Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Cu alti ochi

Revista 22 ne face o surpriză: în nr. 21 (25-30 mai), dl. Gabriel Liiceanu semnează un îndrăznet eseu despre sărut ale cărui repere sînt atît filosofice cît si literare: Heidegger, Shakespeare si Cioran. Pornind de la o formulare din Fiintă si timp, conform căreia întelegerea se poate defini drept "facultatea care ne proiectează în posibilităti", Gabriel Liiceanu decodează pentru cititorul eventual intimidat atît sensul acestei afirmatii, cît si sensul filosofiei lui Heidegger: "un fel neasteptat de a întelege ceea ce pare de la sine înteles. Pentru că tocmai ceea ce e de la sine înteles este lucrul cel mai greu de înteles". În ce fel si în cîte feluri se poate întelege un lucru de la sine înteles cum s-ar părea că e sărutul îi vom lăsa pe cititori să descopere singuri, în paginile 10-12 ale revistei 22. Bucuria nu le va fi mică, mai ales că sînt invitati să asiste din nou la scena balului din Romeo si Julieta. Dacă de data aceasta o vor vedea cu alti ochi, (mai adînci), dacă o vor trăi în altă dimensiune (mai înaltă), de vină e... călăuzul-interpret. * Revista timisoreană ORIZONT (nr. 5, 22 mai) ne face si ea surprize. Colaboratorul nostru Mircea Mihăies, pe care cititorii îl cunosc numai ca incomod (în sensul că obligă la reactie) comentator al vietii politice, publică, în pagina 31, fragmente dintr-un Jurnal de luna trecută, pagini prin care, sîntem convinsi, redutabilul polemist va putea fi văzut si cu alti ochi. Cităm în chip de invitatie la lectură: "Stam pe balcon, citeam Jurnalul lui Goma si, brusc, mi-am dat seama că trec pe lîngă mine atîtea lucruri ce-ar merita consemnate. Nu de alta, dar am devenit un fel de martor privilegiat. Mă învîrt, nu-i asa, între personalităti'. (La Budapesta, către Horia, la restaurantul la care ne dusese Sorin Antohi, si unde a venit si Jim Rosapepe: 'Dacă m-ar vedea bunică-mea stînd dezinvolt la masă cu ambasadorul Americii, cred că s-ar întoarce în mormînt!' Iată, de pildă, ar fi meritat să scriu despre confesiunea dostoievskiană a lui L.C., de după doctoratul lui Marcel. Am avut aceeasi reactie ca si Niki Manolescu: am albit si dintr-o dată am simtit că se face foarte frig. Apoi, despre lansarea cărtii lui Mihai Sora, Firul ierbii, la Timisoara. Si, mai ales, despre doctoratul lui Mircea Cărtărescu, la Bucuresti". Ca o punere în abis a paginilor dlui Mihăies, în acelasi număr din ORIZONT, fragmentele-jurnal ale criticului Livius Ciocârlie, ajunse la episodul al patrulea, în care găsim această insolită definire a speciei: "Jurnalul suge la două tîte. Este si modern si postmodern. Modern, fiindcă îl are ca autor natural pe omul decăzut. Prin persoana întîi, ambiguă (...) ori chiar reală (...), modernii l-au adus pe cititor în inima răului. Să vadă lumea cu ochii omului părăsit de iluziile lui, adică de Dumnezeu. Autorul de jurnal este un potential bun conducător de rău, un potrivit Vergilius pentru acest infern. Ca specie moale, însă, cu slabă inventie si subredă structură, jurnalul este postmodern. Lui Cioran duplicitatea asta îi vine de minune, fiindcă el e tot asa. Postmodern prin spiritul sceptic, modern prin nervul exploziv". Nu putem încheia turul de orizont diaristic fără a semnala un lucru mai rar spus despre scrisul dlui Livius Ciocârlie (văzut si el, de-obicei, cu alti ochi): umorul subtil care destinde contururile rîndurilor lui grave: "Lansarea lui Vighiloi. Pune umărul si C.U., pun si eu si obtinem rezultatul: vînzare, un exemplar.'Unu, da bun!', se consolează el. Da, dar noi avem viitor. Mă gîndesc ca, pe urmele lui Camil Petrescu, să-mi trimit scrierile la Vatican, cu specificarea: a se preda, după cincizeci de ani, Societătii culturale Caras-Severin". * DILEMA de început de iunie (nr. 329) are genericul Personaje secundare. Cum cronicarul bănuieste că cititorii nostri i-au citit pe colegii din Aleea Alexandru, nu va face obisnuita răsfoire, ci va semnala o rubrică mică si discretă, aflată în elementul ei la această temă: Îl / O cunosc pe... Neobisnuitele dialoguri-portrete pe care Eugen Istodor le scrie număr de număr în pagina 15 (să ne amintim de: Vanessa Gălbenaru, balerină; Tony Corporalis, tatuator; Alunita Popescu, literă etc.) sînt cioburi din oglinzile de circ ale lumii noastre de azi si pagini de literatură de bună calitate. În aceeasi revistă două poeme de o tulburătoare frumusete, în pagina 11, "...din polul plus".

Gafe, greve si rufe spălate la cismea

Mai multe cotidiane importante au remarcat săptămîna trecută că guvernul a întins prea mult coarda în relatia cu Fondul Monetar International. Sintetic - împrumutul de la FMI pe care guvernul conta că e ca si la Bucuresti ar putea fi amînat sau anulat din cauză că, ignorînd semnalele transmise de reprezentantul în România a FMI, Executivul a hotărît să acorde facilităti fiscale unor mari investitori, precum firma Renault, interesati în privatizarea din tara noastră. Cu un timp în urmă ministrul Traian Băsescu, cel care a condus echipa de negociatori a României la întîlnirile cu reprezentantii FMI, a făcut o declaratie prin care îl punea la colt pe reprezentantul Fondului în tara noastră, spunînd că acesta nu e decît un functionar, care nu poate decide politica guvernului României. Asta fiindcă John Hill, reprezentantul în România al DMI, îsi exprimase rezerve fată de intentia guvernului de a acorda suspomenitele facilităti. Acest tip de declaratii, bun pentru încondeierea adversarilor politici, pică prost în relatiile cu institutiile financiare internationale: "functionarii" acestora nu-si permit să facă declaratii de capul lor, asa cum si-a închipuit vajnicul ministru al Transporturilor. Din nenorocire, la noi plăcerea de a face declaratii spectaculoase depăseste cu mult constiinta responsabilitătii acestor declaratii, observatie valabilă nu numai pentru ministrul Băsescu. Gafa acestuia, care ar fi trebuit corectată, dacă i-ar fi apartinut în exclusivitate, a fost preluată - asumată? - de premier care a declarat cu cîtva timp în urmă că neîntelegerile cu FMI s-au rezolvat. Or, iată că ele nu numai că nu s-au rezolvat, ci tind să se transforme într-o criză primejdioasă pentru România. * La începutul săptămînii trecute, editorialistii cîtorva ziare au lăsat deoparte criza bancară, criza industriei si feluritele probleme ale vietii politice, pentru a scrie despre evenimentul săptămînii care se încheiase - echipa de fotbal Rapid a cîstigat campionatul. Editorialistul de serviciu la CURENTUL, Cătălin Popa încearcă să găsească, chipurile, o explicatie mai largă, de filosofie a politicii, pentru o nevinovată plăcere de suporter. Din acest punct de vedere cel putin, Cornel Nistorescu nu-si ascunde slăbiciunea pentru echipa Rapid. Evident că editorialistul, în general, nu poate ignora fenomene sociale indiferent din ce zonă provin ele. Dar în ce măsură poate fi categorisit ca un fenomen social faptul că o fostă echipă muncitorească, devenită o echipă în care se pompează fonduri si care nu mai are suporteri decît în Bucuresti, a cîstigat campionatul României? N-ar fi prima oară cînd, la noi, chestiuni care privesc anumite grupuri sociale, de mici dimensiuni la scara tării, se transformă în probleme nationale, în loc să fie privite la adevărata lor importantă. Totusi e în politica acestor editorialisti un element de gazetărie pozitivă care nu poate fi ignorat. S-a întîmplat în România si un fapt cu cîstigătorul cunoscut, iar cîstigătorul are în spate cîteva zeci de mii de sustinători. După atîtea greve, după atîtea controverse politice în care nu se poate sti cîstigătorul si după atîtea sperante si replieri fată de actiunile guvernului si ale presedintiei, apare si un eveniment limpede, e drept că din lumea fotbalului. Asa că neîncrederea Cronicarului fată de cei care au considerat că trebuie să scrie despre echipa Rapid la începutul săptămînii trecute vine, poate, din ignorarea conditiei editorialistului de la noi, excedat de conditia sa de comentator al unor stiri îndeobste proaste si care îsi oferă, din cînd în cînd, asemenea momente de vacantă, pentru a-si regăsi puterile cu care trebuie să scrie despre evenimentele îndeobste neplăcute pentru opinia publică de la noi. * De un cinism greu de imaginat sînt însemnările lui Ion Cristoiu, editorializate la Cotidianul despre situatia refugiatilor albanezi care au fugit din Kosovo si care locuiesc în tabere de corturi în tările de lîngă Iugoslavia. Ideea editorialului-reportaj scris de Ion Cristoiu e că se poate trăi relativ omeneste în aceste tabere, cu alte cuvinte refugiatii albanezi din Kosovo n-ar fi chiar de plîns fiindcă si-au părăsit casele si nici pentru ce au pătimit în Iugoslavia fiindcă si la noi, spune Ion Cristoiu, oamenii îsi mai spală rufele cu apa de la cismele si nu se alimentează potrivit standardelor occidentale. E adevărat, dar nu după ce au fost izgoniti din rosturile lor.