Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poemul şi scrisoarea:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Pentru copilul sensibil care aţi fost, recuperaţi

Pîn amintire un ciorchine de liliac violet, îl puneţi într-o vază şi rămâneţi meditând la efectul aromelor care se păstrează în încăpere şi care mişcă delicat puterea cuvintelor spre zbor, spre încredere, poate spre un Dumnezeu ce îndreaptă lucrurile şi sentimentele ies din matcă pentru totdeauna.

Poetul de astăzi îşi regăseşte sufletul undeva într-un colţ umbros unde în numele odihnei şi al visului se întâmplă miracole. Recuperaţi şi o magnolie cărnoasă, de dragul altui anotimp, matern, poetic, fraged şi totuşi atât de puţin consolator. Lângă floarea alb-sângerie cade umbra caldă a unui zid. Vecinătatea bisericii dă un sens aparte ţesutului vegetal ca de ceară şi celui mineral durabil şi rezonând cu componentele sufletului tinzând spre desăvârşire: „Spre umbra caldă/ a bisericii de piatră,/ Florile cărnoase de magnolie/ Alb-sângerii,/ Rămase,/ Sub bolta care,/ Palidă şi-naltă,/ Tace,/ Îşi scutură petalele uriaşe,/ şi cerul,/ şi magnolia,/ Alb-sângerii,/ Înălţându-se,/ Treaptă cu treaptă./ Spre umbra caldă/ A bisericii de piatră" (Desăvârşire). Transcriu cu aceeaşi plăcere încă un poem din totalul de şapte trimise recent la redacţie. Intitulată Metamorfoză, convingătoare, plină de o substanţă vie, ca pe vremuri, când poeţii nu-şi sacrificaseră sufletul pentru trăiri nebuneşti, bolnave: „Mi-am înecat gândurile în balta de la marginea drumului,/ şi apa tot nemişcată a rămas,/ Mâlul netulburat,/ Când gândurile mele au căzut,/ Unul câte unul,/ În adânc.// În apa stătută şi grea/ Au înţepenit ca rădăcinile şi frunzele late de bălărie./ Stau spânzurate ca firele de iarbă,/ Scufundate în tăcerea vie/ A bălţii.// Împreună par vechi de când drumul, de când apa, de când pământul,/ Balta mâloasă în ale cărei spume/ Au crescut toate, şi rele şi bune,/ şi în care gândurile mele se vor face mormoloci, apoi broaşte,/ şi vor ieşi să orăcăie la mal,/ Spre o nouă lume" (Metamorfoză).

Remarcabil şi ultimul vers al miniaturii intitulate Melancolie: „Cu degetele tremurânde/ şterg iarna de prin poezie,/ Împrăştii ploile şi reci şi ude,/ şi las albastrul veseliei crude/ Cu ton de gri răzleţ - melancolie".

... Oare de când scrieţi dacă mostrele din acest Postrestant vin din rămăşiţele lui 2009, dar şi de prin 2005, ori şi mai de demult?

Ce vârstă aveţi? Aţi mai fost publicat? Ce vă place să citiţi? Păstraţi un contact fructuos, un dialog firesc cu ale naturii vii. Mărturisiţi de mult bucuria de a produce frumuseţe şi de a pretinde să fiţi cercetat în mod fericit, complex, cu sufletul încărcat de daruri, de cuvinte: „Întins în iarbă/ În bezna ochilor închişi/ şi în tăcerea urechilor acoperite cu mâna,/ Aud şi văd, prin pământ,/ Prin pielea oarbă/ şi prin trupul surd.// Căldura îmi arată soarele/ şi zăresc norii prin răcoare,/ Prin vânt privesc culorile,/ Galbenul mângâietor,/ Verdele aspru,/ Albastrul tare.// Aud şi păsări şi furnici,/ Mă gâdilă prin iarbă ciripitul lor./ Ascult cu luare-aminte/ Greieri mici,/ Care mă-mbie să adorm.// Gust aerul prin fiecare por,/ şi foamea mea de lună la amiază,/ Mirosul soarelui trădează,/ Lumina/ Pe care o absorb prin păr.// Ce mai pot ochii să-mi arate?/ Ce pot urechile să-mi spună?/ Când întins,/ Sunt timpan şi sunt ochi,/ Pentru pământul orb de soare,/ Surd de lună".

Fie, cu voia dumneavoastră, ca aceste sensibile transcrieri în pagina noastră de Post-restant un debut liric plin de promisiuni semnat Vlad Petre Glăveanu, pe care să-l înmulţim cât de curând cu alte piese bine alese din producţia anilor 2004-2009.

Şi nişte date despre poet, dacă se poate.

Mulţumim.

În încheiere, câteva versuri interesante semnate de Pavel Gherasim, la fel de zgârcit cu datele lui personale către cititori, de parcă acestea n-ar avea nici o însemnătate. „Eu ştiu că tu întrebi orbecăind printre lumini/ De ce clipele se-mpart nedrept la fiecare/ şi cum se face că din Carul Mare/ Secunda mică a căzut în mărăcini...// Mai ştim că nopţile de toamnă aurii/ Renaşti secundele-nsurite-n tâmplă/ Cu jocuri de copii şi cu poveşti, cu poezii/ şi le duci în lumea-n care secunda nu se-ntâmplă" (ştiu). „Eşti mai albit părinte şi parcă mai bătrân,/ Te văd urcând un drum cărunt de iarnă/ Sub cerul cărunţit ningând, cernind mărunt,/ Ce-aşterne peste tine o umbră seculară./ Te-apasă timpul pe umeri, iar tu te încovoi,/ şi-ţi este tot mai greu urcuşul,/ Tot mai greu./ Dar stărui în credinţă că-ntineri-vei iară,/ În taina nepătrunsă,/ În cer,/ În Dumnezeu"... (Monahul). (Pavel Gherasim).