Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
50 de Nicolae Manolescu


La 18 martie 1954, aşadar cu exact 50 de ani în urmă, apărea la Bucureşti Gazeta literară, revistă săptămînală, organ al Uniunii Scriitorilor. Ultimul număr este din 3 octombrie 1968. O săptămînă mai tîrziu, revista reapărea sub titlul, pe care-l poartă şi astăzi, România literară, într-un format destul de apropiat şi tot sub egida organizaţiei de breaslă. Continuitatea s-a dorit evidentă. Noul titlu se datorează, probabil, intenţiei autorităţilor culturale din epocă de a întări caracterul naţional al unei publicaţii al cărei nume anterior li se va fi părut inspirat din limba rusă. Literaturnaia gazeta era, într-adevăr, principala revistă sovietică de literatură. Doar că Gazeta nu era un nume neutilizat înainte, la noi. Cel puţin douăzeci de publicaţii româneşti l-au purtat, începînd chiar cu Gazeta de Transilvania a lui Gh. Bariţiu din 1838. Şi Românii literare fuseseră mai multe. Desigur, “foaia periodică” a lui V. Alecsandri din 1855 trebuie să fi fost aceea care a oferit ideea titlului, celelalte fiind, inclusiv săptămînalul lui L. Rebreanu dintre 1932-1934, prea puţin cunoscute.

În 1954 existau deja cîteva publicaţii literare, hebdomadare sau lunare, între care Viaţa românească este tot o “revistă a Uniunii Scriitorilor”. În aprilie, acelaşi an, la Cluj Almanahul literar devenea Steaua (un articol comemorativ publică în numărul nostru de astăzi, în paginile 14-15, poetul Adrian Popescu, actualul redactor-şef al revistei clujene) şi, un an mai tîrziu, sub conducerea lui G. Ivaşcu, se impune Contemporanul.

Gazeta literară este însă, chiar de la început, principala publicaţie de literatură din ţară. Cel dintîi redactor-şef este Zaharia Stancu (1954-1962), cel din urmă (1967-1968), Al. Oprea. Revista a consacrat, aproape mereu, un număr mare de pagini criticii literare, cronicilor de teatru, film şi plastică, meselor rotunde ori semnalării cărţilor străine. Poezia, proza, teatrul n-au lipsit, în măsura în care o publicaţie în formatul Gazetei literare (ca şi, pe urmă, al României literare) putea tipări şi literatură propriu-zisă. A existat chiar şi o rubrică de Sport. Nu trebuie uitate paginile de informaţie sau polemică, intitulate Caleidoscop sau Alb şi negru, nici interviurile (sau convorbirile literare), reportajele, istoria literară, documentele.

Reamintesc aceste lucruri pentru că ele definesc profilul eclectic al unei publicaţii care a jucat un mare rol în viaţă a cel puţin două generaţii de scriitori. Dacă, în anii ^50, numele cele mai des întîlnite sînt ale lui E. Jebeleanu, M. Beniuc, Z. Stancu, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu şi ale altora, scriitori afirmaţi înainte de război sau în timpul războiului, după 1960, colaboratorii se numesc Nichita Stănescu, Cezar Baltag, E. Simion, Valeriu Cristea, Marin Sorescu, N. Velea, Fănuş Neagu etc., care abia se năşteau cînd debutau mai vîrstnicii lor confraţi. Cu o tendenţiozitate oarecum suspectă, autorul singurului nostru Dicţionar al presei literare, vorbeşte, în ediţia din 1996, despre faptul că Gazeta literară promovează, şi “încă din primul număr”, “ideologia comunistă”. Nu încape îndoială că, mai ales în primul deceniu de apariţie, Gazeta literară este tributară acestei ideologii, ca şi realismului-socialist. De pe la mijlocul deceniului 7 încoace, lucrurile se schimbă însă în bună măsură, chiar dacă (dar e vorba acum de România literară) publicistica literară va mai cunoaşte şi alte sincope, de pildă după 1971 sau în toată jumătatea a doua a deceniului 9. Trebuie spus totuşi că numărul articolelor critice neinfestate ideologic sau al recuperărilor de istorie literară care nu recurg la criteriile strîmte ale “revalorificării moştenirii culturale” este destul de mare în paginile Gazetei. Literatura însăşi care se publică începe să fie una adevărată.

Dezbaterile (foarte la modă, şi pe cele mai diferite teme, de la lirismul poeziei la “conflictul dramatic”, de la conceptul de realism şi aplicabilitatea lui în genurile literare la realismul-socialist, abandonat acesta, mai pe faţă ori mai discret, după 1965) merită a fi recitite astăzi. S-ar vedea, pe lîngă datoriile ideologice achitate încă destul de conştiincios, că mare parte din obiecţiile teoretice aduse literaturii criticii din intervalul 1948-1964 (“obsedantul deceniu”, “proletcultism”, “sociologism vulgar” ş.a.m.d.) au fost formulate de foarte timpuriu şi în termeni neechivoci. Între altele, o tribună culturală, cum a fost Gazeta literară de-a lungul unui deceniu şi aproape jumătate de existenţă (urmată de România literară, alte trei decenii şi jumătate), trebuie privită şi ca un document inestimabil pentru cunoaşterea istoriei noastre literare din regimul trecut. Lucrurile se cuvin luate aşa cum sînt şi rediscutate fără prejudecăţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara