Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Din secretele arhivelor
În ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC nr. 539, Gh. Buzatu şi Cezar Mâţă, care au avut acces la un fond special al arhivei fostului CC al PCR, dau publicităţii o primă serie din foarte interesantele documente găsite acolo, printre scrisorile adresate de personalităţi culturale lui Dej şi Ceauşescu. Aflăm astfel, printre altele, că Fany Rebreanu apela în februarie 1962 la preşedintele Consiliului de Stat al RPR, într-un moment dramatic, cînd ginerele ei, Radu Vasilescu, fusese arestat "întrucît s-ar fi exprimat calomnios cu ocazia unor discuţii sporadice, purtate cu unii dintre tovarăşii lui de muncă." Disperată, soacra invocă faptul că arestatul nevinovat face parte din "familia aceluia care a dăruit ţării între altele pe: Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraţilor etc., unele din cele mai de seamă lucrări literare nu numai ale noastre, ci universale, traduse prin grija Partidului în aproape toate limbile pământului, şi noi am fost sufletele cele mai apropiate ale scriitorului, care şi-a închinat opera celor mulţi, umili şi exploataţi. Faţă de aprecierea dată de Partid operei lui Liviu Rebreanu, socotesc că nu este de conceput ca un membru al unicei mele familii să comită vreun act de ingratitudine împotriva regimului, aşa cum, de altfel, ginerele meu a şi afirmat cu tărie de la prima lui declaraţie şi pînă la sfîrşitul dezbaterilor din faţa Tribunalului, situaţie confirmată şi de martori." Că scrisoarea a fost luată în consideraţie, se vede şi din documentele pe care cercetătorii i le-au alăturat. Cum, mai mult ca sigur, Dej nu ştia nimic despre Rebreanu, a cerut să i se dea o notă informativă. Anonimul informator e probabil un literat care îl admiră pe autorul lui Ion, îl consideră "cel mai reprezentativ scriitor român, neegalat de nimeni încă în ceea ce priveşte proza epică", dar viaţa lui Liviu Rebreanu, simpatic în relaţiile sale umane, este departe de a fi un exemplu demn de urmat." Sînt înşirate apoi "păcatele", inclusiv bîrfe abjecte, pentru ca în final să revină la merite: "În ciuda acestei vieţi pătate, Rebreanu rămîne prin opera sa o glorie a literaturii române şi este fără doar şi poate un clasic al nostru, cu o mare putere de construcţie în roman, cu o sobrietate stilistică impresionantă, cu un dar de a scrie captivant." Impresionat de aceste referinţe, Gheorghiu-Dej dă un deznodămînt favorabil şi dintr-o altă misivă a soţiei lui Rebreanu aflăm că solicita o audienţă "pentru a-mi exprima personal călduroasele mulţumiri în legătură cu generosul Dvs. gest de ocrotire a familiei mele". Audienţa, ne spun editorii într-o paranteză, i-a fost acordată. * Dacă Fany Rebreanu încerca să-şi salveze ginerele, linguşelile deşănţate ale lui Arghezi vizau promovarea ginerelui său de atunci, doctorul Marius Cameniţă, căruia voia să-i pună cea mai înaltă pilă. Adresîndu-i-se cu Iubite Mare Tovarăşe, Scumpe şi de mii de ori scumpe Tovarăşe Dej, cinicul poet se dedă unui delir elogiator interesat. Iată scrie la 15 august 1963 de la Geneva (unde, prin aceeaşi supremă protecţie, ajunsese, împreună cu familia, într-o "vacanţă de tratament medical"): "Scump Tovarăş Dej, Urmărind din balconul odăii în care stau zborul vulturului alpin dominînd furtunile dintre munţii zărilor de pe Lemou, mi-e gîndul întreg la Dumneavoastră, ca în toate zilele vîrstei mele, sporită mulţumită primului dintre cei mai apropiaţi de inima omului şi de sufletul ţării, căutînd în slabele mele slove sfiicioase, fără să le găsesc pe măsura emoţiei şi simţirii, licenţa de lumină pentru mărturisirea din depărtare, ca şi apropiere, multul mult ce vă sunt dator, fără să-i poată corespunde proporţional niciodată nici devotamentul, nici recunoştinţa. V-aş face rugămintea ca la întoarcerea mea acasă să mă primiţi un sfert de oră pentru obţinerea, pe care o sper, a unei binevoitoare soluţii a cîtorva dificultăţi personale minore." "Dificultatea personală" era - aflăm din următoarele misive, trimise după întoarcerea acasă - numirea ginerelui său în postul de lector la Clinica II Chirurgicală de la Spitalul de Urgenţă. Arghezi se ştia ferm în graţiile lui Dej, din moment ce putea să formuleze şi pretenţii: "v-aş ruga să daţi dispoziţii ca răspunsul să mi se dea mie de-a dreptul, întrucît anume indiscreţii interesate şi puţin binevoitoare din umbră elementelor de valoare ar putea să dăuneze evoluţiei normale chiar şi ale hotărîrilor categorice". Scrisoarea poartă adnotarea "se păstrează la cabinet pentru rezolvare". * Din aceeaşi categorie dezgustătoare de linguşeli interesate face parte şi felicitarea cu dar pe care Marcela Rusu şi Aurel Baranga i-o trimit lui Ceauşescu de ziua lui, în ianuarie 1972: "Adînc respectate, mult ilustre tovarăşe Ceauşescu, Îngăduiţi-ne ca de ziua dumneavoastră de naştere să vă urăm sănătate, viaţă lungă şi împlinirea tuturor idealurilor, spre gloria şi fericirea poporului român. Şi, fiindcă în memorabila dumneavoastră cuvîntare pronunţată la plenara Comitetului Central din 3-5 noiembrie 1971 l-aţi citat pe marele scriitor umanist Anatole France, daţi-ne voie să asociem urărilor noastre fierbinţi un mic dar simbolic: o pagină de manuscris semnată de Anatole France. Ne folosim de acelaşi prilej ca să transmitem scumpei tovarăşe Elena Ceauşescu urări de bine, de sănătate, de deplină mulţumire sufletească. La mulţi ani, scumpe tovarăşe Nicolae Ceauşescu". Cadoul i-a plăcut probabil mai puţin "mult ilustrului" decît portretele şi statuile ce-l reprezentau, aşa că a fost trimis la Arhivele Statului. * O mare surpriză a fost pentru Cronicar misiva sobră adresată de George Ivaşcu lui Ceauşescu la 27 septembrie 1980, în care fostul nostru director cerea să fie eliberat de la conducerea României literare, unde se afla de nouă ani: "N-aş fi, însă, sincer dacă n-aş menţiona că noua sarcină - mult mai complexă decît cea de la "Contemporanul" (al cărui redactor-şef am fost din octombrie 1955) - mi-a cerut eforturi mereu mai mari, astfel că a trebuit să renunţ la catedra de la Universitate ca şi la continuarea muncii de redactare definitivă a volumelor 2 şi 3 din Istoria literaturii române, al cărei prim volum a apărut în 1969. Totodată, starea sănătăţii mele, purtînd sechelele din cei patru ani şi jumătate de detenţie (1950-1954), s-a înrăutăţit: între altele, boala de inimă s-a agravat, în mai 1980 diagnosticul fiind sindrom intermediar de infarct miocardic cu simptome de angină pectorală. Prin consecinţă, activitatea la conducerea revistei s-a resimţit în ultimul timp. Ca atare, este de datoria mea să vă rog a lua în considerare eliberarea - cînd veţi crede potrivit Dumneavoastră - din funcţia ce o deţin la "România literară", deşi trebuie să vă mărturisesc că despărţirea de o profesiune căreia m-am dăruit de peste 45 de ani nu-mi va fi deloc uşoară." Din fericire pentru noi, cererea nu i-a fost îndeplinită.


Mizeria despăgubirilor
De luni de zile se scrie în presă pro sau contra despăgubirii păgubaşilor de la FNI. Cei care scriu pro vor ca statul să plătească. Cei care scriu contra vor ca lucrurile să-şi urmeze cursul în justiţie. Păgubiţii acestui fond de investiţii se agaţă de faptul că directorul CEC-ului a legat această instituţie de fondul la care şi-au vîrît banii. Dl Camenco Petrovici e, aşadar, cuiul, lui Pe-pelea în această afacere. De ce nu i se pune sechestru pe avere celui care a vîrît CEC-ul în această aventură? De ce, de asemenea, nu sînt luaţi, din aproape în aproape, toţi cei care ar fi trebuit să stea cu ochii în patru la mişcările FNI-ului? Cronicarul îşi pune aceste întrebări deoarece reprezentanţii a 120.000, cel mult 200.000 de mii de păgubiţi la FNI au ajuns să manevreze parlamentari şi partide politice împotriva populaţiei pasive a României, adică a plătitorilor de impozite care nu sînt cu nimic vinovaţi de faptul că o mică parte dintre compatrioţii lor şi-au pierdut banii riscîndu-i la un fond de investiţii. De vină sînt şi ziarele care au încercat să transforme această problemă într-o afacere nebuloasă, dar la fel de vinovaţi sînt şi politicienii care s-au străduit să facă din catastrofa de la FNI un mijloc de a mai cîştiga voturi. ROMâNIA LIBERĂ a gestionat această afacere încercînd să atragă atenţia că principalul vinovat e aşa-numitul dl SOVINVEST, dar fără a încerca să atragă atenţia depunătorilor de la FNI că statul nu are de ce să plătească pentru cele făcute de dl SOVINVEST. Acest ziar, ca şi ZIUA, a mers pe ideea sporirii tirajului jucînd rolul de avocat al depunătorilor la FNI. Rol pe care politicienii s-au grăbit să şi-l asume, în speranţa că ar mai putea cîştiga niscai voturi. Aşa se face că în loc ca această afacere să fie cercetată penal, în toate implicaţiile ei, s-a transformat într-un soi de minge pe care Parlamentul vrea să o lase în ograda guvernului, iar guvernul încearcă să trimită de unde i-a venit. Cu de-osebirea că Parlamentul poate soma guvernul să i se supună. Premierul, pricepînd jocul, s-a lăsat somat de Parlament, dar a cedat mingea celor care l-au somat, amintindu-le că nu e afacerea guvernului să rezolve o criză care n-a venit de la guvern, ci de la năuceala unei comisii controlate de Parlament. * Din nenorocire, în tot acest schimb de mingi se pierd din vedere vinovaţii şi nu se mai caută şi persoanele cu adevărat răspunzătoare pentru dezastrul de la FNI. * În România liberă o foarte interesantă tabletă de Romulus Rusan intitulată Ceasul electoral e publicată cu o literă care sfidează ochiul cititorului celui mai devotat al acelei rubrici, necum al celui care nu e un fan al autorului ei din ziua de luni. *Apropo de ceasul pomenit, la moaştele Sfintei Parascheva s-au înghesuit trei prezidenţiabili - Iliescu, Roman şi Isărescu. Înghesuială consemnată de mai toate cotidianele centrale, cu diverse accente. Cel mai exact ni s-a părut cel din CURENTUL: Liber cugetătorul Iliescu, pe urmele călugărului Vasile. * O afacere care stă să explodeze e aceea a ROM TELECOM, despre care Cornel Nistorescu scrie în EVENIMENTUL ZILEI: "Ne-am făcut-o singuri, prin reprezentanţi". Editorialistul consideră că afacerea cu "grecii" e o pagubă şi că în această afacere perdantă pentru statul român sînt amestecaţi de la fostul premier Radu Vasile la Vasile Văcaru şi Oliviu Gherman, în afară de Sorin Dimitriu şi de Sorin Pantiş, înainte-mergătorii acestei afaceri. Dacă cele scrise în Evenimentul zilei sînt adevărate numai pe sfert, atunci nu e de mirare că unii dintre fruntaşii de pînă mai ieri ai PNŢCD s-au reorientat către PD sau PDSR. Doar fruntaşii PDSR n-au mai avut încotro şi au rămas la partidul lor.