Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


În afară de formularea ciudată, pe care însă o iau ca pe o scăpare din neatenţie: „Ea n-avea niciodată nimic de-mi spus”, exerciţiul Jojo e reuşit, iar fraza de final chiar găseşte concluzia ce se cere unui studiu de caz. (Ana Iuga, Bistriţa) * Predispoziţia pentru romanţă în cazul dvs. nu este un lucru rău, căci nu de puţine ori sensibilitatea şi emoţia lasă să le scape sintagme poetice remarcabile. Podul elastic, norii fructiferi, misteriosul mers pe alb covor de cruce, singurătatea cu imaginile tale, scăldarea în albul colb de lapte, roşul ca scos din smoală al nopţii, iată câteva din reperele care să vă tragă în sus şi să vă salveze către un stil fără slăbiciuni, fără didacticismul ce se vede cel mai bine în Metamorfoze, fără facilele formulări ale tuturor începătorilor (focul tăcerii, clopotele uitării, ochiul visării). Reuşiţi în pastelul amoros, în fiecare poem e de găsit un pasaj bine scris, o idee, o imagine, o demosntraţie inteligent condusă. (Eliza Simon, Cluj-Napoca) * Să nu las timp să se adune, ci să vă mulţumesc pentru cartea apărută la Marineasa. Proza scurtă ar fi un gen binecuvântat lăsând loc şi impulsurilor lirice de care nu se poate dezice poetul care aţi fost în tinereţe, trimiţând în ritm alert versuri, aşa cum spuneţi cu bună nostalgie, la revista de frumoasă amintire Amfiteatru. (Constantin Buiciuc, Lugoj) * Aşa este, Cărtărescu are temei de tristeţe când relatează despre apucăturile funeste ale unora dintre indivizii mereu în schimbare ai tinerei generaţii. Mereu în schimbare, tânăra generaţie a unui moment alunecă pe nesimţite spre frontul, şi el mişcător, al „dinozaurilor” şi „boşorogilor”, aşa cum telegrafic şi sărăcăcios spuneţi că îi numesc prietenii dvs. pe cei din generaţiile anterioare. Generaţii din care fac parte şi părinţii lor, şi bunicii, şi profesorii, şi artiştii tuturor artelor, învăţaţii şi oamenii de cultură, cu care tinerii încrezuţi, prietenii dvs. împart cu adevărat doar aerul pe care îl respiră, ori poate că nici aerul şi nici lumina soarelui. Nici bibliotecile şi nici ţinuta decentă, nici vocabularul ales, nici sentimentul proprietăţii lucrului muncit cu pasiune pe care îl semnează cu semnătură durabilă. Pe tinerii trufaşi, prietenii dvs., care emit judecăţi sonore şi-şi dau lăbărţat cu părerea despre ceea ce n-au citit cu adevărat, n-au parcurs până la capăt, n-au învăţat corect, şi n-au înţeles cu propria lor minte mai nimic, şi n-au mâncat cu respectul cuvenit nici măcar o felie de pâine goală din munca lor proprie, pe aceştia nici n-ar trebui să-i mai numiţi prieteni, decât dacă le împărtăşiţi, prin absurd, opiniile superficiale şi grosolane. Dar îmi spuneţi că v-au fost publicate versuri în Vatra. A debuta în „revista d-lui Cistelecan” (un „dinozaur” şi el, nu-i aşa?) este, vă asigur, similar cu a debuta în România literară. Este un semn mai mult decât suficient că, la maturitate, acum nefiind decât un copil ceva mai vârstnic, petreceţi şi vă regăsiţi deplin în podul magic al casei bunicilor de la ţară copilăria şi caietele cu poezii, poezii pe care le citeaţi fluturilor, agonizând fericită în atmosfera unei „frumoase tristeţi”. Din absolut toate generaţiile trecute, prezente şi viitoare se aleg personalităţile de marcă şi care rămân în istorie. Fiecare generaţie îşi are ticăloşii ei, sfinţii ei, învăţaţii şi poeţii ei, geniile şi plevuşca ei gălăgioasă. (Lucreţia Pucea, Cluj)