Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Aniversări literare:
200 de ani de la naşterea lui George Bariţiu de Ion Buzaşi

Într-una din vechile noastre istorii literare, găsim următoarea caracterizare a lui G. Bariţiu: „…acest bărbat incomparabil şi în voinţă, şi în tăria şi curăţia caracterului său român, neînvins şi neschimbat în toate circumstanţ ele, s-a consacrat din tinereţele sale neîntrerupt şi cu tot zelul, în adevăratul sens al cuvântului, cu trup, cu spirit cu tot, pentru luminarea şi întărirea conştiinţei naţionale în toţi conaţionalii săi, pentru redobândirea drepturilor naţionale politice ale românilor, mai ales din provinciile austriece, şi pentru susţinerea acelor drepturi. El prin organul său naţional „Gazeta Transilvaniei” şi prin „Foaia pentru minte, inimă şi literatură” făcu de la 1838 până la 1848 cele mai mari servicii întregii naţiuni române; el renăscu şi reînvie naţionalitatea în românii din Austria”. (Vasile Gr. Pop, Conspect asupra literaturii române şi literaţilor ei de la început şi până astăzi în ordine cronologică, Bucureşti, 1875, pp.145- 146)


Un bărbat al datoriei şi al faptei patriotice

George Bariţiu este un animator cultural, comparabil prin iniţiativele sale culturale cu Ion Heliade Rădulescu în Ţara Românească, cu Gh. Asachi şi Mihail Kogălniceanu în Moldova. Cultura secolului al XIX-lea din Transilvania este dominată de personalitatea lui George Bariţiu. În toate domeniile vieţii culturale transilvănene îl găsim pe Bariţiu ca pe un deschizător de drumuri.
În prelungirea activităţii reprezentanţilor Şcolii Ardelene, este înainte de toate un cărturar care-şi dă seama de foloasele „luminării” prin şcoală, prin învăţătura de carte.
„Era în 1835-1836 „– scrie Nicolae Iorga”. Pleiada marilor scriitori ardeleni se stinsese. Ei lăsaseră cărţi, dar nu erau şcoli. Cele mici, din vremea lui Iosif al II-lea, erau în decădere; cele mari se rezumau încă în şcoala înaltă din Blaj… «Şcoli sunt de lipsă, şcoli», proclamă în 1835 tânărul profesor de fizică din Blaj, exprimând cea dintâi nevoie a timpului… El primi să fie dascăl la Braşov, nu pentru leafă, care era sărăcăcioasă, ci pentru însemnătatea acelui centru românesc din Braşov şi pentru foloasele ce trebuiau să izvorască pentru neam din aducerea la crezul naţional al acestui vechi cuib de negustori…”(Oameni cari au fost, vol. I, Bucureşti, E.P.L., 1967, p. 67).
Deviza este de acum înainte „lăţirea” culturii la toate clasele de oameni. Trezirea din „somnul neştiinţei” însemna în fapt trezirea conştiinţei naţionale şi politice a poporului român. Articolele lui Bariţ despre şcoală şi educaţie (Cuvântare şcolasticească, Educaţia etc.) urmăresc cu o impresionantă stăruinţă acelaşi scop al trezirii conştiinţei naţionale a poporului român şi al eliberării sale sociale şi naţionale.
Plecând din Blajul atâtor iniţiative istorice şi culturale la Braşov, Bariţ este întemeietorul presei româneşti din Transilvania şi unul dintre cei mai însemnaţi reprezentanţi ai săi.„Gazeta Transilvaniei”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Calendarul poporului român”, „Transilvania” şi„Observatorul” sunt titlurile publicaţiilor ce sintetizează eforturile sale pe tărâm gazetăresc. Sunt ziare şi reviste ce marchează nu numai un moment însemnat în dezvoltarea ziaristicii româneşti, ci şi a gândirii politice a românilor din Transilvania, pentru că, la un moment dat, toată suflarea intelectualităţii româneşti ardelene aştepta cuvântul de ordine al lui Bariţiu pentru propăşirea neamului. Ziaristica este pentru Bariţiu, în completarea catedrei, o altă tribună de luptă pentru drepturile românilor din Transilvania. De aceea, cu multă dreptate scrie Nicolae Iorga că George Bariţiu a fost „un gazetar al conştiinţei şi idealurilor sale şi, pe lângă aceasta, ca o întregire neapărată, fiindcă e vorba de un spirit aşa de înţelegător şi de cuminte, un gazetar – pentru toţi – gazetarul poporului român supus în Ardeal unei stăpâniri străine…”. În foile sale s-au tipărit învăţături în formă uşoară şi plăcută, sfaturi morale, îndreptări naţionale, îndrumări de călăuză încercată în „nesiguranţele şi primejdiile unui popor care se luptă zilnic cu grele împrejurări”. Articolele-program ale publicaţiilor sale urmăreau cu tenacitate unitatea culturală a românilor ca premisă a unităţii naţionale şi stimularea energiei patriotice a concetăţenilor săi: „Sârguinţa noastră cea mai nepregetătoare – scria Bariţiu în articolul-program al „Foii literare”, an. I, nr. 1, 1839 – va fi a împărtăşi cât se poate pe cititorii noştri din monarhie (românii ardeleni n.n.) cu sporiul ce-l fac românii în cele două provincii vecine în toate ramurile literaturii, şi iarăşi pentru dânşii a scoate la vedere şi pe ceriul românesc felurimi de scene istoriceşti şi naturale din clasica noastră Transilvanie”. „Gazeta Transilvaniei”, una din publicaţiile cu cea mai lungă viaţă din istoria presei româneşti, o „gazetă eroică”, a fost apreciată la sărbătorirea a cincizeci de ani de la apariţie de către Mihail Kogălniceanu ca „marea noastră înainte-luptătoare”, în care s-au concretizat „analele admirabilelor acte pentru susţinerea şi dezvoltarea naţiunii române în timp de o jumătate de secol”.
De la ziaristică animatorul cultural trece la întemeierea unor societăţi culturale, economice şi politice, cu consecinţe dintre cele mai benefice pentru devenirea neamului: Astra, Societatea literară, Academia Română, dar şi societăţi şi asociaţii mai mărunte cu caracter local, sunt indispensabil legate de numele lui. O menţiune aparte merită activitatea sa în cadrul Astrei (secretar şi apoi preşedinte al ei), precum şi în cadrul Academiei Române (unul dintre primii membri ai săi, deci unul dintre ctitori şi, în ultimul an al vieţii, preşedintele ei), direcţionată de idealul urmărit în multiplele domenii culturale în care s-a ilustrat: unitatea culturală a tuturor românilor, ce constituia o platformă pentru unitatea politică.
Bariţiu nu a avut veleităţi de scriitor, dar a ştiut că trebuia să se angajeze cu talentul – mult, puţin – şi cu condeiul său în domenii în care înzestrarea spiritului era mai puţin generoasă. A fost unul din animatorii mişcării teatrale româneşti (prin spectacolele organizate la Blaj şi Braşov, precedând eforturile similare ale lui Kogălniceanu, Negruzzi şi Alecsandri în Moldova). A scris poezii şi proză pe care o istorie a literaturii române le va consemna, poate, ca momente în evoluţia ei, dar nu va putea trece peste contribuţiile sale de teoretician literar (în complexitatea judecării fenomenului artistic: poezie, teatru, proză), şi mai ales nu va putea ignora rolul său de îndrumător literar prin orientarea literaturii noastre, înaintea „Daciei literare”, spre fondul sănătos al filonului istoric pe făgaşul naţionalistoric. Paginile lui de proză poematică (O privire peste ţinutul Haţegului în Transilvania, în „Foaie literară”, 1838, nr. 3) inaugurează un „timbru” artistic în literatura transilvăneană ce se poate regăsi în poeziile lui Andrei Mureşanu, G. Coşbuc, şi O. Goga, în Imnele lui Ioan Alexandru, cu reverberaţii din celebra Cântare a României de Alecu Russo sau din poemul în proză închinat de Bălcescu Ardealului: „Frumoasă Transilvanie, dulce patrie clasică, pământ sfânt, maică cu durere! Care precum reverşi toate darurile firei ….preste fiii tăi, aşa nici de hrana ce-nalţă duhul şi încălzeşte inimile nu i-ai lăsat deşerţi; monumenturi şi întâmplări istoriceşti apucându-le între cele mai crunte lupte dintre sfărâmătorii dinţi ai veacurilor, ai păstrat pentru toată viitorimea. Între hotarăle tale se cuvine pretutindenea patriotul călătoriu să păşească cu evlavie…”.
Dacă posteritatea nu-l va reţine pe Bariţiu-scriitorul, cu siguranţă că-l va omagia „in aeternum” pe animatorul vieţii culturale şi politice a românilor din Transilvania, pe care masivul corpus epistolar, George Bariţ şi contemporanii săi, din care au apărut până în prezent zece volume, sub redacţia unui grup de cercetători clujeni, coordonat de academicianul Ştefan Pascu şi istoricii literari Iosif Pervain şi Ioan Chindriş, îl conturează cu pregnanţă. Îl va reţine pe istoricul Bariţiu, autorul monumentalei lucrări Părţi alese din istoria Transilvaniei (3 vol.), îmbinare strălucită a documentarismului – tipic pentru Şincai – cu suflul romantic al lui Bălcescu şi care, alături de Istoria românilor din Dacia Superioară de Al. Papiu-Ilarian, constituie cele mai autorizate surse istorice despre trecutul Transilvaniei şi, îndeosebi, despre Revoluţia de la 1848. În ultima parte a vieţii a scris despre Andrei Mureşanu şi Gavril Munteanu, Paul Vasici, Iosif Hodoş, August Treboniu Laurian ş.a., tovarăşii săi de luptă şi idealuri, trecuţi la cele veşnice, articole de istorie literară ce reprezintă contribuţii de referinţă şi pentru cercetările actuale. Pentru Şcoala Ardeleană a avut un deosebit cult. El însuşi alcătuieşte, alături de Simion Bărnuţiu, Andrei Mureşanu, Ioan Maiorescu, Timotei Cipariu, Axente Sever ş.a. cea de „a doua generaţie a Şcolii Ardelene”.
Pentru Blajul cărturăresc şi revoluţionar a avut preţuire afectivă şi plină de recunoştinţă, arătând contribuţia acestuia în formarea sa civică, morală şi patriotică, aşa cum reiese din emoţionanta scrisoare adresată în 1868 şcolarilor blăjeni, care îl omagiaseră odată:
„Ştiţi însă ce mi-aţi făcut mie cu acea odă? În linia primă îmi deterăţi ocaziune spre a-mi reîmprospăta memoria celor nouă ani, petrecuţi parte în şcoalele, parte în Seminarul din Blaj, cum şi ca profesor în liceul de acolo…, îmi aduserăţi aminte că, de nu ar fi fost Blajul, românii abia şi-ar mai cunoaşte istoria, iar cum că şi ei, deşi ar mai vorbi, nu ar mai scrie româneşte. Deci, dacă (…) eu încă voi fi făcut ceva pentru naţiunea şi patria mea, apoi meritul în parte mare este al Şcoalelor din Blaj, după care în anul 1836 a urmat frăţeasca chemare, îmbrăţişare şi îmbărbătare a Braşovului…” („Unirea poporului”, anul VIII, 1926, nr. 20, 3/15 mai p. 3).
Despre Şincai, Bariţiu a scris pagini memorabile (Gheorghe Şincai şi numele de român): „Antecesorii noştri nu au fost nici români prea înfocaţi, nici au voit să scoată globul pământului din osie, ci ei în tot decursul vieţii lor îşi împliniră numai dorinţa sacră de români şi patrioţi”. Un asemenea bărbat al datoriei şi al faptei patriotice a fost George Bariţiu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara