Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Vorbeşti de lup şi lupul la uşă de Arthur BEYRER


Limba este inocentă. Noi, vorbitorii, suntem răspunzători de felul în care o folosim. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în contextul actual, observăm că i se acordă cuvântului o tot mai mare putere.

Mai toată lumea vorbeşte de criză şi crize, dar şi de soluţii, de leacuri. Recent a apărut şi în traducere Animal spirits, cartea economiştilor americani George A. Akerlof şi Robert J. Shiller. Ei arată acolo cum emoţiile pozitive pot să propulseze boom-ul economic iar reaua dispoziţie poate să adâncească criza. Făcând delimitarea dintre economia reală şi piaţa virtuală a capitalului, cea din urmă ar fi supusă influenţei unor sentimente şi toane, unor tipare de gândire, unei anume mentalităţi de epocă. Iar omul, prin felul cum este alcătuit lăuntric, prin încrederea în viitor, prin capacitatea de a spera, prin siguranţa de sine, prin fermitate sau, dimpotrivă, prin scepticism, descurajare, prin sentimentul că mereu joacă în pierdere este în măsură să influenţeze evoluţiile din plan material, economic. Dacă concluziile celor doi savanţi stau sau nu în picioare nu am căderea să judec. Fapt este că în prezent ni se dau tot felul de sfaturi despre cum să ne comportăm şi chiar despre cum să numim realităţile actuale.

Nu există îndoială că suntem cu toţii afectaţi de criza financiară, bancară, o simţim tot mai direct cu fiecare lună, cu fiecare săptămână care trece. Deplorabilul fenomen îl putem numi în fel şi chip. Îi putem spune de-a dreptul criză. Sau, cu un termen mai prudent, recesiune. Pe vinovaţii de producerea lui, pe marii bancheri, pe marii finanţatori îi putem indica, la fel, prin diferiţi termeni. Le putem spune rechini sau, mai blând, lăcuste. De curând a fost pus în circulaţie, de către un om politic, termenul capitalism de cazinou. Bine găsit!

Alte domenii în care criza generează o nouă terminologie sunt legate de problematica muncii şi a conflictelor sociale. Şomajul creşte cu fiecare lună, concedierile se înmulţesc, cu diferenţe, desigur, de la o ramură la alta, de la o întreprindere la alta. Aici o mie, dincolo două mii de disponibilizaţi. Oamenii nu prea ştiu ce înţeles să dea acestui nou construct verbal, disponibilizare, dacă să se îngrijoreze sau nu. În ce scop vor fi disponibilizaţi? Ca să se poată angaja în altă slujbă, ca să aibă timp, în sfârşit, pentru a-şi face reparaţiile casei, de atâta timp amânate? Vor avea timp mai mult pentru bricolaj, pentru plimbări?

Este în fond un fel de a vorbi mai cu perdea despre o situaţie gravă, insinuându-ni-se ideea că "toate astea nu sunt chiar aşa". Ar trebui să învăţăm totuşi câte ceva şi de la americani, mai hotărâţi în a spune lucrurilor pe nume, fie ele şi rele.

Despre posibile tulburări sociale în viitorul apropiat prea puţini demnitari au avut curajul să vorbească deschis, să pună societatea în gardă privitor la tensiunile ce ar putea surveni, cu cât se adânceşte prăpastia dintre sărăcie şi bogăţie. Li s-a spus, celor care au făcut-o, că nu e prea bine să vorbească despre aşa ceva. Dulăul adormit nu-l trezeşti, pentru că te muşcă. Criza ar lua amploare tot vorbind despre ea. Un ziarist, deunăzi, era însă de părere, din contră, că ar trebui să se vorbească tot timpul despre criză, până la pulverizarea subiectului prin repetare. Alţii evocă motivul cunoscut: lupus in fabula. Vorbeşti de lup şi lupul la uşă. La rândul lor autorii cărţii Animal Spirits vorbeau despre molipsire: "Astfel cum se răspândesc bolile prin contagiune aşa se răspândesc şi fenomenele sociale".

Să nu ne molipsim de criză, aşadar, vorbind despre ea, chiar dacă ideea după care cuvântul ar putea să atragă răul şi chiar să-l creeze este profund discutabilă, nu-i aşa? Este greu de acceptat că limba, invenţia noastră, s-ar putea erija în factor de ameninţare, capabil să pericliteze societatea . Nu o dată am auzit totuşi enunţată ideea că "economia se compune cel puţin pe jumătate din sentimente, atitudini, convingeri".

Să ne stăpânim deci mai bine cuvintele, să nu aşteptăm lupul să vină la uşă. În Franţa , mişcările şi protestele sociale se ţin lanţ şi poate că francezilor le lipsesc descîntătorii, exorciştii. Mă gândesc totuşi că greutăţile se înving mai cu seamă prin fapte, nu prin vorbe destinate să le ascundă, să le atenueze gravitatea şi până la urmă să le alunge. Nu scăpăm de criză îndulcind termenii prin care ne referim la ea.