Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Guvernul şi cultura
Ziarul ADEVĂRUL de sîmbătă 20 iulie culege cîteva "proteste" întemeiate ale intelectualilor români la o Hotărîre de Guvern publicată cu exact o săptămînă înainte în Monitorul Oficial prin care (ce mai tura-vura!) se confiscă imobilul destinat Bibliotecii Naţionale. Acesta va deveni, cînd va fi finalizat, sediul Guvernului. Banii pentru finalizare provin de la Ministerul Culturii şi de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. (Amănunte în editorialul României literare). Înaintea paginii din Adevărul, aveam doar informaţii parţiale. Bibliotecarii au ieşit în stradă. Sindicatele i-au susţinut. Fondul de carte, rămas definitiv, prin confiscare, fără sediu, se află risipit în depozite pline de apă şi nu e accesibil cititorilor decît în mică măsură (7,7%!). Presa scrie, caravana guvernamentală trece. * Cîteva lucruri de citit în LUCEAFĂRUL nr. 27: un interviu al d-lui Gh. Grigurcu, un articol virulent al d-lui Marin Mincu despre stupefiantele aprecieri literare găzduite săptămînal de COTIDIANUL ale doctorului Al. Ciocâlteu (Nichita, epigon minor al lui Rilke, romancierul G. Călinescu egal Nimicul, Camil Petrescu scriind despre Bălcescu în anii '50 spre a fi cadorisit de regim cu o casă etc.!!), şi obişnuita rubrică a d-lui Alexandru George. Să spicuim din aceasta din urmă, avînd titlul Cînd noi înşine ne batem joc. Tema: cartea Alexandrei Laigniel Lavastine. Dl George scrie: "Doamna Lavastine este un intelectual din acea specie aberantă care domină încă spaţiul cultural francez de mai bine de o jumătate de secol, anume intelectualul de stînga, obtuz, fudul, îngust-partizan şi, în fond, malonest". Părerea d-lui George coincide cu a Cronicarului şi cu a editorialistului României literare: "Autoarea cărţii şi a atîtor erori le-a extras pe toate din scrierile celor care au acreditat un fals: că Eliade, Cioran, Noica, eventual Eugen Ionescu au fost în epocă (în anii '30 - nota Cronicarului) nişte factori de opinie, nişte determinanţi în jocul politic. Or, realitatea e că ei au rămas nişte simpli vociferanţi (mai ales primii doi) fără ecou mai larg, dreapta românească (însăşi) avînd cu totul alţi corifei [...]. Iar marea masă a cetăţenilor a rămas credincioasă formulei democratice şi liberale, pînă cînd am fost covîrşiţi de catastrofa Istoriei. Dar şi atunci vecinii noştri (Turcia lui Atatürk, Polonia lui Beck, Grecia lui Metaxas, Iugoslavia, Ungaria lui Horthy) aveau deja regimuri "fasciste" (ca să nu mai vorbim de monştrii numiţi Rusia bolşevică, Germania nazistă, precum şi recenta victorie a lui Franco." Şi, în final: "Nesocotirea şi batjocorirea democraţiei româneşti constituie o veche temă a politologiei româneşti: doamna A.L.L. n-a făcut decît să culeagă roadele."


Alergie la cultură
Şi, fiindcă tot a venit vorba despre politicieni şi cultură, semnalăm în ViaŢa româneascĂ nr. 3-4 unul din, probabil, ultimele interviuri acordate de Şt. Aug. Doinaş. Interviul luat de d-na Tatiana Rădulescu n-a rămas fără ecou. Şi pe drept cuvînt. Citează din el, de exemplu, dl Vasile Iancu în CRONICA ieşeană nr. 6 în cadrul rubricii Un altfel de dialog. Ce spune regretatul poet? "Eu cred că pentru ca în România - în România de azi, eliberată de tirania bolşevismului cotropitor, care avea ideea fixă a "culturii de masă" - să existe posibilitatea unor "coordonate ale unei politici a spiritului", ar trebui ca fenomenul cultural să se bucure de aceeaşi consideraţie ca fenomenul politic. Or, clasa noastră politică actuală este - după opinia mea - alergică la cultură, la cultura adevărată. Trăim cu entuziasm şi inconştienţă o epocă euforică a subculturii." Mai e ceva de spus? * "E un paradox faptul că lipsa de obiectivitate a lumii este dezvăluită de obiectivul aparatului de fotografiat", scrie Jean Baudrillard. Citatul l-am luat dintr-o splendidă publicaţie consacrată fotografiei: Artphoto (nr. 1, 2002). Cu 99.000 de lei, se poate cumpăra un număr a cărui redactare costă, cu siguranţă de zece ori pe atît. O recomandăm cititorilor noştri. Şi nu doar celor îndrăgostiţi de imagine. * În regim de publicitate, revista 22 publică în suplimentul numărului 28 o prezentare a Casei Vernescu din Bucureşti. Construită în 1821 ("cea mai frumoasă casă bucureşteană a vremii") de către Filip Lenş, fiul unei românce şi al lui Jean-Baptiste Linche, secretar al domnitorului Constantin Racoviţă, Casa Vernescu este refăcută între 1887 şi 1889 de Ion Mincu, la solicitarea noului proprietar al cărei nume îl poartă pînă azi, Guţă Vernescu, unul din fondatorii Partidului Liberal. În timpul războiului Crimeii, casa găzduieşte temporar Statul Major al armatei ru-seşti. În acea împrejurare, e vizitată de Lev Tolstoi.


Proprietăţile şi priorităţile premierului
La începutul săptămînii trecute s-a anunţat în ziarele centrale că în Piaţa Scînteii (cum o ştie toată lumea), în faţa fostei Case a Scînteii şi pe soclul unde a stat zeci de ani statuia lui Lenin va fi amplasat Monumentul luptei anticomuniste. S-a dat un concurs, iar cîştigătorul este sculptorul Mihai Buculei. În comentariul său despre acest monument şi locul amplasarăii sale Cornel Nistorescu scrie următoarele în EVENIMENTUL ZILEI: "Ce treabă au cu lupta anticommunistă Casa Scînteii şi Piaţa Scînteii, de unde ideile lui Lenin au fost pompate vreme de 40 de ani în capul românilor? Absolut nici una. Dacă-i exceptăm pe Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu şi Mihai Creangă, timp de patru decenii nici un român n-a ridicat un pix împotriva dictaturii" (aici probabil că editorialistul se referea la ceilalţi ziarişti care s-au perindat prin Casa Scînteii, fiindcă altfel români care au scris şi vorbit pe faţă împotriva dictaturii au existat, n. Cronicar). Se mai întreabă Nistorescu: "Ce legătură au Răzvan Theodorescu şi guvernul Năstase cu lupta anticomunistă? Nu vă vine să rîdeţi că actuala putere ridică un asemenea monument?" Directorul Evenimentului evaluează apoi preţul monumentului: "Ne costă 560.000 de euro. 400.000 construcţia, plus 160.000 drepturile de autor. E scandalos de mult. Ne costă ca la balamuc pentru a scoate ochii populaţiei că respectăm jertfe ale poporului roman, jertfe cam puţine" (din nou editorialistul se înşeală. Sute de mii de români au sfîrşit în puşcării din cauza convingerilor lor anticomuniste, aceştia nu pot fi ignoraţi). Unde sîntem însă cu totul de acord cu dl Nistorescu: locul unui asemenea monument nu putea fi mai prost ales. Cui îi vine să se recu-leagă în memoria celor ce au luptat împotriva comunismului în faţa Casei Scînteii rebotezate şi a soclului reciclat al statuii lui Lenin? Se va duce vreun fost deţinut politic să se bucure de acest monument ridicat de Guvernul Năstase? Să fim serioşi. Iar în privinţa costului, acest anticomunism de paradă îi frige pe români la buzunar cînd mulţi dintre ei n-au nici un ban de mîncare. Şi pentru ca umorul negru să fie total, Mihai Buculei lucrează în acelaşi atelier în care Boris Caragea a ostenit la statuia lui Lenin, cea care zace acum în curtea aşezămintelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. * De mult umor, dar involuntar, dă dovadă procurorul general Joiţa Tănase într-un interviu de o pagină de ziar acordat JURNALULUI NAŢIONAL. Vă cităm titlul: Joiţa Tănase dezvăluie că procurorii săi nu mai ştiu cine e infractor şi cine nu. Această neştiinţă să stea la fundaţia vilelor şi caselor de vacanţă ale unor procurori? Căci în ceea ce îl priveşte pe dl Tănase, dezvăluirea sa ne ajută să înţelegem ce e cu recursurile în anulare pe care le înaintează. * Premierul Năstase îşi încearcă tot mai des norocul cu declaraţii de felul celor care i-au adus preşedintelui Iliescu notorietatea de apărător al celor mulţi. Vorbind ca preşedinte al PSD, dl Năstase a zis că pentru partidul pe care îl conduce "primordial nu e dreptul la proprietate, ci dreptul la muncă". Încercînd să fie subtil, premierul loveşte în plin gardul cu oiştea. În loc să spună, simplu, că PSD se va îngriji (dacă va fi în stare) şi de dreptul la muncă, dl Năstase ierarhizează, dreptul de proprietate după dreptul la muncă, de parcă dreptul la proprietate ar fi ierarhizabil sau condiţionabil. El e sau nu e! Luînd chiar cazul dlui Năstase - primordial e dreptul său de a munci în Palatul Victoria faţă de proprietăţile sale imobiliare? Şi dacă da, ce înseamnă asta? Îşi va scoate premierul proprietăţile la mezat ca să îşi vadă de priorităţile de la Guvern? * O subordonată a dlui Năstase, secretara de stat în Ministerul Sănătăţii, Luminiţa Gheorghiu, s-a dus la mare, pe una din plajele nimănui de pe litoralul nostru. A lovit-o o umbrelă în cap, de şi-a piedut cunoştinţa. Cît era ea de secretară de stat, Luminiţa Gheorghiu n-a putut găsi un medic s-o ajute. Să fi fost plaja cu pricina în proprietatea cuiva, dna Luminiţa îl putea da în judecată pe proprietar, fiindcă medical de plajă nu munceşte. Aşa că primordial e, deocamdată, să nu ne lovească în cap umbrelele de plajă.