Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
18 mai 1963 (variantă la Praful ) de Constantin Ţoiu


Polifem pipăi berbecul şi zise: Dragă berbece, pentru ce ieşi tu azi atât de târziu din peşteră?" (Odiseea, cântul IX, pag. 150, ed. rom.).

Nu ştiu ce se petrecuse în ziua aceea notată, 18 mai 1963. Care să fi fost evenimentul? Precis că stratagema lui Ulise invocată bătea undeva. Dar, unde? Ulise, agăţat de burta berbecului, ţinându-se strâns pe dedesubt cu mâinile de lâna lui bogată, să scape din peştera în care îl închisese Polifem, după ce îi luase vederea, orbindu-l pe ciclop cu un par aprins răsucit în singurul său ochi monstruos... Ceva ce mi s-o fi întâmplat chiar mie, poate, ceva important, de care nu-mi mai aduc aminte. în orice caz, contextul în care este plasat citatul clasic, îmi dă de gândit...

Iată de ce însemnări mai dau făcute în aceeaşi zi de 18 mai 1963:

Nu avem altă proprietate decât cuvintele... (Urmează o ştersătură apăsată cu cerneală neagră)... Şi teama poate avea o nobleţe a ei... Diverse moduri de a avea teamă... Grade. O ierarhie a fricii. Bună ierarhia fricii, a se folosi, eventual... în orice caz, teama caracterizează pe om, determină, îl determină... Una este teama animalică, biologică, sădită de instinct, şi alta teama metafizică de Dumnezeu. O teamă superioară, putem spune...

Teama caracterizează, va să zică. De ce anume îţi este frică, teamă, depinde şi propriul tău caracter. Şi dacă nu caracter, chiar, măcar starea în care te afli pe moment... Mai departe, desluşesc: Pe noptieră ea are o ediţie veche, jerpelită a Codului manierelor elegante. El iese, se duce după ţigări şi pâine. A lipsit destul timp. Astfel încât, atunci când se întoarce, ea, care stă în pat şi citeşte, începe să râdă văzându-l prăfuit, cu genele galbene, cu faţa pudrată parcă, machiată, ca şi cum între timp s-ar fi mascat - se zicea că ar fi fost vorba de o explozie petrecută într-un deşert asiatic, de care lumea se ferea să comenteze, de frică, deşi cauza era cunoscută.

Oraşul tot troienit de acest praf asiatic. De acest loes imemorial, fin, pătrunzând oriunde şi în orice, şi în gura închisă, în gura propriu-zis mută. Dacă teama ar trebui să aibă o culoare şi o densitate a ei, ea nu poate fi decât galben-leşioasă şi extrem de bine pisată şi de insinuantă, volatilă, deşi indelebilă, asemeni unei pudre copleşitoare, lesne dusă încoace şi-ncolo de cel mai slab vânticel...

Încerc să ghicesc. Ce s-a întâmplat la 18 mai 1963, exceptând praful prezent totuşi mai de mult în viaţa bucureşteană. Nu-mi amintesc nici un alt eveniment notabil, oricât aş căuta. Astfel încât mă mulţumesc cu însuşi Praful de care ea, lungită pe pat cu Codul manierelor elegante în mână, râde văzându-mă prăfuit în halul acela, ca un claun în arena circului...

*

Aveam încă de la începutul carierei mele de observator o mare curiozitate pe care nici nu ştiam la ce aş fi putut să o folosesc... Lăsând la o parte ideea scrisului, pur teoretică. Pe urmă, încet, încet, foarte încet, încet de tot, ca să zic aşa, căpătând o contra-densitate, cu timpul, o contra-greutate în raport cu Praful-însuşi, această curiozitate tânără, sălbatică, în felul unei jivine în plină vigoare, se înmuiase, dându-se după întâmplări. Aşa încât, cu vremea, survenise o dezinteresare, ceva ca o descreştere treptată a forţei presupusei sălbăticiuni tinere şi viguroase. Parcă tot ce descoperisem eu până atunci în lume, nu mai era vrednic de luat în seamă ori de depozitat în cine ştie ce colţ al memoriei, labirint, subsol de mult plin de relicve, fosile, de zidiri vechi... temple?... redute?... şi una, şi alta, întrucât templul poate fi şi el o redută contra... (lipseşte). Aş fi devenit, devenisem chiar, un fel de şantier arheologic...

(Praful, Memorii din când în când, volumul I, pagina 21).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara