Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Un gest rar, astăzi, în grădina poeziei binecuvântate, o carte de rondeluri, 71 la număr, semnată de Ignatie Grecu, smerenia sa vieţuind în Sfânta Mânăstire Cenica, având ascultarea de ieromonah (adică preot călugăr) şi care, privind spre cititor îl numeşte şi îl consideră cu drag oaspete, îngeresc musafir. Îşi intitulează cartea Lacrimi de mărgean, cu un motto care explică ce sunt aceste lacrimi de mărgean - cuvinte pe care credinciosul duios prin definiţie şi fire le presară în calea lui Dumnezeu, mărturisind că meritul scrierii şi materia sunt numai ale Sale, cum toate cele bune care se fac pe pământul oamenilor "Ale Tale dintru ale Tale" sunt. Cu faptele noastre bune Lui îi suntem datori şi nicidecum cu păcate şi cu porniri care ne urâţesc şi ne rătăcesc fără întoarcere. Modestia autorului, recunoscută, cuminţenia lui şi căutarea unei binecuvântări de la cititor, că el citind se descoperă mai bun şi mai întremat pentru a călca în direcţia capătului lumii însoţit de îngerii păzitori a tot binele şi a tuturor făpturilor frumoase, plante şi păsări, peisaje cereşti şi pământeşti, nori şi înstelări, locuri în care cuvântul bun să încapă, să răsune şi să fie văzut de către cei care n-au uitat încă să-şi ridice privirile pricepute spre Cer.

"Dacă nu toate - îşi lasă deschisă speranţa, poetul, într-un preascurt cuvânt înainte, smerit către Cel Prea Înalt -, măcar un vers din ele este inspirat. Venit aşa, pe sus, din senin, fără să ştiu de unde şi cum. Fărâmă a unei şoapte divine. Eu n-am făcut decât să-l prind şi să-l fixez pe hârtie pentru totdeauna. Apoi, ca să nu-l ia vântul sau ca să nu zboare din nou, a trebuit să-l bat în jur cu pietre scumpe, făcându-l să strălucească mai frumos decât orice închipuire". Imboldul de la Dumnezeu, şi peisajul, şi materia cuvintelor, dar strădania va fi a omului ales, cunoscător în ale darurilor din dar. "Copacii-s plini de poezie/ Când Domnul slavei îi îmbracă/ În strai smerit de promoroacă,/ Beteală nouă, argintie.// Ai vrea ca vremea să nu treacă/ Şi pe pământ ca-n rai să fie./ Cpoacii-s plini de poezie/ Când Domnul slavei îi îmbracă.// Se duce clipa! Şi ce dacă!/ Cu ea şi noi ne ducem! Fie!/ E atâta pace, armonie,/ Pe chipul celui care pleacă." Aşa sună unul dintre rondelurile semnate de poetul de la Cernica, şi care cu grijă ne aşază pe toţi în poala şi în palma încăpătoare a unui sfânt tutelar şi foarte harnic la vremea trăirii lui pentru binele sufletului omenesc din alt veac şi din orice veac s-ar fi scurs de la vremea vieţii lui, Sfântul Ierarh Calinic din Cernica. "Revarsă crinul frumuseţe,/ Poetu-asemeni vrea să fie./ Mireasmă nouă, poezie,/ Popor de gân­duri să înveţe.// Licoare veche, porfirie,// Străluce-n cupe la ospeţe./ Revarsă crinul frumuseţe,/ Poetu-asemeni vrea să fie.// Înfruntă lunga veşnicie/ Visări înalte, îndrăzneţe,/ Potop de lacrimi şi tristeţe,/ Şi peste toate cu mândrie:// Revarsă crinul frumuseţe".

Fragment din Eden, cartea aceasta de rondeluri emană sănătate - simplitate. Coroana unui nuc întreg, cu umbra lui, cu fructele şi cu mugurii, cu energia trunchiului alb şi amar, cu luna şi cu soarele în crengături, păstrându-şi blândeţea exemplară de casă verde, de inimă rezistând sub zăpezi grozave de minte gânditoare şi tăcută amestecându-se cu soarele şi luna şi cu răbdarea unui veac întreg.

Sfinţenia şi puritatea zăpezii care pare un înger unificator ce se divide iarna, uşurând morţile, acoperind durerea şi întreţinând bucuria de a fi şi de a crede. "Îmi spune îngerul: scrie/ Acum şi ultima oară./ Floare de gând, poezie, Atât de dulce-amară./ Se face toamna târzie/ În suflet durere şi seară./ Un petic uitat de hârtie/ Udat cu lacrimi reînvie:// Floare de gând, poezie."

Nu lipseşte nimic din peisajul dat nouă prin transcriere fidelă: "Deşi-i târziu mai este până/ Răsare luna temătoare./ Şi, înălţându-se, stăpână,/ Va face din azur splendoare" sau "Cânta-voi }ie, Doamne, voi cânta./ Primeşte-mă la Tine, în pază./ Cu vicleşug cel rău lucrează/ Şi lumea-ntreagă-i face voia sa.// Dă-mi inimă şi-o minte trează/ Cu dragoste fierbinte a mă ruga./ Cânta-voi, }ie, Doamne, voi cânta./ Primeşte-mă la Tine, în pază.// Trimite iar miloasă mâna Ta/ Din ceruri lin precum o rază./ Şi lumea-ntreagă o salvează/ Spre a nu pieri, spre a nu cădea.// Ascultă, Doamne, rugăciunea mea!".

Există pe carte o imagine, a credinciosului îmbrăţişând magnolia şi care imagine emană atâta puritate şi încredere, dar şi sfiala omenească lângă perfecţiunea unei făpturi vegetale uluitoare.

"Magnolia înflorind e-o catedrală./ Aşteaptă îngerii pe rând să vină/ Să o contemple şi să ia lumină:/ Frumoasă, blândă, nouă, ireală.// Se umple lumea de mireasmă lină/ Şi sufletul de păcate plin se spală./ Magnolia înflorind e-o catedrală./ Aşteaptă îngerii pe rând să vină.// Se-aud cereşti cântări şi dau năvală/ Luceferi grei de aur în grădină./ Privighetoarea pe un ram suspină, Răpită-n duh în ceruri de sfială.// Magnolia înflorind e-o catedrală."

Sunt unul lângă altul, spre recunoaşterea meritului poetului acestui volum de rondeluri - mărgeane depănate de cuvinte despre Cuvântul care nu se trece... În fel şi chip dar în formă fixă, disciplinată. Nu lipseşte albina şi nici piţigoiul şi nici miresmele, nici lacrima şi nici bucuria de a le vedea şi auzi izbucnind cu darurile din pagină, cu mulţumirea către Făcătorul, că "În toate veşnicia este pusă şi-O inimă de-a pururi ca să bată".

Despre frumuseţea aleasă pentru care s-a străduit în grădinile Cernicăi un poet ar mai fi multe de spus, un om al lui Dumnezeu însă ştie, simte şi se bucură de sfinţenia opririi din laudă, ca să nu fie bănuit şi învinovăţit de lipsă de măsură.

Să-i mulţumesc, eu cititorul, pentru buna mireasmă a lacrimilor de coral. Coralul roşu şi coralul alb prefigurând sângele şi lacrimile celui care suferind pentru toată lumea, nu s-a speriat şi nu ne-a părăsit.