Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Mărturisim acum uşoara noastră îngrozire, care s-a consumat zilele trecute la redacţie când, având de ales din Opera dvs. poetică adunată până acum în cinci elegante tomuri şi însumând aproape 900 de pagini (Reverberaţii, Moara de vise, Ore sonore, Cele mai frumoase poezii şi Cele mai frumoase sonete, tipărite toate la Uni-Press, Bucureşti, începând din 1999 şi până în 2001 şi prefaţate cu iubire şi atenţie de dl. Mircea Handoca şi d-na Michaela Al. Orescu), am preferat pentru început volumul de sonete. De ce am spus îngrozire şi nu am trecut comod sub tăcere acest sentiment, real din păcate? Pentru că se întâmplă în mod curent să primim la redacţie autori care ne oferă spre lectură şi apreciere, cu toată încrederea şi speranţa lor într-un verdict bun, consolator după o viaţă cu destule restrişti şi frustrări, operele lor complete, cele mai multe în manuscris, voluminoase şi atinse de monotonia greu de îndurat a lipsei, totuşi, de talent. Este bine de ştiut aceasta, pentru ca şi dvs. să apreciaţi corect motivele reacţiei noastre, de autoapărare la o adică, pentru că dacă am parcurge cu ochii şi cu sufletul tot ce ni se oferă, nu ne-ar ajunge câteva rânduri de vieţi. Am fost extrem de plăcut surprinşi de calitatea sonetelor dvs. şi am vibrat de o vie curiozitate colegială când am înţeles că şi dvs., ca şi noi de altfel, cândva, aţi ales modelul sonetului eminescian. Cele doar unsprezece silabe ale fiecărui vers ridică pretenţii mai mari în a le respecta şi a le umple cu substanţă divină decât altă metrică, decât în mai ample despletiri, rigoarea chiar din start, în deplină, impusă economie, este mai dificil, mai greu de mulţumit, iar dvs. aţi vâslit impecabil în acest peisaj cultivat, elevat. Citind şi practicând sonetul, cei ce o fac şi astăzi asumându-şi riscul nedrept al desuetudinii, trebuie obligatoriu să uite cu desăvârşire nebuniile bune ce s-au petrecut şi se petrec în poezia lumii de vreo sută şi ceva de ani încoace. Cine citeşte şi face la rându-i sonet este un brav, un cavaler al răbdării întru monotonie, în muzicalitate, în armonii perfecte care, ciudat, se suportă din ce în ce mai greu astăzi. Aleşii, tocmai de aceea, ai acestui sublim chin, sunt, au rămas foarte puţini, şi mare minune dacă se vor mai naşte de-aici înainte, în lumea grăbită, exemplare de geniu în domeniu. Am vrea să vă sărbătorim, după lectură, cu cuvinte de laudă şi regăsire, în atmosfera însă profund intimă a unui final poate de epocă, a unui amurg cu conţinut de vibraţii, miresme, culori, moliciuni şi rafinamente de bun gust, pentru care din păcate unghiurile receptării se tot închid pe zi ce trece. Domnul Handoca vă numeşte "artist desăvârşit, ucenic al marilor clasici". Dar tot domnia-sa spune: "Fără să fie de-o originalitate agresivă", poezia dvs. "are timbrul său unic, specific şi este citită cu mare plăcere" şi "Autenticitatea e una din caracteristicile de bază ale cărţii de faţă - pledoarie pentru visare şi poezie". Iar doamna Orescu: "Marile teme de totdeauna ale liricii universale vor fi regăsite într-o formă variată", subliniind vocabularul bogat, expresiv şi plastic, sinceritatea şi generozitatea meditaţiei, dvs. scriind o viaţă întreagă "o poezie de vibraţii afective, dar şi de întrebări asupra raţiunii de a înţelege sensurile existenţei. Melancolie, dar şi seninătate, dramatism atenuat exprimat, lirism, dar şi umor fin, bucurie în faţa vieţii, plasticitate şi armonie". Într-adevăr, toate acestea se regăsesc în sonetele pe care vi le-am citit cu amiciţie dar şi cu interes profesional. (Adrian Simionescu, profesor de limba şi literatura română, Bucureşti)