Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Se pare, dle Daniel GS, că, vrând-nevrând, vă sunt cititorul cel de dinainte de publicare, incomod şi pretenţios. Nu ştiu cum lucraţi, cât de rapid vi se acopera de text pagina, dacă scrieţi de mână întâi şi apoi transcrieţi pe curat, la computer, dacă reveniţi pe textul iniţial, dacă vă îmbunătăţiţi prima scăpărare de condei. Îmi trimiteţi un singur text, destul de lung, poate prea lung şi cu de toate, o stranie baladă a câinilor sugrumaţi, care începe astfel: "câinii sugrumaţi de cauciucurile frânate/ sunt curăţaţi cu detergent anti-ne-poluant..." Chiar aşa? Detergent anti-ne-poluant! Şi anti, şi ne? Nu e prea mult? Nu exageraţi?

Revin la textul dvs.: "câinii sugrumaţi de cauciucurile frânate/ sunt curăţaţi cu detergent ani-ne-poluant/ de pe asfaltul ameţit de saliva lor turbată". Să reţinem că în viziunea dvs. asfaltul e ameţit. De ce e ameţit, de ce poate fi asfaltul ameţit dacă nu de saliva câinilor, turbată. Să mai reţinem, aşadar, că saliva e turbată. Este, totuşi, o aiureală până la urmă. Pentru că ideea de animale sugrumate te duce dintru început cu gândul la indivizi sugrumatori, cu mâinile goale sau cu laţul. Nici prin gând nu-ţi trece că nişte cauciucuri frânate sugrumă câini a căror salivă e turbată.

Autorul ne aduce la cunoştinţă că întâmplarea cu sugrumarea, ori cu lovirea? animalelor pe carosabil, s-ar fi petrecut ieri. Care ieri? îţi vine să întrebi, tu, cititor interesat să ştii precis când s-a petrecut atrocitatea. "au fost loviţi ieri./ au fost loviţi ieri de un camion neîndemânatic,/ de un camion neîndemânatic plin cu soldaţi,/ mai mari sau mai mici..." Ei poftim! Ce să caute soldaţii, fie ei mai mari sau mai mici, într-un camion neîndemânatic? Unde să fi dispărut şoferul camionului, răspunzător de întâmplarea plină de cruzime. Ce să fi căutat soldaţii în economia poemului şi în desfăşurarea evenimentelor care deja ne interesează, şi autorul e gata să ne isterizeze cu fel de fel de amănunte: "soldaţii purtători de măşti ce filtrează viaţa./ măştile sunt verzi şi simulează natura./ soldaţii sunt orbi şi simulează visul./ visul printr-o lunetă ce ţinteşte scăfârlii de câini./ visul filtrat prin viaţă./ (iar)/ câinii sugrumaţi nechează mut..." Sunt inocentul dvs. cititor, dle Daniel GS, şi totuşi încep să nu mă mai pot opri să cred că pe undeva, cumva, o lampă filează din belşug, şi incendiul stă să se înfiripeze în natura simulată au ba. "Câinii sugrumaţi nechează mut,/ soldaţii împuşcaţi latră sfânt,/ maşinile trec,/ doar camionul s-a oprit./ (ieri)/ şi de ieri au campat lângă câini/ să spele şoseaua de balele lor infect de roşiatice./ Sunt cinci./ (soldaţi, nu câini)..."

Acum ce rost, ce importanţă are prezicerea, că tot aia este, dacă sunt câinii sau soldaţii în număr de cinci? Şi ce-o mai fi fiind termenul acesta fistichiu, ce vrea să însemne au campat. Au campat să spele. Te opreşti din citit ca să înţelegi dacă acelaşi camion neîndemânatic, cu soldaţi şi mari şi mici, a sugrumat câinii cu cauciucurile lui frânate? Şi câinii nechează mut. Ieri, bineînţeles, şi de-atunci nu se mai opresc. Naiba ştie! Că nu-mi mai vine să cred în noima acestui poem al dvs. cu care n-am ajuns nici până la jumătate.

Mai bine să mă las în voia sorţii, la voia întâmplării. Cine ştie dacă viitorul poeziei nu încape pe mâna dvs. şi a semenilor dvs., iar cititorii cuminţi şi iubitori, ca şi mine, de logică, degeaba vă arată oripilaţi cu degetul, că nu mai contează ce fac ei pe ultima sută de metri. Fascinant rămâne ce faceţi dvs. cu bietul poem: "sunt cinci/ (soldaţi, nu câini) câini (sic!) nu se numără, ei se iubesc./ soldaţi (sic!) se aşază în şir indian pe linia continuă a morţii,/ îşi ridică corturi pătrate de furie,/ corturi pătrate de furie neîndemânatică./ primul soldat se numeşte Piatră/ şi este înalt./ singura lui calitate este că se înalţă cu puşca peste toţi/ Piatră este baioneta regimentului/ (în gâturi/ sfâşiate sfâşiatic)"... Asta este culmea! Sfâşiate sfâşiatic? În fine, să trecem în grabă peste aberaţie. "Al doilea este Pulbere/ (deci praf şi pulbere/ el este mezinul,/ mezinul cu părul de foc şi grenadă cu cianură la mijloc..." Şi cu acest vers am ajuns la mijlocul poemului, dar şi la capătul răbdării de a vă citi până la capăt. Care capăt? (Daniel Grigore Simion)