Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istoria critica a literaturii române:
Zaharia Stancu, în luptele cu "înalta societate" de Cornel Ungureanu

Înfierea de către partid

Pe data de 10 mai 1962 Biroul Politic al P.M.R. ia în discuţie posibilităţile de primire sau de reprimire în partid a unor intelectuali de seamă. Ar fi vorba, între alţii, de Tudor Arghezi, Mihail Ralea, G. Călinescu, Zaharia Stancu (care de mult a făcut cerere, spune Gheorghiu-Dej), Jalea, Gheorghe şi Ion Dumitrescu. Dacă Gherman Titov, cosmonautul a fost primit în partid direct de conducerea PCUS, de ce n-ar fi primiţi intelectualii de seamă direct de către conducerea partidului? Sunt de faţă cei mai bravi dintre conducătorii PMR ai anului 1962: Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioroş, Dumitru Coliu, Leontin Sălăjan, Leonte Răutu şi Ştefan Voitec. Şi Gheorghiu Dej începe arătând că Zaharia Stancu n-a fost chiar agent, aşa cum arată hârtiile cadrelor, a fost un simplu funcţionar. Îi este favorabil, vrea să-l înfieze, dar fiecare dintre cei prezenţi ştie mai multe despre scriitor. Fiecare are documente compromiţătoare. "Dacă e să luăm realitatea, el a fost angajat ca agent de siguranţă", precizează Maurer. "El a fost agent. Noi avem şi ce a dat el", intervine vigilent Ceauşescu. Cum fiecare vrea să arate că ştie mai multe, sare şi Drăghici: "El a avut o activitate scurtă la Teleorman şi pe urmă a lucrat ca agent acoperit". Şi Bodnăraş ştie tot, aşa că poate şi el să participe la discuţie: "El a lucrat ca agent de siguranţă". "La verificări a fost exclus", adaugă tartorul Coliu. Şi revine iar vigilentul Ceauşescu: "A fost efectiv agent de siguranţă, până după 23 august. Avem documente în acest sens". Şi pentru că Răutu este înţeleptul Biroului Politic trebuie să demonstreze că doar el e la curent cu toate, şi vrea să tragă concluziile necesare, fără a-l supăra prea tare pe Marele şef: "El (Zaharia Stancu, n.n.) are două momente în ceea ce priveşte activitatea informativă. Primul moment la Teleorman şi altul în timpul războiului, când el a avut o activitate informativă, însă nu în rândul comuniştilor. El era solicitat mai mult cu informaţii din rândul unei anumite părţi a intelectualităţii (...). În perioada războiului ruso-finlandez, el a publicat nişte lucrări împotriva Uniunii Sovietice, însă după 23 august el a avut numai activitate democratică". Nicolae Ceauşescu nu vrea ca ultimul cuvânt să-l aibă antipaticul de Răutu, aşa că el trebuie să dea dovadă de adevărată vigilenţă:
"În ceea ce priveşte calitatea lui de agent, lucrurile nu stau numai aşa. El chiar de când era elev a început această activitate".
Teribila şedinţă are loc în 1962, an în care prozatorul publică Jocul cu moartea. Ar putea fi prima dintre concluziile pe care Stancu le trage privind destinul său: viaţa lui n-a fost altceva decât un joc cu moartea. Privite evenimentele în afara contextului istoric, este greu de crezut că scriitorul Zaharia Stancu a fost, încă din adolescenţă, agent secret, om al Siguranţei, iar mai târziu, ins care primea ordine când de la Siguranţa statului, când de la partidul comunist. Dar nimic nu ne împiedecă să credem că războiul lui Zaharia Stancu cu Înalta societate nu a folosit toate mijloacele cu putinţă.

Dosare şi autobiografii

Zaharia Stancu devine scriitor oficial al literaturii realist-socialiste odată cu Desculţ şi multă vreme scriitorul şi-a interzis şi a interzis orice referire la trecutul său literar. Desculţ este prima sa autobiografie, primul moment al ficţionalizării pus în slujba "noii societăţi". Zaharia Stancu ştie că liderii comunişti au hârtiile compromiţătoare, dar vrea să-i convingă că lucrurile au stat altfel. Adevărata sa autobiografie poate demonstra că el a fost, de mic, "condamnat" să fie un luptător împotriva "vechii societăţi". Acesta nu era deloc neimportant pentru partidul comunist în curs de înfiripare, de vreme ce scriitorul fusese un adevărat lider al generaţiei tinere, atât prin revistele pe care le-a condus (Azi, Lumea românească), cât şi prin jurnalistica violentă din anii treizeci.
Dar e greu să-i tragi pe sfoară pe cei care posedă dosarele. Într-o convorbire cu N. Prelipceanu, Zaharia Stancu declară că "Programul nostru: să publicăm scriitori tineri, cât mai mulţi scriitori tineri, iar materialul publicat să fie legat de prezent, de actualitate, de Azi... Nu intenţionăm să ne batem cu generaţiile mai vechi, ci să ne facem şi noi un loc, fiecare după meritele sale. Revista se deschidea cu un articol de Mircea Eliade, după care urmau Radu Boureanu, George Dorul Dumitrescu, Cicerone Theodorescu, George Mihail Zamfirescu, Petre Dinu, Petre Comarnescu, Nae Constantinescu". Celebrul scriitor nu spune despre ce tineri era vorba: comunişti, legionari, de stânga sau de dreapta, mistici sau atei, de la Gândirea lui Crainic, de la Cuvântul lui Nae Ionescu sau de la publicaţiile finanţate de Moscova. Dacă primul număr se deschidea cu Crepuscul, al doilea număr e inaugurat de Mihail Sebastian, cu Modernism artistic şi revoluţie spirituală:
"Actualitatea este un câmp de observaţie atît de divers şi bogat, încât să refuzi a o vedea, pentru motivul că spiritul tău e torturat exclusiv de viziuni seculare, înseamnă să te dispensezi de experienţe elementare, simple, imediate, autentice. Nu se întâmplă nimic în lume - nici căderea unui cal pe asfaltul îngheţat într-o seară de ianuarie care să nu se închidă într-un sens ca într-un sâmbure", poematizează Sebastian. Ca să adauge:
"Acum vreo patru sau cinci ani, la data la care debutau cei mai mulţi dintre scriitorii cărora pentru uşurinţă li s-a spus generaţia tânără, şi care, în bună parte, se află între aceste coperţi, necesitatea unei revizuiri critice era evidentă. Mari confuzii prezidau atunci viaţa noastră literară. (...) între document şi critică, între afirmare şi comentariu, noi alegem documentul". S-au lămurit confuziile? Fiindcă documentele sunt şi instrumente de propagandă. Lângă Stancu nu erau doar oamenii stângii (Cicerone Theodorescu, Radu Boureanu etc.), ci şi vedetele legionare. În primul număr al revistei din 1933, Mihail Polihroniade, ideolog al extremei drepte, publică un articol cu un aer la fel de programatic:
"Generaţia tânără, adică grupul de scriitori şi publicişti care începe cu echipa lui Petre Comarnescu, Mircea Eliade, Romulus Dianu, Şerban Cioculescu, Mircea Vulcănescu, Zaharia Stancu, Nicolae Roşu etc., continuă cu echipa lui Eugen Ionescu, Mircea Grigorescu, Octav Şuluţiu, Arşavir Acterian, Alexandru Sahia, Alfons Adania, Lucian Boz şi se sfîrşeşte cu ultimii veniţi, Horia Groza, Robot, Horia Liman, Dan Petraşincu, Ieronim Şerbu este stăpâna vieţii culturale româneşti. (....) Editurile singure rezistă, mărginindu-se să publice diverşi Topârceni, Minuleşti, Petreşti, Stănoi perimaţi şi de proastă calitate. Totuşi, chiar şi ele au început să cedeze...".
Să bănuim că Zaharia Stancu a realizat revista Azi la vreo sugestie a Siguranţei? Sau la ordin? Dacă nu ştim dacă în 1933 ordinul a venit de la Moscova sau de la Siguranţă, începând cu 1937 şi cu Lumea românească, altă revistă a lui Stancu, e sigur că ordinele vin mai întâi de la Moscova. E drept că gazetarul nu e disciplinat şi că în Naţionalul Nou şi Credinţa susţine campanii de presă care arată că scriitorul e încă imprevizibil. Tot ofensivei jurnalistice i-am putea încadra primele sale romane. Cele două romane, Taifun (1937) şi Oameni cu joben (1941) nu vor fi considerate de scriitorul consacrat ca aparţinând "operei". În primul, se ocupă de "cazuri"; naratorul e pictor suferind de epilepsie. Autorul încearcă sondaje în subconştient - e moda epocii. În rest, se acumulează perversiuni şi crime. E o carte făcută pentru a şoca şi a se vinde. Nu calitatea literară interesează, ci subteranele, violenţa atacurilor, regimul aluziv pe care îl percepem greu azi. Literatura "aluziilor" e prelungită în Oameni cu joben, carte scrisă cu mai multă grijă pentru "literatură". Romanul, lesne încadrabil în moda licenţioasă a prozei comerciale, apare la Editura Cultura Românească, alături de alte cărţi comestibile, deschse către pornografie, ca Pentru o femeie de Alex. Bilciurescu, Sanda de Mihail Şerban, Familia Diki, de Mihail Arţâbaşev. Oameni cu joben conţine toate ingredinentele pe care le conţin cărţile de serie: se face sport, se fac călătorii, se desfăşoară reuniuni mondene în­tr-o înaltă societate abjectă. În centrul romanului se află familia Manolescu, cu inginerul Manolescu, multiplu încornorat şi soţia sa Fani, nimfomană, precum şi cu cei trei copii, Lida, Judith şi Livian. Fratele inginerului este încornorat de o aventurieră, un Israil Gold este, la rândul lui, înşelat de tânăra soaţă. Sub numele de Balea şi Hîlmu prozatorul ar "demasca" aventurile reale ale lui Holban şi Şuluţiu, în conflict amoros. Poate că Oameni cu joben nu inaugurează, în literatura română, specia romanului de şantaj. Dar este unul dintre "romanele de şantaj" care au avut ecou (şi consecinţe) în epocă. Istoria Lidiei Manolovici, fiica unui potentat al epocii, a familiei Manolovici ni-l arată pe încă tânărul scriitor într-o epocă a agresiunilor ferine, greu controlabile. Fiindcă ne e greu să credem că romanul este scris "la ordin" (fiindcă în centrul cărţii e o familie de evrei bogaţi, sugestia ar fi putut veni, totuşi, dinspre dreapta). Sau să înţelegem că tânărul viril, pur şi demn care intră în conflict cu destrăbălaţii impotenţi, cu nimfomanele înaltei societăţi, încearcă să se diferenţieze, cu mânie proletară, de "prietenii săi din înalta societate"? Şi că acest roman îi deschide gustul pentru autobiografiile în care pune la zid "clasele exploa­tatoare"? Urmează Zile de lagăr (1945), un jurnal al zilelor petrecute în lagărul de la Târgu Jiu. Scriitorul profită de confuzia care l-a aruncat în lagăr (e trimis acolo fiindcă e confundat cu altcineva), simte pulsul vremii şi îşi rescrie biografia. După cum şi-o rescrie şi în Secolul omului de jos (1946) carte care adună articolele pe care jurnalistul Stancu le publică în primii ani ai angajării sale politice categorice. Aşa cum spune, în cunoştinţă de cauză Leonte Răutu, după 23 august 1944 opţiunile sale politice sunt clare. Cum Partidul are mereu nevoie de autobiografii, Zaharia Stancu le oferă fără întârziere.
Desculţ (1949) îl absolvea de un şir de păcate şi îi asigura un statut de excepţie în noua societate. Confesiunile lui Darie detaliază:
"Încă de la începuturile mele literare - începuturi la care am ajuns cu povara atâtor amintiri şi cu sufletul atât de mohorât - m-am gândit că într-o zi va trebui să scriu o carte despre ţăranii de pe lunga, îngusta şi săraca vale a Călmăţuiului, carte în care să-i arăt pe ţărani aşa cum i-am văzut şi cum i-am cunoscut. Zugrăvindu-i pe aceşti ţărani, plănuiam fireşte să mă zugrăvesc pe mine. Plănuiam, de asemenea, să-i zugrăvesc în culorile adevărului în primul rând, pe cei din imediata mea apropiere".
Autorul continuă, arătând că citise multe cărţi despre ţărani, dar autorii lor nu ajunseseră "la adâncimea cuvenită". Foarte des sunt divulgate de autor împrejurările în care apar în Contemporanul primele capitole ale romanului. În primăvara anului 1947 scriitorul participă în judeţul Ilfov la o campanie de însămânţări alături de importanţi oameni politici. În loc de articolele promise autorul va trimite (în lipsă de inspiraţie, scrie Z.S.; de teama de a nu fi "pe linie", precizăm noi) amintiri care au succes.

Strămoşii săi cu tulnice şi ghioage...

Felul în care Zaharia Stancu va coborî în vremuri "imemoriale" pentru a-şi construi un arbore ge­nealogic pe măsură merită un studiu temeinic. El este deposedat de locul său, de spaţiul său, de geografia înaintaşilor săi. Jocul cu moartea, Pădurea nebună, Ce mult te-am iubit, Şatra, romanele sale majore, sunt cărţile unor mari frustrări.El se trage dintr-un loc care aparţinea "pădurii", dar pădurea nu mai există. Dispariţia pădurii reprezintă momentul magic, dar şi clipa inaugurală a "celeilalte civilizaţii", în care nimic nu se mai întâmplă sub protecţia zeilor. Sau aproape nimic. Totul este deconspirat, aşezat sub luminile necruţătoare ale soarelui sudic. Personajele cu sânge fierbinte, cunoscute nouă din povestirile lui Panait Istrati sau Gala Galaction lasă loc altora, istovite de nedreptăţi. Istovite sau deformate, schilodite de viaţa pe care o duc. Dar au o rezistenţă extraodinară. În Desculţ sau în Constandina (complinire târzie a romanului) toţi au o rezistenţă neobişnuită. Suferă bătăi cumplite, şiruri de umilinţe, dar nimic nu-i abate de la drumul lor. Ce mult te-am iubit e opera care lasă cel mai mult senzaţia unei risipe de energie vitală. Lumea se prăbuşeşte, ea nu-şi mai poate recupera valorile. Celebrul Darie s-a întors acasă, la înmormântarea mamei. Fiecare dintre prietenii, cunoscuţii de odinioară îl întreabă, vrea să afle, dar cel întors acasă nu poate să răspundă; marile întrebări rămân inexpugnabile.Lumea de odinioară, cea importalizată în celebrul său roman, nu mai e. Şi el a fost uitat. "Din satul de odinioară nu a rămas decât cimitirul şi Călmăţuiul... Cine a fost misterioasa femeie care l-a adus pe lume pe tatăl meu şi care a murit îndată ce-l născuse? Veni în casa bunicului meu cu un bărbat de la întâiul ei bărbat. Băiatul acela e fratele vitreg al tatii... Şi cine erau ciudaţii fraţi ai misterioasei mele bunici după tată, acei fraţi care veniseră călări, încruntaţi şi înarmaţi şi-i luaseră trupul ca să-l îngroape, unde? Când avusesem pe cine să întreb, nu întrebasem, iar acum, acum nu mai am pe cine să întreb, pentru că toţi cei ce ar fi ştiut să răspundă întrebărilor mele au murit." În Ce mult te-am iubit (cea mai pură carte a lui Zaharia Stancu - G. Dimisianu) moare un membru al colectivităţii. Cartea nu-i decât un ritual funerar. De altfel, în paralel cu opera de gazetar, de romancier, Stancu va publica poezii: e un act purificator, sau un ritual purificator care îi validează/ salvează cealaltă identitate, cea sustrasă imediatului politic. Nimic nu e mai important pentru Zaharia Stancu decât identitatea pe care, în ultimă instanţă, poate să şi-o asume. Şi o face cu demnitate, în vremuri grele pentru breasla scriitoricească.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara