Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
Vîrsta edenică de Gheorghe Grigurcu

Lapidaritate şi iar lapidaritate pare deviza poetului-actor George Drăghescu. Aşezat în marginea haikuului şi a aforismului, d-sa se străduieşte a face economie de cuvinte într-o vreme în care cuvintele se risipesc prea adesea într- o vînturare sterilă, într-un zadarnic simulacru al plăsmuirii poetice.
Se află implicat în pasiunea lui George Drăghescu pentru concentrare un protest împotriva acestei întristătoare inflaţii. Util, întrucît nu o dată pierdem simţul măsurii, acea disciplină a mijloacelor care face cu putinţă atingerea unui ţel. Bîjbîim în negura dezordinii verbelor care nu se mai leagă nici într-un chip raţional, nici în cel, paradoxal, al dicteului automat, procedeu nu al confuziei ci al contactelor fericit-imprevizibile, al hazardului norocos. Concentrarea expresiei, neglijată în contemporaneitate, ne lasă nostalgia unui filtru spiritual, al unei purificări. Ea se asociază cu bucuria meş- teşugarului ce şlefuieşte cristalul artei. Putem vorbi de o asceză prin mijlocirea Formei. O fascinaţie a limitei conştiente de sine, care se cumpăneşte cu calitatea lăuntrică a fiinţei. În acest sens, George Drăghescu se povăţuieşte pe sine: „Cîntăreşte-ţi bine limitele, să prindă în greutate calităţile”. Sau, în duhul unei economii ideale: „Orice exagerare este prin ea însăşi o limită”. Flama patetismului e înlăturată: „Vorbele mari izvorăsc din jarul înţelepciunii, nu din flacăra ei”. Tăcerea aduce ea însăşi o esenţă care nu se află la îndemîna oricui: „Sunt taciturni cei care nu au nimic comun cu tăcerea”.
George Drăghescu îşi intitulează placheta O furnică pe Golgota. De ce o furnică? Oare pentru că, în mod curent, furnica e simbolul hărniciei, al prudenţei, în opoziţie cu greierele nonşalant, neprevăzător? O hărnicie care poate fi împinsă la o accepţie meschină, la o legătură prea strînsă, egoistă cu bunurile terestre… E mai potrivit să menţionăm aici credinţa indiană potrivit căreia furnica sugerează însemnătatea minoră a făpturilor omeneşti luate în parte, mediocre, sortite pieirii dacă nu aspiră la o înălţare către Brahma. Calitatea sfidează cantitatea. Avem a face cu o provocare adusă lumii materiale, deoarece microcosmul, purtător şi el de absolut, se întîlneşte cu macrocosmul divin: „O furnică pe Golgota duce o cruce de om”. Poetul nostru măsoară sforţarea, mistică în fond, a furnicii printrun ochean întors: „Templul furnicii - un muşuroi la capătul lumii”. Sau într-un context brâncuşian: „Pe Masa Tăcerii furnicile ţin un concert”. Nu doar furnica se arată a fi un mesager al harului deopotrivă dumnezeiesc şi poeticesc. „Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, pe urmele genialului precursor, George Drăghescu contemplă palpitul fragilelor zburătoare, graţia lor stîngace: „Doi fluturi se întînesc - stîngaci se salută”. Ori raportează zbenguiala lor la eternitate: „Fluturii în grădină se joacă sau caută timpul?”.
Poetica lui George Drăghescu are simplitatea şi transparenţa unui izvor ce ţîşneşte în miez de codru. Dacă litera versului se compune dintr-un mozaic percepţional, frecvent de inspiraţie silvatică, spiritul care îl animă e o transcendenţă. O obiectivitate angelică, incantatorie: „Pe unde au trecut lupii, eu am scris poezie, pe unde au trecut greierii, eu am scris poezie, pe unde au trecut îngerii, era scrisă poezie”. Într-un soi de panteism liric, abstractul şi concretul fuzionează: „Lucrurile abstracte sunt lucruri fireşti, aşezate pe ochelarii lui Dumnezeu”. Vîrsta arhetipală a acestui bard ingenuu n-ar putea fi decît cea edenică. Întrebîndu-se, atunci cînd Masa Tăcerii i se înfăţişează acoperită de o zăpadă zaharoasă, „cine taie tortul pentru îngeri?”, d-sa numeşte copiii precum un substitut al celestelor înaripate. E o copilărire a poetului însuşi, transpus în „gîndul de copil”, care „aleargă pe cîmp după un iepure” sau săvîrşeşte fel de fel de alte năzdrăvănii. Dar neputînd susţine doar partitura purităţii, George Drăghescu dă glas şi „vîrstei de fier”, care înăbuşă serafismul începutului de viaţă. Se ivesc în consecinţă amărăciuni reflexive, scintilaţii melancolice: „Un vis care ucide alt vis compromite utopia visului”. Ce aşteaptă George Drăghescu? A reveni la idealitatea fiinţei neprihănite, consumată şi totuşi insubstituibilă: „Viitorul este o copilărie mistuită”.

George Drăghescu, O furnică pe Golgota, Ed. Grinta, 2011, 40 pag.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara