Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Aş putea pune mâna-n foc că nici epistola dvs. de la finele lui iunie nu vă va stinge dorinţa de a lămuri lucrurile. În canicula care ne munceşte pe toţi, scrisorile lungi cu amănunte autobiografice şi cu consistente calupuri de poeme ne fac să ne pierdem cu firea, căci datele sunt de neobosită reluare şi, totuşi, pretenţiile exagerate ale autorului a trei cărţi de versuri îmi depăşesc pe alocuri puterile.

Sunt mulţi cei care cred că redactorii au fost inventaţi pentru folosul amatorilor care îşi tipăresc cu bani proprii, e drept, creaţiile. Redactorii n-au altceva de făcut decât să aştepte ofertele de toată mâna şi să-şi dea cu părarea despre valoarea fantezistă a ofertanţilor.

"Mă numesc Victor Albu şi v-am făcut acum patru luni o vizită neinspirată la redacţie, lăsându-vă spre disecare 3 plachete de versuri pe care le-am editat cu eforturi proprii" şi continuaţi astfel: "Am venit la îndemnul doamnei M.F. căreia i-au plăcut versurile mele şi a încercat să mă ajute în demersul de a stabili nişte punţi cu poeţi şi critici consacraţi. E adevărat că m-a aburit şi cu posibilitatea de a fi primit în Asociaţie, premiză pe care am îmbrăţişat-o imediat din orgoliu şi din interes. Mi s-a spus că posibila mea consacrare ca poet va permite editări ulterioare mult mai convenabile fără eforturile financiare consistente pe care le-am suportat de unul singur. Noroc că bunul meu simţ ardelenesc ca şi conjuncturile ulterioare m-au readus cu picioarele pe pământ. Sub imboldul inimoasei poete (pe care o vedeam deja ca pe o colegă de breaslă) şi alterat de o viroză care mi-a luat bruma de minţi, v-am deturnat de la o corectură de revistă, încercând un demers dezlânat care v-a creat disconfort şi o... reţinere de rău augur. Aţi pipăit derutată breşa pe care am creat-o în liniştea unei paşnice şi obişnuite seri de februarie. Şi printr-o eschivă diplomatică m-aţi aruncat în fălcile lui Alex. Ştefănescu. Ca o concesie mi-aţi promis un comentariu propriu asupra cărticelelor la rubrica de la Poşta redacţiei. La plecare m-aţi îndemnat să am grijă de tuse. Şi să am... răbdare."

Domnule Albu, ceea ce v-am promis am făcut, mi-am exprimat părerea la Post-restant despre plachetele lăsate pentru disecare.

Mai mult nici nu era necesar pentru un caz între zecile de cazuri cu care mă confrunt. Pe de altă parte eraţi vizibil şi audibil atins de o viroză agresivă cu tuse, şi cabinetul de corectură era plin de doamne şi de domnişoare pe care n-aş fi vrut să le văd contaminate de viruşii dvs. V-am recomandat să vă adresaţi unui critic a cărui anvergură să vă propulseze pe înalte culmi.

Era ziua noastră de corectură, v-am spus strictul necesar şi v-am dorit sănătate. Ce-mi spuneţi în continuare? "Nu v-am ascultat ultimele sfaturi, aşa că am tras cu viroza câteva săptămâni iar nerăbdarea mi-a şifonat iremediabil orgoliul. Am lăsat cărticelele lui Alex. Ştefănescu şi Gabriel Dimisianu, apoi le-am trimis Dlui Grigurcu la Târgu Jiu şi Dlui Nicolae Stoie la redacţia Astrei. Am avut surpriza unei tăceri profunde. Derutantă şi dureroasă pentru mine. Dintr-un articol publicat de Alex. Ştefănescu în România literară am reţinut jena pe care o încearcă vis-ŕ-vis de demersurile poetice mediocre şi am interpretat astfel tăcerea domniei sale. Acum aştept cu nerăbdare cartea sa ironic amară despre cum te poţi rata ca scriitor."

Dvs., domnule Albu, vă este imposibil să înţelegeţi două lucruri. Primul, că umblând în vreme de boală prin redacţii, personal, cu tusea şi cu strănutul pe propriile manuscrise şi cărticele pe care ni le-aţi împărţit, virusaţi, fără să vă pese, o grămadă de lume, ba chiar le puneţi în plicuri şi le expediaţi, contaminând şi provincia... Al doilea lucru pe care nu-l acceptaţi este că nimeni n-are voie să aibă o părere proastă despre ce scrieţi. Unii sunt mai indulgenţi, alţii operează conform gustului lor elevat.

Interesant că recunoaşteţi pe la mijlocul epistolei recente următoarele: "Adevărul este că trăiesc deplin senzaţia ratării mele ca poet. Scriu mult şi cu o periodicitate autoflagelantă rup, rup rup. Sau de când Desktopul a devenit masa mea de scris şterg, şterg, şterg. Privind retrospectiv cărţile publicate nu cred că aş putea păstra pentru posteritate mai mult de 10-15 poezii."

Aşadar, domnule Albu, la ce bun cheltuiala cu tiparul, preocuparea cu crearea unor relaţii interumane, cu critici şi cu scriitori, dacă singur recunoaşteţi până la urmă că nu vă preţuiţi ca lumea decât vreo 10-15 poezii?

Nu cumva credeţi că ratarea vă vine din exterior?!

Mi-aş permite, în final, să extrag câteva versuri din recentul calup, sugerându-vă că acestea vă strică bruma de bine din restul poemelor, curate şi acceptabile. "Lumina mă dă pe spate", "apoi trece tropăind prin colb o furnică", "ugere deversând cascade de cimbru", "orga confuză o rumegă-n buză", "Să fac săpături în măruntaiele orătăniilor/ după fericirea pe care femeia a uitat-o în cămaşa de noapte/ pusă la aerisit/ pe sfoara de rufe/ cocoşul dă lungi rotocoale de ceaţă/ fără să ştie că pe înserat îi va veni/ rândul la purecat"... (Victor Albu, Bucureşti)