Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Canon şi violenţă

O revistă în care găseşti totdeauna texte interesante şi bine scrise e MOZAICUL din Craiova, editată de Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Dolj, în colaborare cu Editura AIUS, şi cu sprijinul Ministerului Culturii (director - Nicolae Marinescu, redactor-şef - Constantin M. Popa, secretar general - Ilarie Hinoveanu, redactori - Ion Buzera, Gabriel Coşoveanu, Sergiu Ioanicescu, Ion Militaru, Aurelian Zisu). Numărul 4-5, de 32 de pagini, are ca temă canonul, un subiect mult discutat în ultima vreme în mediile universitare şi în presa culturală. Pe lîngă numeroase contribuţii eseistice, Mozaicul publică şi o anchetă cu titlul Bătălia recanonizării, cu 9 întrebări referitoare în special la ierarhiile literare, succes şi marje de eroare în exerciţiul "cotării", demitizări şi reevaluări etc. Scriitorii invitaţi să răspundă la aceste întrebări formulate provocator au, fireşte, opinii diferite, în special în ceea ce priveşte scara axiologică în literatura română de azi. Constatînd că, pentru publicul de la noi, "contează încă enorm prejudecata canonului", Dumitru Chioaru scrie: "După zece ani de emancipare dintr-o societate totalitară care ne-a impus canonul ei pe criterii ideologice, s-au produs unele revizuiri critice ale acestuia, nesemnificative în faţa unei mentalităţi conservatoare. "Mari" sunt consideraţi aceiaşi scriitori agreaţi de regimul comunist, deşi opera unora s-a perimat nu numai ideologic ci şi estetic. Au fost, ce-i drept, recuperaţi scriitori din diaspora românească, fără ca integrarea lor să influenţeze judecata de valoare şi, poate, nici gustul literar al publicului. Explicaţia rămâne una singură: în ciuda ideologiei şi cenzurii impuse de regimul comunist, literatura română s-a făcut în ţară, dar valorile pe care ni le-a transmis "epoca de aur" trebuie revizuite critic, fără a substitui criteriul etic celui estetic." El nu crede că procedeele postmoderne pot suplini talentul, care rămîne prima condiţie pentru a fi scriitor, iar înţelegerea greşită a performanţei şi succesului riscă să deregleze criteriile de evaluare. Mihail Gălăţanu are altă părere: "Succesul reprezintă o receptare promptă şi amplă. Marjele de eroare sunt, în general, nesemnificative atunci cînd există bun-simţ. Numai conjuncturalismul cras gafează." Ierarhiile sînt inerente - spune el - iar demitizările nu atacă, în genere, ierarhia, ci imaginea, viziunea asupra unui scriitor. Ovidiu Ghidirmic n-are nici el, în principiu, nimic împotriva demitizărilor, care nu perturbă ierarhia, ci în mod paradoxal o consolidează, dar crede că "în jurul marilor valori trebuie să constituim un cult - dacă se poate spune astfel - naţional şi lucid". Ioan Lascu nu găseşte adecvat termenul de ierarhie în cazul nostru: "Ierarhiile au importanţă în structurile instituţionale bazate pe autoritate şi subordonare, iar clasamentele sunt neapărat necesare în diverse competiţii sportive. În literatură putem vorbi, mai degrabă, de o scară inefabilă de valori, pentru stabilirea căreia indispensabilă este o perspectivă temporală. Pe scurt, nu cred în găşti, generaţii, ierarhii şi clasamente (inevitabil) de moment." Aceeaşi necesitate a perspectivei temporale în evaluare apare şi la Constantin Dram. * Hazardul lecturii ne-a adus în faţă, imediat după Mozaicul, un foarte bun număr, 17-18 din TRIBUNA, dedicat în mare măsură violenţei, cu studii serioase ce urmăresc acest aspect în mass-media, modă, publicitate. Pe ultimele pagini ne-a atras atenţia un interviu luat de Ion Mureşan lui André Velter, poet laureat cu numeroase premii franceze, realizator de emisiuni dedicate poeziei la France Culture, coordonatorul colecţiei "Poésie Gallimard", autor de cronici în "Le Monde". Întrebat dacă există ierarhii poetice în Franţa, cel supranumit Monsieur Poésie răspunde: "Există întotdeauna ierarhii, care se stabilesc în funcţie de raporturile de forţe, de poziţia de putere, de talent. Obiectiv vorbind, alegerea se face dintre poeţii publicaţi la marile edituri, edituri la care mulţi nu ajung niciodată. E un fel de nedreptate, dar aşa a fost întotdeauna. Sigur, există poeţi care pot fi supraevaluaţi fiindcă au poziţii în universităţi, în critica literară, în media, în edituri. Sunt bine plasat, aşa că pot să vorbesc. Nu trebuie să ne facem iluzii în legătură cu criteriile. E evident că timpul îşi va face treaba. Să nu uităm niciodată că cel mai mare poet francez din secolul al XIX-lea se numea Béranger. Nu Victor Hugo, nu Baudelaire, nu Verlaine, nu Nerval, ci Béranger. Cel mai mare poet al sfârşitului de secol a fost, pentru mulţime, Maurice Rollinat. Nu Lautréamont, nu Rimbaud, nici Mallarmé, ci Maurice Rollinat. Poemul său Pisica neagră se cânta acompaniat la pian, era poetul cel mai celebru din epocă. Cred că nu e important să luptăm împotriva ierarhiilor prestabilite, ci mai curând să dăm posibilitatea celor care sunt în afara lor să se facă auziţi. Nu e important să spunem "cutare poet e cel mai cunoscut astăzi", că îşi merită sau nu notorietatea, ci să facem ca alţii care nu au fost suficient editaţi, suficient scoşi în faţă, dar care au o operă "în mers", să fie publicaţi. E una din ideile pe care le pun în practică, de regulă, prin "Poésie Gallimard"." * Şi fiindcă a venit vorba mai înainte de violenţa în mass-media, iată cum se poate exprima canonitul de impotenţă literară şi invidie Nicolae Iliescu, în rubrica lui din suplimentul gratuit al lui Ion Cristoiu, ABC nr. 18, despre recentele premii ale Uniunii: "...observăm prezenţa unui anume Mihăieş în călcâieş. Care şi-ar fi dat demisia la auzul veştii că au ieşit la vot Georgică Cuşnarencu şi Constantin Ţoiu. Ştim de mulţi ani că individul are mintea saşie, e o lichea ordinară şi o nulitate cu spume. Unii zic că ar fi şi puţin lovit la diblă, chiar debil. Ce caută unul ca ăsta în juriu, la Bucureşti? Să meargă în Banatul lui de unde în ultimii cinci sute de ani nu a ieşit decât Lenau!". În incapacitate de a-şi crea un stil propriu, Nic Iliescu îl imită pe Vadim Tudor, cu care seamănă bine, şi are şanse mari să îl ajungă pe acela şi în sala tribunalului, pentru insultă. Asta dacă îl ia cineva în serios.


Băsescu, Mironov şi dl. Goe

Lucru mare de câtă popularitate se bucură Traian Băsescu printre ziarişti. Mai mult îmbrâncit de pedişti în trenul care avea să-l ducă la primărie, dl Băsescu e cel dintâi primar al Capitalei care le-a făcut un bine bucureştenilor chiar înainte de a călca în primărie. L-a trimis pe doctorul Oprescu înapoi la pacienţii săi. Editorialiştii, majoritatea cu musca pe căciulă, fiindcă n-au observat steaua norocoasă de pe fruntea năbădăiosului ministru pe vremea când acesta trăgea la vâsle să-şi ajungă contracandidaţii, l-au potopit cu laude pe acest Noe al PD-ului, după ce i-a luat faţa dlui Oprescu titluri aproape identice au apărut în ADEVĂRUL şi în EVENIMENTUL ZILEI, folosind această expresie, valabilă şi la propriu, când directorul Spitalului Universitar a aflat ce zic sondajele ultimelor ore din duminica alegerilor. Un reporter al Agenţiei Mediafax a descris oră de oră atmosfera de la sediul PD, de la primele ore ale dimineţii, când se părea, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, că doctorul l-a băgat definitiv la reanimare pe nefericitul îngropător de bani publici în asfaltul şoselelor. Spre seară, scrie reporterul Mediafax, sediul PD-ului până atunci cam pustiu a început să se populeze. Când noaptea a adus ultimele rezultate ale sondajelor, în vila de pe Aleea Modrogan sardelele s-ar fi simţit înghesuite, iar în curte şi pe stradă începuseră să apară simpatizanţii fideli şi susţinătorii partidului. Când s-au anunţat rezultatele sondajelor, tot dispozitivul era pregătit pentru a sărbători victoria noului primar. Dacă nici PD-ul n-a crezut în zodia norocoasă a dlui Băsescu, să le dăm şi ziariştilor dreptul de a lua de bune zisele analiştilor politici care după primul tur au decretat că noul primar al Bucureştiului va fi dl Oprescu. Cum se poate ieşi din încurcătură într-o asemenea situaţie? Căci "bizonul" cum îşi numea dl Cristoiu cititorii, pe vremea când conducea ziare care se vindeau, adică omul de rând care aşteaptă să fie luminat de ziarul pe care îl cumpără, rămâne nedumerit dacă una îi spune ziarul şi alta vede el că se întâmplă. Astfel că fără a se fi vorbit, editorialiştii au transformat alegerea lui Traian Băsescu fie într-o minune, fie într-un eveniment epocal. În ADEVĂRUL, Cristian Tudor Popescu asemuieşte izbânda tenacelui pedist cu căderea comunismului, deoarece şi una şi cealaltă n-au fost prevăzute de analiştii politici. Cu mici diferenţe de proporţii, editorialistul nu se înşeală. În aceeaşi zi, departe de ţară, Cornel Nistorescu şi Horia Alexandrescu îşi descriau impresiile de călătorie în şi prin Brazilia, scăpând evenimentul epocal din România. Pentru câţiva directori de ziare se pare că punctul optim din care se puteau vedea alegerile locale din ţară a fost jungla Amazonului. De acolo, însă, când ţara murea şi învia cutremurată de alegerile locale, cu tot cu minunea dlui Băsescu, aceştia au produs nişte reportaje publicitare, exact adică ce aşteptau cititorii de la ei, pentru a se limpezi după alegeri. Dar să revenim la editorialiştii rămaşi în ţară. Mai puţin comparaţia mai sus citată, Cristian Tudor Popescu a scris unul dintre cele mai pătrunzătoare comentarii ale sale. În CURENTUL, Tia Şerbănescu a publicat un bref antologic spunând exact ceea ce era de spus: că atunci când au pe cine, alegătorii se duc să voteze, idee în care se întâlneşte cu Cristian Tudor Popescu, cu diferenţele de abordare şi de limbaj ştiute. Emoţionaţi probabil de alegerile locale, autorii subiectului de limba română pentru capacitate, au încurcat Vizită cu Dl Goe, ceea ce pentru un elev ar fi echivalat cu pierderea examenului. Pentru autorii acestei enormităţi, ea a fost taxată ca o simplă scăpare. Şi asta s-a petrecut înaintea meciului care a pus pe jar toată ţara, cel dintre România şi Anglia. Atunci să zicem că ar mai fi fost de înţeles această scăpare. La fel cum ar fi fost de înţeles şi impresia dlui Alexandru Mironov că s-au întors zilele revoluţiei când a dat buzna într-o emisiune a TVR pentru a citi un protest electoralist în direct, pentru că aşa au vrut pectoralii de şefist ai domniei sale - crezându-se la Star Trek. Meciul însă a venit ceva după aceea, cu pupături şi regrete târzii.