Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Aş vrea, şi nicidecum aşi vrea, aşa cum greşit aţi deprins sã scrieţi şi sã rostiţi! Aş vrea sã am puterea de a-i convinge pe poeţii de toate calibrele sã nu foloseascã în versurile lor cuvântul ochi, monosilabicul, acelaşi la singular şi la plural. Sã nu-l foloseascã decât atunci când este vorba de floarea Ochiul boului, sau ochiul din tricot un ochi pe faţã, un ochi pe dos, şi încã în câteva cazuri. Cu nici un chip însã sã nu-l foloseascã, la singular, atunci când este vorba de ochii frumoşi ai iubitei, ori ai iubitului, de ce nu? Nu a scãpat nimeni nevãtãmat de tentaţia de a-i lãuda, iubi, admira, adora celuilalt frumuseţea... ochiului, de parcã celãlaltul, el ori ea, ar fi un ciclop ori o cicloapã, de parcã celãlaltul ar fi, iertaţi-mi vorba proastã, chior! Sã iau exemplul la îndemânã, aflat în poezia dvs. Fulgul de nea: "Fulgul alb nu fu sã cadã.../ S-a oprit pe ochiul greu/ Adormit şi nedeschis,/ Nedeschis, oprit pe fulg,/ Ochiul greu de adormit.// Întuneric pe zãpadã.../ Ochiul a-ngheţat rãcit;/ Întunericul rãcit a-ngheţat/ Pe zãpadã ochiul". Îmi veţi spune cã v-aţi gândit la ochiul din ceafã al soacrei, sau la cel de-al treilea ochi, cel care nu se vede şi care, neadormit şi vigilent, îşi are sãlaşul în mijlocul frunţii? Fãrã discuţie, poezia poate rãmâne mulţumitoare în întregul ei, dar la final parcã te trece un fior. Cãci cu voia sau fãrã voia autorului, versul ultim te obligã sã vezi, pe zãpadã, ochiul, globul ocular adicã, organul vizual, singur, singurel, fãrã perechea-i geamãnã, în întunericul de pe zãpadã, ochiul care-a-ngheţat rãcit, cãci întunericul, şi el rãcit, a-ngheţat pe zãpadã ochiul. Nu se poate înţelege, oare, şi cã ochiul ar fi îngheţat întunericul rãcit? Unde? Pe zãpadã! Deci, nu ochiul ci întunericul ar fi cel care suferã îngheţarea sub puterea înmãrmuritoare a ochiului greu de adormit? Rãmân, pânã una alta, la convingerea mea cã privirea este aceea care face acţiunea, şi nu ochiul/ochii, şi-atunci n-ar fi mai înţelept sã evitãm monosilabicul cuvânt ce numeşte organul şi nu funcţia? Unde mai pui cã monosilabicul nostru reprezintã şi numeşte el ceva frumos, dar el, cuvântul, este total lipsit de muzicalitate. Rostiţi-l de mai multe ori la rând, ca în jocurile din copilãrie, şi vi se va face, cu siguranţã, silã, de el, articulat ori nearticulat, şi de toatã familia lui. (Petricã Vasile, Craiova) u Se cade sã vã mulţumesc pentru delicata şi bogata în miez dulce carte, pe care o semnaţi împreunã cu domnii Bogdan I. Pascu şi Radu Patrichi, intitulatã Renga. Pe acelaşi val, atât pentru poeme cât şi pentru învãţãturile, explicaţiile, motto-urile şi textele citate din maeştrii genului şi iubitorii lui în timp. Exerciţiul calm în arta delicateţii şi contemplãrii dã linişte la rându-i şi bucurie celor care îl practicã împreunã. (Iulian Dãmãcuş, Gherla) u Ca şi altãdatã am motive sã mã plâng cã-mi trimiteţi manuscrise ilizibile. Nici mãcar numele întreg nu l-am putut descifra. Faceţi un efort, rugaţi un copil cu scris citeţ sã vã ajute (Elisabeta, Oradea) u Mulţumim pentru aprecieri şi pentru observaţii. Este firesc ca vocile din public sã reflecte exact starea de spirit şi posibilitãţile semnatarilor. Pentru cã sunteţi atent la detalii, pentru cã stilul dvs. se ridicã la un nivel bun, ar fi pãcat sã nu încercaţi o micã confruntare ilustrându-vã exigent şi inspirat opiniile despre una şi alta. Cu acelaşi respect, vã mulţumim. (Iualian Gabriel Grãdinariu, Iaşi)