Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Lucrurile nu stau deloc pe roze. Posibil să fi citit mult, cum spuneţi, dar nu s-a prea prins mare lucru. Ecouri din Eminescu, Topârceanu, Minulescu, în câteva pasteluri cu dragoste, pe care speraţi emoţionat să vi le publicăm. V-am face un prost serviciu dacă am transcrie aici câteva versuri din care bunul cititor şi-ar da pe dată seama de situaţie. Să cutezăm, totuşi: "Omul - o flacără vie/ Închisă-n a vieţii piept./ Nu există vreun drum drept..." Sublinierea ne aparţine. (Daniel Nicolae Răducu, student, Ploieşti)  Aveţi un prim răspuns în numărul 45 al revistei. Reveniţi, derutată de prietenii care v-au spus şi ei, după puteri, lucruri contradictorii, dar nu lipsite de bun simţ, despre versuri, unii că ar fi reuşite, dar macabre, alţii că ar avea viitor, în fine, ceilalţi, durii, v-au sfătuit să renunţaţi pentru că n-aţi avea chipurile talent. Este bine să nu rămâneţi la părerea celor care vă măgulesc. Vă veţi maturiza curând scriind, citind, meditând. Aveţi răbdare! (Sânziana C., Bucureşti)  De data aceasta transcriu doar unul din textele ce se tot adună de ceva vreme împrejurul obsedantului mister pe care încercaţi să-l limpeziţi. Ce este Poetul? "Poetul este o fiinţă care nu are îngeri păzitori", "Poetul este alcătuit dintr-o materie strategică", "Poetul e doar un animal neputincios" - sunt acestea doar trei din multele ipostaze în care v-aţi imaginat, pentru studiu individual şi revelaţie. Iată ce se poate adăuga acum colecţiei răbdătoare din ciudăţeniile frumoase pe care le semnaţi: "Stau în faţa foii albe sperând să găsesc/ o cale de a ocoli Ziua Judecăţii ar fi să mă ascund în/ spaţiul foii albe un loc uitat de Dumnezeu/ Stau în faţa foii albe/ până când ochiul se obişnuieşte cu întunericul/ distinge conturul unor tăceri ce se preumblă prin odaie/ asemenea unor femei în negru/ ce ascund sub fustă lucrurile din cameră./ Ochiul imaginează o torţă la lumina căreia observ/ în urma femeilor în negru camera a rămas goală/ mi-au lăsat doar scaunul pe care şed./ Pereţii, podeaua, tavanul şi/ fereastra singura mea legătură cu lumea/ toate sunt acum acoperite cu foile albe pe care urma să scriu./ Trag un foc de pistol în hârtia albă ce astupă fereastra/ Văd cu groază cum gaura glontelui se micşorează/ precum o rană care se vindecă/ care dispare deodată..." (Liviu Zamfiriu, Constanţa)  O fi de rău, o fi de bine, nu ştiu, faptul că numai dvs. singură aveţi cheia cu ajutorul căreia s-ar deschide vreodată înţelesul poeziei pe care cu obstinaţie o slujiţi. Oare cum este, de pildă, când se strepezeşte omul de-un perfect compus? Dar, când umblă învelit de o geamandură? Dar, când umblă atârnat cu gâtul în jos/ Şi acoperit de un gol cărnos? Cu neputinţă, iarăşi să-ţi imaginezi cu oarecare siguranţă un jaf de sentimente scofâlcite-n nervi. Cititorul rămâne nedezmeticit un timp, până-i dă în gând să renunţe la a se ambiţiona mai mult. Jocul intitulat Durere are pe alocuri un ce al lui, un licăr ce te provoacă să-l încerci de mai multe ori, chiar dacă la final rămâi tot în ceaţă. (Eugenia Leu, Comăneşti - Bacău)  Două lucruri importante ar fi de spus. Primul, că Neîmplinitule! se scrie într-un cuvânt, şi, al doilea, că din Versurile pictate, doar Rămăşiţe merită o duioasă receptare, ideea conform căreia un miel ar/ n-ar îndrăzni să mănânce un lup. Restul, chiar partea cu umbra care adoarme pe jumătatea patului poetului, în vreme ce acesta rămâne treaz şi supus întrebărilor omenirii, sunt doar relatări curate, vioaie, cu logica la locul ei. Rămânem în aşteptare. (Corbul argintiu, elev, Feldioara)