf a activităţii USR: Colocviul de proză, Turnirul de poezie, reunirea Consiliului Naţional şi a Comitetului Director, decernarea Premiilor USR, dar şi ale ARIEL ori ale revistei „Luceafărul de dimineaţă”.

În prima zi de iunie, la Alba Iulia, a avut loc o nouă ediţie a Colocviului Romanului Românesc. Tema pusă în dezbatere a fost provocatoare: romanul între ficţiune şi evaziune. Dacă lăsăm deoparte semnificaţia istorică, din comunism, a termenilor evaziuneevazionism şi urmăm sensul prim, etimologic al cuvântului, vom vedea că evaziune vine, prin franceză, din latină, evasio, -onis, şi este totuna cu scăpare, evadare. Şi atunci, evaziune în roman ar însemna plecare de undeva, şi anume, din lumea ştiută, dată, ar însemna părăsirea sistemului de referinţă sigur, acela al realităţii cunoscute. Iar termenul de ficţiune ar putea fi înţeles, la celălalt pol, ca întoarcere în lume, reconstituirea atentă a lumii pe cale verbală, autorul de ficţiuni verbale situându-se permanent în sistemul de referinţă al realităţii cunoscute. Aşadar, evaziune ar fi fugă din, ficţiune ar fi venire în, evaziune ar fi împrăştiere, risipire într-un spaţiu fără puncte cardinale, iar ficţiune, dimpotrivă, ar fi concentrare, regăsire a adevărului de profunzime al lumii pe calea verbală a povestirii. Romancierii care au vorbit, nu toţi, dar destui dintre ei, n-au părut să ţină cont de temă: păstrând terminologia pusă în discuţie la acest colocviu, s-ar zice că pe cât de buni „ficţionari” sunt în romanele lor, pe atât de buni „evazionişti” s-au arătat în intervenţiile teoretice. Altfel, dincolo de ospitalitatea deosebită a gazdelor (Aurel Pantea împreună cu colegii săi din filială şi, desigur, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel), o remarcă specială se cuvine pentru felul cum a fost restaurată Cetatea bastionară de tip Vauban din Alba Iulia: străzile, bisericile, pieţele publice, universitatea, hotelul Medieval, toate formează un spaţiu exemplar, armonios, unde domnesc bunul-gust, eleganţa şi soliditatea, un eşantion de Românie-altfel, aşa cum mereu ai visat să fie ţara ta fără să mai crezi că e posibil să vezi vreodată întrupat visul acesta.

Impresionant este şi locul unde s-a desfăşurat a treia ediţie a Turnirului de poezie, micul oraş Gyula din Ungaria, aflat la numai câţiva kilometri de graniţa noastră. Aşezarea, unde există o însemnată comunitate românească, se bucură de o bază de turism extraordinară. Este înecată în verdeaţă şi în linişte, iar cântecul mierlelor şi mireasma teilor în floare te ameţesc, te îmbată ca alcoolul cel mai tare. Anul acesta s-au întrecut câştigătorii din 2012, de la Efes, poeţii din Arad cu cei din Cluj. Beneficiind de o echipă foarte omogenă valoric, au câştigat iarăşi arădenii, e drept doar la câteva puncte diferenţă. Iar Cununa de lauri a revenit acum lui Ioan Moldovan, într-o luptă strânsă cu colegul său de echipă Vasile Dan. Pentru mine, ca ascultător atent al versurilor, a fost un concurs de poezie remarcabil şi m-am bucurat să pot auzi, la Gyula şi la Mecherechi, recitate de înşişi autorii lor, poeme splendide, care dau o imagine încurajatoare a poeziei care se scrie astăzi, la noi. O menţiune pentru tânărul poet Vlad Moldovan. Dacă celorlalţi le cunoşteam puterile, pe el l-am descoperit cu acest prilej: poet profund, al cărui discurs înnoitor, plin de francheţe, ce se ţine departe de edulcorarea lirică, dar şi de emfază, are numeroase şi surprinzătoare paliere de sens. După experienţa Gyula a acestui concurs de poezie, nu mi se pare o formulă convenţională, ci un adevăr să afirmi: la acest turnir nu pierde nimeni, ci câştigă poezia română.

În fine, s-au acordat Premiile USR pentru volume apărute în 2012. Nu voi comenta opţiunile celor două jurii. E de spus totuşi măcar atât: vor fi rămas nepremiate anumite titluri care meritau nominalizarea, se va fi greşit cu vreo carte la vreun gen anume – este inevitabil, în literaratură nu există, ca în aritmetică, o unitate de măsură care să diferenţieze precis, mai ales când volumele sunt de valori apropiate. Totuşi, ca regulă, autorii laureaţi sunt merituoşi. Fapt demonstrat de simpla parcurgere a dosarului de receptare critică de care s-au bucurat cărţile alese de juriu. În privinţa Premiilor USR, nu premiile în sine sunt curioase, nu ele intrigă, ci bârfele din jurul lor, felul cum anumiţi membri din USR înţeleg aceste premii. Pe de o parte, unii au tendinţa de a crede că premiile sunt „aranjate” (vai, cu mult timp înainte) şi că există o conspiraţie (de obicei a celor din conducerea USR) menită să-i priveze pe ei de premii în favoarea altora: aceasta, chiar dacă premiile s-au stabilit de către juriu doar cu un ceas înainte de ceremonie (aşa s-a întâmplat la actuala Gală, compromisă chiar de absenţa unor nominalizaţi/premianţi care, necrezând în şansa lor, nu veniseră la festivitate!). Pe de altă parte, am întâlnit următoarea reacţie, ce ar putea fi rezumată sub forma unui scurt dialog:
– De ce a luat premiul autorul cutare? spune cineva cu evident reproş.
– Ce te deranjează, nu e bună cartea? încerc să-i pricep nemulţumirea.
– Ba da, dar a mai luat premiu şi în alţi ani.
Sau (variantă):
– Ba da, dar a mai luat tot felul de alte premii importante. Aşa că puteau să-mi dea mie premiul sau prietenului meu cutare.
Tuturor celor care văd lucrurile în felul acesta evident deformat, îmi permit să le reamintesc că egalitatea de şanse în domeniul scrisului presupune doar plecarea în aceleaşi condiţii de pe linia de start , nu şi ajungerea la linia de sosire în acelaşi moment ( sau, eventual, ajungerea primul, cu schimbul, fiecare, pe rând!). Astfel, trebuie să ne împăcăm cu gândul: unii vor sosi primii de mai multe ori, iar alţii niciodată.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara