Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Am promis să caut şi să citesc, am găsit şi-am citit, şi acum simt uşurarea relativă a omului care, cu puteri pe care şi le ştie puţine, se aventurează să-şi mărturisească încântarea, căptuşită însă cu destulă dezolare, ca să nu aibă senzaţia că riscă să facă o dublă nedreptate unui semen superior care merită admiraţie şi atenţie, merită un loc în faţă în galeria poeţilor, dar ceasul ocupării acestui loc se tot amână. De situaţia aceasta autorul admirabil care sunteţi se face însă într-o copleşitoare măsură vinovat. Vinovăţie sublimă, aş spune, faţă de sine, la care s-au adăugat, cu efectele lor, timiditatea, amânarea, retragerea şi, paradoxal, acceptarea de a trăi în schimb aproape tot timpul printre veleitari mai mult sau mai puţin zeloşi. Economist, ieşit de o bucată de vreme la pensie, scrieţi cu verva unui debutant şi cu înţelepciunea omului care s-a cultivat o viaţă întreagă cu atenţie dar şi parcă doar printre picături. Pentru momentele de geniu, cărora trebuind să le faceţi faţă aţi ales cu curaj enorm forma fixă (sonetul vă reuşeşte splendid, dar mai mult şi mai mult pantumul). Pentru momentele de relaxare însă, acrostihul, epigrama, viaţa amestecată dintr-un cenaclu cu participanţi joviali poate şi buni amici. Pot numai presupune că aceştia nu v-au aşezat pe vreun piedestal şi v-au aplaudat la ocazii fără să aprofundeze suficient zonele dvs. de vârf. Că sunteţi membru fondator al Uniunii Epigramiştilor din România nu e puţin lucru. Eleganţa cu care vă regăsiţi, la pagina 54, în recentul Dicţionar-Antologie al epigramiştilor români contemporani, iarăşi nu e de trecut cu vederea. Dar nu-mi pot reprima bănuiala, şi dezolarea imensă, cum spuneam la început, că aţi pierdut un timp preţios cu jocuri cronofage, mai puţin importante şi mult nocive căci obligaţiile faţă de talentul aparte, faţă de viziunile şi formele cu adevărat superioare la care v-a angajat Dumnezeu erau şi sunt enorme. Dacă la Cutia Pandorei v-aş putea suav reproşa grupajul "patrioticelor" capitolului IV, versurilor scrise de dvs. în ultimul an am a le reproşa numai uneori aspectul ca de traducere puţin chinuită a unor sensuri, aceasta concretizându-se în dezechilibrul silabic ca provenit din nepăsare, când în realitate aţi fi fost capabil să atingeţi perfecţiunea, să corectaţi dintr-un condei mica aberaţie formală. Cred că vă trebuie prietenia unui Grigurcu, răbdător şi pedant, care să vă citească şi să vă îndrăgească. Dar şi el ar trebui ferit de zonele ratate ale operei dvs. Acum, când aveţi mai mult timp la dispoziţie, poate că n-ar strica să vă faceţi o revizuire foarte atentă, doar a sonetelor şi pantumelor. Poate că şi un Cistelecan ar trebui chemat în ajutor, pentru a netezi cu limpezime calea către bunul cititor. Timiditatea din tinereţe, reţinerea şi amânarea vinovată de a trimite spre publicare la vreme v-au derutat şi v-au deturnat, destinul dvs. cum să-l repuneţi în datele lui, în drepturile lui, când vocea şi astăzi, la telefon, vă este palidă şi atât de respectuoasă. Uitaţi-vă în jur şi veţi vedea oameni singuri care se îmbărbătează scriind în speranţa unei recunoaşteri drepte cândva. Poate că nu în toate cazurile este vorba de autoînşelare, de laşitate, de înfrângere mascată. Selecţia, foarte riguroasă pe care vă rog s-o faceţi pentru critici, cu numai sonete şi pantume, nădăjduiesc să-i mişte şi să vă semnaleze în reviste prezenţa. Cutia Pandorei, într-un tiraj de 100 de exemplare, nu vă reprezintă. (Ion Cârdu, Timişoara)