Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Metafizic şi existenţial
ARIPI, revista şcolii nr. 11 "Mihai Eminescu" din Piteşti, e redactată de copii din clasele VI-VIII sub îndrumarea unor profesori, care îşi publică şi ei în cele peste 70 de pagini + 36 ale suplimentului literar-artistic ARCADE scrierile. Publicaţia e instructivă pentru modul cum gîndesc aceşti dascăli şi pentru felul în care se reflectă gîndirea lor în compunerile copiilor. Fireşte că, în centrul preocupărilor, stă "patronul" şcolii, Mihai Eminescu. Un băiat în clasa a VIII, în prag de capacitate, a fost învăţat la lecţiile de română că "Eminescu nu a fost recunoscut şi apreciat la adevărata lui valoare nici de contemporanii săi, şi mai mult ca oricînd astăzi". Nu ştim în ce constau - în afara paginilor de manual - lecturile acestui băiat de 14 ani, încurajat să se indigneze împotriva "vocilor care-l critică vehement pe marele poet", dar profesorii care au avizat publicarea compunerii puteau sesiza confuzia de clişee din mintea lui, dacă nu cumva elevul va fi copiat aceste fraze din chiar lecţia "predată" de ei: "A fost acuzat de naţionalism exagerat, deşi naţionalismul reprezintă plămânii prin care respiră o naţiune. Cu toate că Eminescu nu învăţase acea istorie a românilor care-i vorbea prin tunurile cetăţilor moldoveneşti, prin glasul numeroşilor eroi care au căzut la datorie în timp ce-şi apărau ţara, prin ploile de săgeţi care acopereau cerul în grele lupte susţinute de români pentru apărarea patriei, el a învăţat să-şi iubească ţara asta cum o face un adevărat patriot /.../ Conchidem că a-l contesta pe Eminescu înseamnă a contesta tot ceea ce el a cântat: istoria patriei, dragostea şi natura. Ori o fiinţă care-şi spune "om" nu poate face aşa ceva." Şi "poeziile" dedicate de copii lui Eminescu denotă aceeaşi conştiinciozitate în a memora şi versifica sintagme bătucite, fără nici o preocupare de la catedră de a stimula originalitatea, creativitatea. "Pentru Eminescu, pentru "poetul nepereche" am creat modestele versuri izvorâte din tresărirea inimii - scrie o fetiţă de 11 ani -: O, poet numit luceafăr/ Al versului românesc,/ Vreau să-ţi spun un adevăr/ Despre ceea ce gândesc." etc.) Şi nu e de mirare că elevii "creează" în acest mod, cînd textele profesorilor sînt şi ele pline de versuri de aleasă simţire, Luceafăr, nepereche şi toate exasperantele ticuri didactice devenite reflex condiţionat.  Între penele ARIPILOR (senzaţia la lectură este chiar că, de pe vremea scrisului cu pana, limba didactică şi-a păstrat şabloanele), am găsit şi un interviu luat de învăţătoarea Elena Marin preşedintelui Academiei Române, Eugen Simion. Întrebat despre soarta culturii noastre, acad. Eugen Simion le spune, de la înălţimea şi autoritatea funcţiei sale, copiilor de 12-14 ani cărora le e adresată revista şcolară, ca şi dascălilor lor, că momentul dificil prin care trece acum cultura se datorează faptului "că cei care fac cultură, mă refer la scriitori în primul rând, au renunţat de a mai respecta ierarhiile şi de a mai apăra valorile. Cele mai dure atacuri împotriva marilor scriitori, începând cu Eminescu şi terminând să zicem cu Nichita Stănescu au apărut în revistele conduse de scriitori. Atunci mă întreb dacă răul cel mare nu porneşte tot din acest spaţiu." Ce să înţeleagă copiii de aici? Că există ierarhii imuabile (stabilite de cine?) şi dacă nu le respecţi nu eşti om. Că discutarea scriitorilor din orice altă perspectivă decît cea "oficială", consfinţită de manuale, e semn de criză morală. Şi că "o parte" din oamenii de cultură, cei indisciplinaţi, creează "o imensă confuzie" nerespectînd ierarhia.  În privinţa patriotismului, Eugen Simion dă "ad usum Delphini" o definiţie în cerc: "Patriotismul este un sentiment metafizic după părerea mea şi existenţial evident. Patriotismul înseamnă tatăl tău, mama ta, familia ta, locul în care te-ai născut, femeia cu care te însoţeşti, înseamnă copilul tău, literatura ta, poeţii tăi, lumea în care te situezi, şi aşa cum spunea Eliade, înseamnă modul tău de a fi în lume.


Eroismul, vinovăţia şi alte jocuri
Majoritatea cotidianelor au scris pe larg săptămâna trecută despre evenimentele din 13-15 iunie 1990 şi în special despre mineriadă. După 10 ani remarcă Evenimentul zilei vinovaţii continuă să nu fie stingheriţi de justiţie. Potrivit procurorului Dan Voinea, citat de mai multe ziare, organizarea mineriadei a fost opera unei "celule" din cadrul FSN. În rândul minerilor au fost infiltraţi militari şi civili, ceea ce explică precizia cu care "minerii" au descoperit şi devastat sediile partidelor liberal şi ţărănist şi casa în care locuia Ion Raţiu. Cu prilejul mineriadei s-au făcut arestări în miez de noapte, a fost devastată Universitatea, iar proaspăt alesul preşedinte Ion Iliescu n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să le mulţumească minerilor pentru "înaltul lor spirit civic". Un spirit civic aplaudat de o parte dintre locuitorii Capitalei, grosolan manipulaţi de TVR condusă pe atunci de omul de cultură Răzvan Theodorescu ajutat de omul de presă Emanuel Valeriu. Ce efect a avut manifestarea "înaltului spirit civic al minrilor"? În afară de faptul că au murit şapte oameni ştiuţi, împuşcaţi pe la spate, că au fost bătuţi bestial locuitori ai Capitalei pentru vina de a fi fost sau de a fi părut studenţi sau intelectuali, că în societatea românească s-a produs o primejdioasă ruptură cu binecuvântarea preşedintelui de atunci, România, constată Ziarul financiar, a ieşit din jocul european. De atunci, spune acelaşi ziar, alte mineriade cu sau fără mineri au fost organizate în acelaşi scop. Ultimele două mineriade al căror scop mărturisit de Miron Cozma era acela de a dărâma guvernul au beneficiat de susţinere în parlament din partea unor reprezentanţi ai PDSR şi ai PRM, partide care au considerat că mişcarea spre Bucureşti a minerilor are, precumpănitor, substrat sindical. Şi spirit civic, ar adăuga Cronicarul. Cităm din Cronica românĂ: "SRI s-a delimitat ieri (12 iunie, n.cr.) de securiştii demascaţi ca fiind şefi ai filialelor FNI din ţară. Serviciul condus de Costin Georgescu va informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în legătură cu toate aspectele care pot afecta imaginea şi funcţionarea SRI". Foarte frumos, aşteptăm pasul următor, în care SRI ne va spune cine a declanşat scandalul FNI şi cel al psihozei retragerilor de la Banca Comercială. Ministerul de Interne, citat de Cotidianul şi nu numai a afirmat că manifestaţiile acţionarilor de la FNI şi toată zvonistica premergătoare prăbuşirii acestui fond de investiţii au fost "infiltrate" şi a promis că va dezvălui şi de cine au fost "infiltrate". Suntem şi noi curioşi, cu atât mai mult cu cât România liberă afirmă că principalul vinovat în această afacere ar fi Centrocoop, instituţie manevrată de PDSR pe vremea când se afla la guvernare. Tot România liberĂ afirmă că Ştefan Boboc, fostul preşedinte al CNVM, cel care ştia de ingineriile financiare de la FNI, ar fi fost omul PDSR-ului. Poate că nu e aşa, totuşi brusca grijă a vicepreşedintelui acestui partid, Adrian Năstase, faţă de soarta lui Boboc ne aminteşte de procesiunea pedeseristă la Parchetul General pentru susţinerea morală a lui Gabriel Bivolaru, perlamentarul urmărit de justiţie pentru delicte care ar fi băgat rapid la puşcărie pe orice falsificator lipsit de protecţie politică. Riscând să intre pe teritorul Telecomando-ului, Cronicarul semnalează o afirmaţie a şefului PRM, Corneliu Vadim Tudor, la o emisiune realizată de Adrian Păunescu după meciul de fotbal dintre România şi Germania. Distinsul patriot consideră că fotbaliştii români s-au comportat ca eroii de la Mărăşeşti în acel meci. Cum nu s-a găsit nimeni să-l pună la punct în timpul emisiunii, Cronicarul se vede silit să-i reamintească faptul că eroii de la Mărăşeşti nu băteau mingea, ci au murit apărându-şi ţara. Sinapsele tribunului pun semnul egalităţii între eroismul incomparabil al celui care îşi dă viaţa pentru ţara lui şi cel care joacă pentru ţara lui.