Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Interesantă ideea, complicată demonstraţia, modestă însă realizarea artistică de care ar fi avut nevoie un subiect palpitant precum cel din Omul în costum galben sau şoricelul simbol. Să-ţi surprinzi logodnica asasinând prin înecare în chiuvetă un biet şoricel, prins deja în cursa de şoareci, şi să nu te hotărăşti pe dată să fugi cât mai departe şi în mare viteză, nicidecum să te mai si căsătoreşti cu o asemenea femeie, înseamnă, în concluzia pe care ne-o oferiţi, să-ţi asumi nebuneşte riscul de a păţi, într-o viaţă de om, ce a păţit bietul şoarec. Ce a păţit şoarecele, ne spuneţi, dar nu ne lămuriţi în privinţa soţului. (Betinio Diamant, Mediaş).

* V-am primit cărţile şi voi face după cum doriţi, dând-o mai departe pe una din ele, pentru recenzare. Am mai vorbit împreună despre simplitatea bogată a genului de poezie pe care o practicaţi. Voi face şi eu la fel cum au făcut cei care vă apreciază aici şi în străinătate. Voi transcrie, după ce în crescendo am simţit o împăcare, o calmare a nervilor, citind: „La marginea nopţii/ coliba păstorului/ luminată de-o stea –/ pluteşte pe valurile/ neclintite ale turmei”, „Mâl înşelător/ Crescute ca din apă –/ picioarele berzei/ au nevoie de aripi/ şi de cerul albastru”, „Cu sânii lor mici/ aspri ca pita neagră/ sparg ţigăncile –/ sticla subţire a apei/ argintate cu soare”, „Fulgi mari –/ şterg de pe prima pagină/ oribila crimă”, „Casa bunicii –/ păstrând amintirile/ în blide cu flori”, „Negrul mărfar –/ În ultimul vagon/ întîia zăpadă”, „Focuri de armă/ înghiţite de omăt –/ Haigà cu maci”. (Iulian Dămăcuş, Gherla) Firesc mi se pare, după lectură, modul de a vă face cunoscut şi a vă face cunoscută, şi a vă apropia de sufletul meu. Cele scrise de dvs., poezii, proză scurtă şi scurte articole, mici studii, dar şi recenzia excelentă ce apare în fragment între textele însoţitoare din postfaţa la volumul Luminiţei Suse, Geometrii singulare, la lansarea căruia am trăit revelaţia speranţei, a certitudinii că avem viitor, sunt dovezi de talent, de abordare a valorii cu o profundă cunoaştere a ei, că putem comunica unii cu alţii, dacă dorim, fireşte. Cum puţine sunt acele articole din set ce nu au fost publicate, voi propune pentru o apariţie la noi pe cel despre literatura pe Internet. Dar poate că vom reuşi, totuşi, mai mult? Am citit cu plăcere şi cu recunoştinţă grupajul de versuri intitulat Vorbe pe care le-am întâlnit. A iubi, A fi, A avea, A muri, A visa şi A cunoaşte. Din A cunoaşte, acest fragment: „Cine nu cunoaşte mai întâi cuvintele/ nu are voie să se nască,/ nu are voie să-şi deschidă/ ochii,/ sufletul, buzele,/ nu are voie să iubească.// Cine nu cunoaşte mai întâi cuvintele/ nu are voie să moară,/ nu are nici cel mai mic drept să dispară – ...”. Iar din A fi, tot un fragment, chiar dacă poemul are doar şase versuri: „Cărţile/ sunt de fapt nişte oameni/ din care n-au mai rămas decât cuvintele – ...”. Din A iubi, să vedem dacă spaţiul rămas îl cuprinde în întregime: „Nu cumva/ a iubi şi a iubi/ sunt două verbe diferite care se rostesc la fel,/ par la fel,/ se întâmplă la fel,/ dar numai unul e adevăratul,/ e predestinatul,/ e cel/ care ne înjumătăţeşte de la naştere/ pe noi, cei aplecaţi spre înjumătăţire/ şi nu pe noi, cei împliniţi, singuri şi singuri,/ dar atât de mulţi,/ încât noi, cei adevăraţi,/ am fost nevoiţi/ să umblăm năuci/ cu sufletele neterminate,/ sfâşiate,/ mototolite,/ smulse nefiresc,/ lăsându-ne trupurile/ la voia întâmplării?” Ar mai încăpea câteva versuri şi din A muri: „A muri nu există,/ a muri nu prezintă nici un interes,/ nu are nici o noimă,/ a muri e un artificiu,/ o păcăleală,/ o scorneală,/ un refren de doină, o poezie proastă,/ un bocet bâlbâit/ ca o căinţă,/ lipsită de demnitate,/ de coordonare,/ de fiinţă...”. Ar fi păcat să rămână nearătat A avea: „Eu merg numai pe partea ta dreaptă,/ eu îţi cunosc numai profilul/ de peşte, cu ochiul neclintit şi negru,/ eu ţin mâna cu care scrii,/ mănânci, loveşti,/ eu mă sprijin pe umărul tău drept,/ adorm pe genunchiul tău drept,/ visez lumea din spatele gândului tău drept.// Eu am dreptul la lumea mea/ nemărginită,/ ivită undeva,/ în dreapta ta.” (Ioana Andreea Ştefănescu).