Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Desenul din covor
Din numărul, ca deobicei excepţional, datat toamna 2001, al revistei LETTRE INTERNATIONALE (ediţia română), am reţinut două articole politice. Primul e de fapt un reportaj al Isabelei Hilton, o jurnalistă engleză, specializată, se pare, în America de Sud, despre mărirea şi decăderea lui Fujimori, fostul preşedinte peruan. Totul e remarcabil: portretele protagoniştilor, interviurile, comentariile, montajul. Puţine romane senzaţionale, politice ori de spionaj, se citesc cu acelaşi interes. Al doilea text e datorat Feliciei Antip şi se referă la un volum de documente intitulat The Tiananmen Papers, compilate de Zhang Liang şi apărute la Editura Public Affairs. Titlul spune despre ce e vorba. Volumul cuprinde stenograme ale discuţiilor dintre liderii chinezi din timpul marilor manifestaţii studenţeşti din 1989 care au scos în stradă, în 27 de oraşe şi provincii, aproape o sută de milioane de protestatari, şi care s-au sfîrşit în baia de sînge din piaţa Tiananmen din Beijing. Felicia Antip îşi pune, de altfel împreună cu editorul, întrebarea dacă documentele sînt autentice. E greu de răspuns în acest moment. Autoarea textului din Lettre se foloseşte de extrase şi de comentarii, pe marginea lor, din publicaţii americane şi europene. Îşi lasă cititorii să decidă singuri în privinţa autenticităţii documentelor. Care sînt extraordinar de interesante şi destul de plauzibile. Aflăm (bănuiam) că în conducerea Partidului Comunist Chinez opiniile au fost împărţite. Mai aflăm că Deng Xiaoping, eminenţa cenuşie a PCC, a avut cuvîntul decisiv în declanşarea represaliilor, ceea ce nu ştiam. Sîntem surprinşi că Zhao Ziyang, secretarul general al PCC, a fost hotărît contra şi că a rămas pînă astăzi în domiciliul obligatoriu ce i-a fost impus acum 12 ani. În fine, descoperim că actualul preşedinte al Chinei Jiang Zemin, a cărui carieră majoră a început după demisia lui Zhao Ziyang, n-a fost pătat de sîngele tinerilor ucişi în piaţa Tiananmen. Textul Feliciei Antip ne prilejuieşte o lectură pasionantă. * Un recent număr din RAMPA ŞI ECRANUL conţine un dosar Caragiale în care sînt republicate principalele studii consacrate scriitorului (care va împlini peste cîteva luni 150 de ani!) de la acela al lui Maiorescu la cele contemporane. Utilă recapitulare! * Reapare publicaţia argeşană CALENDE cu un număr cvadruplu (1-4) pe 2001, sprijinită de Consiliul Judeţean şi tipărită la Paralela 45. Din numărul pe care l-am primit zilele trecute, reţinem literatură, cronici literare, un interviu cu marele lingvist Eugen Coşeriu. (Din păcate, nu ştim data cînd i-a fost luat de către Adriana Rujan.) Dorim revistei fondate în 1928 viaţă lungă. * PROVINCIA (nr. 10) reacţionează la o declaraţie făcută la Slănic Moldova, în faţa unor tineri cursanţi PSD, de către primul-ministru al României conform căreia publicaţia bilingvă din Cluj ar fi legată de proiectele lui Sabin Gherman de înfiinţare a unui partid regional. "Vă rugăm dle prim-ministru, scriu redactorii Provinciei, să nu consideraţi disocierile de mai sus drept o încercare de a ne dezice de o tematică pe care s-ar părea că dv. o consideraţi tabu. A discuta despre specificul Transilvaniei, despre identitatea sa regională, despre "fondul cultural comun al ardelenilor", fie ei români, maghiari, germani, sîrbi, evrei, rromi, armeni sau italieni, nu reprezintă, în opinia noastră, în nici un fel, o ofensă adusă articolului 1 din Constituţia română". Printre redactorii Provinciei se numără cîţiva dintre intelectualii cei mai luminaţi ai ţării, români sau maghiari, îndeosebi, ardeleni majoritatea. Faptul că revista apare în Clujul lui Gh. Funar ar trebui să indice liderilor politici existenţa benefică a unei alternative la naţionalismul imbecil promovat de PRM. * FAMILIA (nr. 9) ne oferă multe lucruri care se cuvin citite: un mic "dosar" Sorin Titel la judecata de apoi, la care colaborează Norman Manea, N. Bârna, Marian Victor Buciu, Ramona Maliţa şi Marius Miheţ, un admirabil M. Zaciu - Homo viator de Virgil Podoabă şi, mai ales, subtitlul comentariu al Doinei Curticăpeanu pe marginea unei cărţi de Marcel Corniş-Pop de la Fundaţia Culturală Română, în care sînt strînse rezultatele unui experiment academic american pe tema povestirii lui H. James Desenul din covor. Cronicarul s-a şi pus în mişcare să găsească Tentaţia hermeneutică şi rescrierea critică în traducerea Corinei Tiron. * Ultimul număr din EUROPHORION apărut sub conducerea regretatului Iustin Panţa este acela triplu (124-126) pe 2001 consacrat în bună parte lui O. Goga (120 de ani de la naştere). Pe lîngă bune studii despre poet şi omul politic, revista publică scrisori şi documente, un arbore genealogic al familiei, şi cîteva fotografii de o mare frumuseţe. (Despre interesul lor istorico-literar, ce să mai spunem!). Remarcabil numărul revistei sibiene.


Caricaturistul ambasador
Tia Şerbănescu îi atrage atenţia în CURENTUL lui Eugen Mihăescu, graficianul care a trăit ani buni în America şi a cîştigat bani frumoşi de la ziare americane, să nu mai confunde compasiunea cu provocarea. Eugen Mihăescu, fost consilier prezidenţial, a fost trimis la Paris pentru a lua locul lui Dan Hăulică în calitate de reprezentant al României la UNESCO. De acolo, Mihăescu le dă la cap americanilor fiindcă
şi-au permis să intre în Afganistan. Adică Statele Unite au invadat o ţară săracă pe care o persecută, nu se luptă cu un regim care sprijină terorismul antiamerican şi nu numai. Măcar din respect faţă de românii care au murit la World Trade Center, dacă nu din respectul faţă de celelalte victime ale atacurilor teroriste din America, Eugen Mihăescu ar fi trebuit să nu-şi permită să-i acuze pe americani de nesăbuinţă în atacarea Afganistanului. Dar să zicem că dl Mihăescu e un artist care are reacţii ciudate în însingurarea lui artistică. Nimic mai fals. Acest domn reprezintă România la UNESCO, nu e un caricaturist oarecare, visînd să se umple de glorie scuipînd împotriva vîntului. În calitatea lui oficială, dl Mihăescu trebuia să-şi ţină gura. Dacă voia să-i înjure pe americanii care l-au primit şi l-au plătit pe vremea cînd a trăit la New York, dl Mihăescu trebuia ca mai întîi să demisioneze din funcţia lui de reprezentant al României. Fiindcă dl Mihăescu n-a ajuns ambasador al României la UNESCO prin concurs, ci prin expediere. Ce vrea dl Mihăescu scuipîndu-i pe americani în timp ce preşedintele României se alătură necondiţionat Statelor Unite? Glorie personală? Scandal? Cronicarul nu-şi permite să-i facă proces de intenţie dlui Mihăescu, dar îşi pune întrebarea ce caută ca ambasador al României la UNESCO o persoană care face altă politică decît România? Dacă are poftă dl Mihăescu să se răfuiască cu America fiindcă nu l-a preţuit destul,
s-o facă în calitate de persoană particulară, nu ca reprezentant al României. * Se pare că CV Tudor va avea probleme cu Parchetul General. Tribunul, care a tot fost sprijinit de PDSR şi de Ion Iliescu pe vremea cînd făcea pe dulăul de serviciu al unor interese mai presus decît muşcăturile la picioarele aşa-zişilor săi stăpîni, a fost pedepsit pentru că a sărit la beregata preşendinţiei. E aproape ridicol că CVTudor a încurcat-o fiindcă a acuzat Puterea de relaţii cu terorismul arab, în vreme ce el însuşi era acuzat de asemenea relaţii de comentatori de presă. Dacă Justiţia se va ţine de capul lui aşa cum scrie la Lege, s-ar putea ca tribunul să se alăture lui Miron Cozma, în puşcăriile patriei. Dacă însă CVTudor va scăpa de pedeapsă, el va deveni, cu siguranţă, omul care are dreptate, patriotul neabătut, nu ceea ce e, de fapt. Un agent de influenţă care trebuie să propage antisemitismul în România şi care trebuie să zgîlţîie, în anumite momente, puterea de la Bucureşti? Un simplu maniac al puterii? * În ADEVĂRUL, CT Popescu îi atacă pe americani pentru că şi-au permis să intre cu bocancii lor în civilizaţia arabă. Acestei sensibilităţi i se poate răspunde că americanii au intrat cît au putut mai prevenitor în Afganistan. Iar în materie de bocanci, aceştia n-au nici o legătură cu dinamita cu care talibanii au pulverizat statui ale culturii afgane, vechi de peste o mie de ani.