Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Vintage:
Vorbe tari de Simona Vasilache

A apărut recent, pusă cap la cap de Magda Răduță, o antologie a pamfletului românesc, de la cronicarii munteni la Pamfil Șeicaru (Îi urăsc mă!, Humanitas, 2017), prefațată de Radu Paraschivescu. Găsim, în cuprinsul cărții, mai selectiv decât ne-am putea aștepta de la o literatură tânără, dar iute la vorbe, pe precursorul Ionică Tăutu, apoi pe câțiva pașoptiști de seamă, Bolintineanu, Bolliac ori Heliade-Rădulescu, pe Eminescu și Caragiale, apoi pe modernii Arghezi, N.D. Cocea, Vinea, Lovinescu, Petre Pandrea, pe aprigul contestatar al Istoriei lui Călinescu, nerevizuite (sic!), Isac Ludo și, în fine, pe redutabilul Pamfil Șeicaru.
Radu Paraschivescu face o erudită și delectabilă biografie a pamfletului, cercetându-i rădăcinile franțuzești, naturalizarea în românește, la începutul secolului XIX și fixarea lui treptată în conștiința vremii, mai obișnuită cu ocara și calomnia, astfel încât primii ani din veacul următor îl găsesc impus întru totul.
Inspirat, trebuie să spun, titlul antologiei (vorbe aruncate de Caragiale lui Ibrăileanu, cu referire la propriile-i personaje și, de bună seamă, la modelele lor), care pune de la început pamfletul acolo unde îi este locul, în categoria pornirilor viscerale, ale umorilor vărsate în cuvinte (a se vedea distincția dintre sangvinarul pamflet și democratica polemică pe care o face, pe urmele lui Lovinescu, N. Manolescu în Editorial-ul din numărul 3/2011 al României literare). Placa turnantă a volumului și a evoluției pamfletului ca gen e, cum altfel, Caragiale. Normal – dacă e ceva la locul lui în înfruntările de cuvinte – era ca pamfletul să evolueze dinspre difuz spre închegat. Cu Caragiale, remarcă nimerit Magda Răduță, lucrurile stau exact pe dos. Un soi de abur pamfletar, pe care nu știi de unde să-l iei mai întâi, se întinde peste tot ce scrie el, de unde și dificultatea, mărturisită, de a alege o singură bucată ilustrativă: „Sînt articole politice în care pata pamfletară se întinde și arde tot, ca vitrionul englezesc (modelul 1907. Din primăvară pînă-n toamnă), sînt altele mimat grave, uneori dramatizate pentru a părea și mai dramatice, dar care lasă să se întrevadă subtextul comicăriei gratuite de teatru de marionete („momentul” – în care se parodiază clișeul jurnalismului de senzație: Varietăți literare. Canardrăț oi). Și mai existăși categoria mixtă, jumătate vitriol, jumătate cerneală violetă, din care ar putea face parte, la rigoare, Toxin și toxice sau Caradale și budalale, elaborate scene de gen, cuplate dialogal și lucrate atent pentru dezvăluirea modului ilogic în care e alcătuită lumea despre care se vorbește – lumea politicii, în general.” Ceea ce, iarăși distinge cu finețe editoarea volumului, îl interesează pe Caragiale nu e actualitatea, sancționarea grabnică a unei culpe la zi, ci speța, miezul de defect omenesc din care poate scoate un studiu de caz, cu alte cuvinte, ficțiunea. Așadar, gazetarul e, înainte de toate, scriitor. Pamfletul pe care Magda Răduță îl selectează din bogata ofertă a lui Caragiale, O lichea, articolul din Epoca împotriva lui Dimitrie Sturdza, susține teza literaturizării faptului divers, fiind comparabil cu orice episod din Momente, care mustesc, cum se știe, de secături și lichele, pretinși amici ș.a.m.d. Caragiale „se scoate”, așa-zicând, de potențialele atacuri, legându-se de etimologia lichelei, aceea de pată de care nu scapi cu nici un chip. O astfel de grea moștenire e D. Sturdza, căruia Caragiale îi face o succintă cronologie politică. Un supraviețuitor prin orice mijloace, ca atâtea altele din personajele lui.
Înainte de a vorbi, într-un al doilea episod al acestei semnalări, de pamfletele lui Arghezi, pandantul firesc al lui Caragiale, o recomandare: mai multă stăruință asupra contextului istoric (și istorico-literar) în care pamfletele au fost scrise și au apărut poate că n-ar strica, pentru cititorul obișnuit azi, mai mult ca oricând, cu cuvintele grele, dar nu și cu motivele și, mai ales, cu expresivitatea maeștrilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara