Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Din adîncul hăului

În cel mai recent număr al revistei STEAUA, Rodica Baconski traduce o parte din corespondenta purtată de sotia lui B. Fundoianu, Geneviève, cu prietenul lor Jacques Maritain, si anume scrisorile schimbate între aprilie si noiembrie 1945, cînd cei doi, în lipsa unor informatii certe, încă mai sperau că Benjamin Fondane ar putea fi în viată. Document uman cutremurător despre iubire, suferintă si credintă, această corespondentă, poate mai mult decît vasta literatură si cinematografie a Holocaustului, ghidate de reguli artistice, nu poate lăsa pe nimeni netulburat. v La sfîrsitul lui aprilie 1945, listele supravietuitorilor din lagăre încă nu fuseseră comunicate, demersurile Genevièvei Fondane pe lîngă Crucea Rosie si alte organisme internationale rămăseseră fără răspuns si ea îi împărtăsea prietenului filosof, trimis ambasador la Vatican, angoasa cu privire la soarta sotului si a cumnatei sale, permanenta tensiune pe care nici rugăciunea (era catolică practicantă si în cele din urmă se va călugări) nu reusea să o atenueze: "Sînt zile cînd trebuie să fac un efort să mai sper. Îmi pare că Dumnezeu se ascunde, că lumina care mă sustinea, care-mi dădea cîteodată si în suferintă un soi de bucurie, se întunecă s...t Doamne, nu pot decît să strig din adîncul hăului". Investigînd pe cont propriu printre supravietuitorii de la Flossenburg, ea se agată de orice informatie pentru a-si alimenta nădejdea, desi luciditatea o împiedică să-si facă mari iluzii si îi sporeste suferinta. Întîlnind un deportat care pretindea că i-a văzut sotul în martie 1945, balansul deasupra hăului, între asteptare si deznădejde ia amploare: "Nici unul dintre supravietuitorii de la Flossenburg pe care am reusit să-i găsesc nu a putut, pînă acum, să-mi spună ceva, nici măcar cel care afirmă că mi-a cunoscut sotul; din nefericire, n-a existat între ei nici un fel de intimitate (e un ins greoi gen comis-voiajor) si nu mi-a adus nimic de la sotul meu, nici un cuvînt, nici un gest semnificativ, nici cel mai mic mesaj. Simpla evocare a imaginilor fizice a fost însă de-ajuns ca să-mi devină intolerabilă. N-am putut să scap de ea decît strigînd din nou spre Dumnezeu că doream să împart toate suferintele cu sotul meu.s...t Ce e mai rău e să-mi imaginez singurătatea morală îngrozitoare a sărmanului meu iubit în mijlocul atîtor suferinte si umiliri. Îl aud cum strigă către mine. Nu-i cu putintă ca Dumnezeu să nu fi înteles ofranda pe care i-am făcut-o în fiecare zi, a mea pentru el. Nu-i cu putintă ca această însingurare si tortură din lagăr să nu se fi transformat într-un dialog cu dumnezeu. Sunt gata la orice numai să fi fost asa." În lupta dintre imaginile crude, odioase (care o asaltează din toate părtile si o fac să-si închipuie martiriul sotului ei) si credintă, Jacques Maritain sustine cu afectiune si inteligentă partea credintei, fără de care femeia s-ar fi pierdut. Si el o încurajază să spere, desi, cu fiecare lună care trece, probabilitatea întoarcerii lui Benjamin e tot mai mică. Pînă cînd un martor cert, doctorul Lazăr Moscovici, spulberă si ultima sperantă. La 19 octombrie 1945, Geneviève îi scrie ambasadorului de la Vatican: "Cel mai cumplit supliciu al săptămînilor din urmă mi-a fost impus de încăpătînarea cu care prietenii mei s-au străduit, cu cele mai bune intentii, să mă împiedice să-l întîlnesc pe un medic tînăr reîntors de la Auschwitz, care l-a cunoscut acolo foarte bine pe sotul meu vreme de trei luni si care e convins că a fost executat în camera de gazare la sfîrsitul lui septembrie 1944". În ciuda tuturor celor care încearcă să o menajeze, ea vrea să afle pînă la capăt insuportabilul adevăr si se întîlneste cu tînărul, care îi povesteste în amănunt ultimele luni ale poetului, gazat la 3 octombrie 1944. Relatarea Genevièvei către Maritain e de o simplitate împietrită: "sotul meu, sosit la Auschwitz la începutul lui iunie 1944 si care declarase că e scriitor, a fost din această cauză cu atît mai chinuit ". Dar de o vitalitate morală si intelectuală pe care tînărul medic declară că nu a întîlnit-o la nici o altă personalitate de acest fel la Auschwitz. " Afirmă că sotul meu îi îmbărbăta. Seara, un mic grup se întrunea în jurul patului său, iar sotul meu era centrul iradiant " După o zi si o noapte de triere si re-triere, sotul meu a rămas în ultima selectie, împreună cu alti 1000. Medicul l-a văzut de departe, drept, îmbarcat într-un camion. Camerele de gazare se aflau la Birkenau, la cîtiva kilometri de Auschwitz. După mai multe ore, camioanele s-au întors cu hainele care au fost predate la dezinfectie." Văduva nu se lamentează, nu-si strigă durerea. Reciteste poeme, caută prin manuscrise: "Sotul meu nu se confesa niciodată, nici chiar celor mai buni prieteni. Mărturisirile le caut acum în poemele lui, uimitoare prin premonitii, poemele care-mi prilejuiesc revelatii după revelatii...". Una dintre aceste tragice revelatii, copiate de Geneviève Fondane sună asa: "Vă va fi dat să mergeti cu viscere de-angoasă/ până pe tărâmurile istovirii - iar de se poate, mai departe chiar,/Voi fi cu voi în mocirlă si amar/ Voi fi în voi Cel nevăzut de nimeni. "

Scenarii si justificări

După esecul de la Stoenesti al ultimei mineriade, editorialistul COTIDIANULUI, Ion Cristoiu, a lansat un scenariu de presă din care se poate întelege că Miron Cozma si-a urnit fidelii spre Bucuresti în urma unei întelegeri cu Puterea. O întelegere căreia, în cele din urmă, Miron Cozma i- a căzut victimă. Altfel spus, el ar fi ajuns la întelegere cu Puterea să mai facă o mineriadă, ca să fie învins, arestat, iar cei care l-au urmat să se întoarcă acasă înfrînti. Cum de s-a ales Miron Cozma după această mineriadă esuată cu o arestare si cu posibilitatea de a intra în puscărie pe termen lung, această chestiune e una de factură labirintică pentru Ion Cristoiu care a recunoscut pentru un post de radio că nu va întelege cît va trăi ce a fost în mintea lui Miron Cozma la ultima mineriadă. Dar, nestiind probabil de scenariul lui Ion Cristoiu, Miron Cozma a scos la iveală după ce a fost arestat anumite măsuri de precautie personală constînd în sume rotunde în lei si în valută. Dar, pentru a lua de bun scenariul lui Ion Cristoiu, banii cu care plecase la Bucuresti Miron Cozma aveau rolul de a dovedi si mai mult că seful minerilor porniti spre Bucuresti voia să-si trădeze tovarăsii, în întelegere cu Puterea. * O gravă acuzatie, că o anumită masină ar fi avut rol de strateg din umbră al minerilor, acuzatie formulată de un deputat tărănist, e respinsă tot de Ion Cristoiu care precizează că în acea masină se afla un reporter al ziarului său. Si că reporterul său n-a făcut altceva decît să se deplaseze în interes gazetăresc, la ultima mineriadă. Cum acuzatia deputatului vine în urma anumitor informatii de la SRI, chestiunea poate avea si alte implicatii decît cele pe care le ridiculizează Ion Cristoiu într-un alt editorial al său, cel de luni 22 februarie. Oricum, lucru rar în presă, masina al cărei proprietar se pare că este unul dintre corespondentii Cotidianului, a fost luată la ochi si de ziare, din acelasi motiv care l-a făcut pe deputatul tărănist Florin Tudose să acuze. * Însă, după esecul celor două mineriade, Ion Cristoiu ar avea destule motive să se întrebe în ce măsură felul în care ziarul condus de el a relatat evenimentele nu a însemnat o justificare pentru Miron Cozma. * Scandalul de la Bancorex a însemnat un serios moment de profesionalism pentru cotidianele centrale. Fiindcă pînă să se ajungă la finalul cunoscut, CURENTUL a titrat mai devreme că si-a dat demisia presedintele acestei bănci, Vlad Soare, si tot asa a anuntat si Cotidianul, în vreme ce EVENIMENTUL ZILEI i-a mai dat o sansă presedintelui Bancorex. Faptul că o asemenea stire apare în chip diferit în diferite ziare nu trebuie privit, neapărat, drept o dovadă de neprofesionalism din partea ziarelor, ci ca o probă că în momente importante, la noi nu stie stînga ce face dreapta si că, dintr-o sursă foarte credibilă poti lua o stire, iar din altă sursă, la fel de credibilă, poti obtine cu totul altceva. * ADEVăRUL de luni reia o declaratie a unei deputate PRM pentru BBC prin care aceasta recunoaste că liderii locali ai PRM au participat la mineriadă, dar nu în calitate de membri ai acestui partid, ci fiindcă n-au avut încotro. Nota bene, e vorba de lideri de sindicat despre care deputata PRM afirmă că "era normal să participe alături de colegii lor, în semn de solidaritate, la această miscare de protest, nu că a dat partidul vreo dispozitie...". Dar dacă partidul lor nu le-a dat nici o dispozitie, cum sustine deputata Buruiană, de ce partidul lor nu si-a luat distantă de ei si nu a precizat că acei lideri locali se solidarizează de capul lor cu miscarea lui Cozma. Or, există numeroase mărturii că la anterioara mineriadă participantilor li s-a oferit si românia mare în afară de alimente. Asta fără ca PRM să fi organizat în zonă vreo cină crestină dotată cu ziare oferite promotional.