Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Caragiale şi Minulescu
Deşi d-sa e supărat pe noi, cum remarcam de curînd într-un articol, în ce ne priveşte, îl citim pe dl Alexandru George întotdeauna cu plăcere şi folos, mai cu seamă în părţile literare. Iată, de exemplu, în Luceafărul din 25 aprilie, ne delectează cu un admirabil text intitulat Reprezentanţii unei lumi, în care, pornind de la Caragiale şi trecînd prin Minulescu spre a ajunge la Muşatescu, dl George scrie: "...Dacă nu venea cel de al II-lea Război Mondial, cu urmările sale dezastruoase pentru noi, românii, dar şi cu anii premergători care au tulburat totul, lumea noastră caragialian-minulesciană ar fi devenit şi tudor-muşatesciană, trecînd în beatitudinea unei nevinovăţii cu alte nuanţe, sau poate mai pură[...]. Adevărata scenă a împăcării, reintegrării şi păcii nu se găseşte în Caragiale (cum spusese N. Steinhardt, referindu-se la finalul Scrisorii pierdute - nota Cronicarului) şi nici în discordantele soluţii ale lui Minulescu, ci în finalul apoteotic al piesei lui Muşatescu Titanic-vals, în care persoane angelice şi puşlamale, vînători de zestre şi mame denaturate, ambiţioase vulgare şi suflete resemnate se împacă sub semnul unui har, nu al unor eforturi sau combinaţii, şi care le-a venit din cer, sub forma bunăvoinţei Providenţei". Superb! În treacăt fie spus, deşi nu le-a trecut prin minte nici lui Zarifopol, nici lui Ralea, ideea înrudirii dintre Minulescu şi Caragiale a dezvoltat-o G. Călinescu în Istorie, unde a văzut în Minulescu pe Mitică, pe Lache, pe Eleutheriu Popescu şi pe ceilalţi în ipostază lirică.


Grigurcu la aniversară
Notabil gestul CONVORBIRILOR LITERARE (aprilie) de la Iaşi de a acorda cîteva pagini poetului şi criticului Gh. Grigurcu (n. 16 aprilie 1936). Cassian Maria Spiridon îi schiţează un portret amplu şi înţelegător, iar Adrian Dinu Rachieru se ocupă de critica de poezie a lui Gh. Grigurcu într-un articol cu va urma. Criticul însuşi polemizează cu Ion Simuţ pe tema canonului şi a revizuirilor, reiterînd puncte de vedere pe care le cunoaştem, parte din ele publicate chiar în România literară în anii din urmă. Pledoarie pentru stagnare se intitulează textul împotriva lui Ion Simuţ. Cronicarul crede că, cel puţin în premisele ei, poziţia lui Ion Simuţ nu era o pledoarie în favoarea stagnării, ci constatarea întîrzierii unui proces de schimbare a canonului. Esenţialul este însă în altă parte: chiar în faptul că asemenea lucruri încep să fie discutate cu seriozitate.


Gambit 44


Cronicarul nu ştia că în România postdecembristă există o revistă de şah. Cititor avid al publicaţiilor de acest fel, inclusiv al extraordinarului almanah făcut cîndva de Vălureanu la România liberă, Cronicarul redescoperă cu bucurie Revista română de Şah - GAMBIT, aflată la nr. 44 din anul 8 de apariţie, sub direcţia Elisabetei Polihroniade (ale cărei emisiuni de la TVR de pe vremuri constituiau o delectare). Cultura şahistă a fost cam lăsată de izbelişte la noi. Ca şi cultura, în general. Sponsorii preferă sporturile corpului, care întorc mai bine banii, şi se dezinteresează de cele ale minţii, cum e şahul. Revoluţionarea mentalităţii în şah, începută de Fisher şi continuată de Kasparov, primii campioni care au pretins să joace pe bani, a condus la o poziţionare mai corectă a jocului pe cele 64 de pătrate în lumea sportului, dar nu şi la o popularitate comparabilă cu a fotbalului sau tenisului. Între altele, şahul nu se poate televiza. Mare dezatanj! Revistele, cotidienele nu au rubrică de şah. Avea Contemporanul mai demult, aveau unele ziare şi, desigur, cel de sport. Astăzi cotidienele sportive publică rarissim ştiri din şah. Meciul pentru titlul mondial (unul din cele două existente) dintre Kasparov şi Kramnic l-am urmărit în Le Monde, graţie lui Radu Cosaşu care cunoştea pasiunea Cronicarului pentru cei doi K. (unul al şahului, Kasparov, altul al literaturii, Kundera). Probabil că am fi putut să vedem partidele în Gambit, dacă am fi ştiut că apare. Cronicarul mulţumeşte Elisabetei Polihroniade şi speră să se numere printre abonaţii din oficiu ai revistei, care este bine făcută şi atractivă.


Dilema lui Ilaşcu
Toată presa din România a salutat săptămîna trecută eliberarea lui Ilie Ilaşcu din temniţa de la Tiraspol. Omul devenise de mulţi ani un simbol. Dar, aşa cum au observat cam toţi editorialiştii care au încercat să descopere motivele acestei eliberări subite, nici argumentele umanitare, nici cele de ordin legal nu l-au determinat pe Egor Smirnov, liderul comunist de la Tiraspol, să-l elibereze pe Ilaşcu. Cel mai probabil, Smirnov a răspuns disciplinat unei duble comenzi venite de la Moscova şi de la Chişinău. Ideea că Vadim Tudor ar fi avut vreun rol în această eliberare e respinsă, pe bună dreptate, de editorialişti. După eliberare însă, remarcă Nicolae Prelipceanu în ROMÂNIA LIBERĂ, Ilaşcu "este senator al unui partid putred de securişti, al cărui mesaj îl va fi fermecat cît timp stătea cu sabia lui Smirnov deasupra capului şi nu afla decît ceea ce îi permiteau cei care-l ţineau ostatic să afle. Acum, capul său, ori, mai bine zis, gloria se mută sub o altă sabie, sabia lui Vadim. Va fi el capabil să înţeleagă că, într-un fel, aceeaşi sabie, doar mascată în altă teacă, îl ameninţă?" Prelipceanu spune mai jos că "asiguraţi de preşedintele comunist basarabean, moscoviţii tiraspoleni au înţeles că pericolul apropierii Republicii Moldova de România s-a îndepărtat definitiv, sau, în orice caz, pentru mult timp, încît îşi pot permite să renunţe la principalul ostatic şi, probabil, în curând, şi la ceilalţi". Cronicarul mai crede ceva, şi anume că Ilaşcu a fost eliberat de Tiraspol cu un scop cu o bătaie mai lungă. Cunoscute fiind ideile nestrămutat unioniste ale lui Ilaşcu şi faptul că el ar urma să reprezinte România la Strasbourg din partea PRM, partid recunoscut ca extremist şi în lumea politică internaţională, e plauzibil ca eliberarea lui Ilaşcu să urmărească a dovedi că România vrea să ignore graniţe existente, chiar prin vocea lui Ilaşcu la Strasbourg. Această idee cu siguranţă că nu s-a născut în capul lui Smirnov şi poate că nici în capul lui Voronin, noul preşedinte al Republicii Moldova. Ea pare elaborată potrivit unei strategii prin care Moscova poate dovedi prin intermediul României că eforturile ţării noastre de integrare în U.E. şi în NATO sînt ale unui stat cu intenţii revizioniste. Devenit parlamentar în România, basarabeanul Ilaşcu ar trebui ca la Strasbourg să renunţe, ca om politic, tocmai la crezul care l-a dus în temniţă, crezul său unionist, pentru a nu complica şi el dosarul oricum plin de probleme al României ca ţară candidată la integrarea în U.E. şi în NATO. Aceasta ar fi, de fapt, marea problemă a lui Ilaşcu. * E bizar, totuşi, că unui om neexperimentat în ale politicii i se pun înainte atîtea ecuaţii, în vreme ce partidul de guvernămînt, condus de un fost diplomat, dl Năstase, se joacă de cînd a venit la putere cu imaginea României - ba cu scandalul Priboi, ba cu scandalul Timofte. Or, PDSR şi liderul său par interesaţi, cel puţin la nivel declarativ, ca România să urmeze o traiectorie occidentală. Dacă e aşa, ce vrea să dovedească dl Năstase scoţîndu-l pe Priboi pe o uşă, cea a Comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informaţii Externe, dar băgîndu-l pe uşa vînătorilor şi pescarilor în organisme internaţionale, drept consolare. Ţinînd cont de faptul că Năstase e preşedintele Asociaţiei Vînătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, e clar că domnia-sa i-a oferit o funcţie de consolare lui Priboi, după eşecul scandalos din Parlament. Cu alte cuvinte, dl Năstase l-a luat pe Priboi pe garanţia sa, încă o dată, deşi ar fi trebuit să-şi dea seama că una e relaţia de amiciţie personală şi cu totul altceva e să foloseşti statul sau AGVPS-ul drept poligon de tragere pentru asemenea amiciţii. Într-un editorial din EVENIMENTUL ZILEI, Cornel Nistorescu i-a reproşat tăios premierului că pune mai presus relaţiile personale decît interesele ţării. Întrebarea Cronicarului e alta, îl are Priboi cu ceva la mînă pe premierul Năstase?