Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Tolstoi, 175



Cronicarul nu răsfoieşte prima oară revista trimestrială MiŞcarea literar| din Bistriţa. Nr. 1 din 2003 e demn de toată lauda. Cei interesaţi de literatură, de istorie literară ori de documente găsesc o mulţime de lucruri. Mai întîi, un grupaj de articole despre N. Steinhardt, însoţit de cîteva fotografii pînă azi necunoscute. Dl Ioan Pintea comentează prima monografie închinată scriitorului, aceea de la Ed. Aula, datorată dlui George Ardeleanu. În încheiere răspunde unui alt comentator al monografiei care se referise la probele eventuale în sprijinul gestului lui G. Călinescu de a-l da afară de la Revista Fundaţiilor Regale pe tînărul Steinhardt. „Există (probe), îi răspund, dacă un mss. N-St., în care se consemnază această samavolnicie, este o probă. Îl deţin şi pot oricînd să-l pun la dispoziţie”, scrie dl Pintea. Toată chestiunea provine de la dl Ardeleanu care evocă două eliminări ale lui N. St. dintre colaboratorii RFR: una în 1939, împreună cu Streinu (de fapt, mai probabil în 1941, după înscăunarea lui Caracostea, cînd au dispărut dintre colaboratori şi Cioculescu şi alţii), a doua, în 1947, „în urma unui denunţ al lui G. Călinescu.” Dl Pintea ar trebui să comunice textul incriminator. Îl publicăm oricînd în România literară. Astfel de informaţii trebuie făcute publice. l Tot din revista bistriţeană aflăm (de nicăieri din altă parte nu ne-a venit ştirea) că se face aproape anul de cînd, la finele lui 2002, a trecut în nefiinţă criticul Zaharia Sângiorzan, autor, între altele, a unei lungi discuţii, împărţită pe 365 de zile, cu N. St. Dumnezeu să-l odihnească! l O femeie din Nuşfalău le-a cunoscut pe surorile şi pe fratele lui Liviu Rebreanu. Emil îi scria de pe frontul transilvan, cu puţin înainte de a fi spînzurat. Revista publică fotografii cu Leontina Macrea (1900-1989) şi cu Emil Rebreanu. l Tot acolo, neobositul Niculae Gheran vorbeşte despre Începuturile lui Rebreanu, între care cîteva scrisori, una fiind adresată „ilustrului domn G. Ibrăileanu” în 1908 cu solicitarea de a-i fi publicată în „Viaţa românească” povestea Domnul Ionică, scrisă de Rebreanu în ungureşte şi tradusă de el însuşi în româneşte. Ilustrul domn Ibrăileanu n-o publică. l În Axioma prahoveană din septembrie, dl Ieronim Tătaru ne aduce aminte – am uitat cu toţii să privim în calendar! – că s-au împlinit în luna a noua exact 175 de ani de la naşterea lui Tolstoi. l Euphorion de la Sibiu (nr. 5-6) e, în bună parte, dedicat Cercului Literar şi lui Şt. Aug. Doinaş, la moartea căruia revista a făcut un număr special acum un an. l Revista Secolul 21 a consacrat şi ea cel mai recent număr (1-6, 2003) memoriei ultimului său redactor-şef. Cea care a strîns materialul este dna Alina Ledeanu. Numărul intră în bibliografia obligatorie. Apariţia lui a coincis cu simpozionul de trei zile avîndu-l pe Doinaş în centrul atenţiei din 2-4 octombrie. Printre invitaţi, cîţiva poeţi remarcabili din străinătate, în frunte cu Michel Degrey, care este şi membru în Colegiul Onorific al revistei. l În Graiul MaramureŞului din 20-21 sept., dl Ion M. Mihai îi adresează o scrisoare deschisă dlui Nicolae Manolescu, referitoare la faptul că România literară tolerează scrierea cu â şi î în acelaşi timp, în loc să se decidă pentru una din versiuni. Acelaşi lucru e valabil şi pentru sînt/ sunt. Dl Ion M. Mihai face apel la autoritatea directorului României libere de a determina unificarea scrierii. Din nefericire, nu stă în putinţa noastră acest lucru. Nici Academia n-a reuşit să-şi impună punctul de vedere. Noi acceptăm ambele variante, atît în cazul lui â/ î, cît şi în cazul persoanei întîi singular şi a treia plural ale verbului a fi, nu dintr-o îngăduinţă care stîrneşte confuzie, ci fiindcă n-avem încotro. Problema ridicată de dl. Mihai are importanţa ei, mai ales didactică, care însă nu trebuie exagerată. Nu se întîmplă nici o nenorocire dacă scriem în două feluri. Cîtă vreme lingviştii se ceartă şi nu izbutesc să cadă de acord asupra versiunii celei mai potrivite, n-are rost să transformăm o convenţie (aceasta fiind ortografia) într-un război al celor două roze. l Un editorial amar, dar şi plin de haz, publică în Poesis din iulie-august-septembrie dl George Vulturescu, rămas, după dispariţia lui Al. Pintescu, singurul redactor al revistei sătmărene (şi director executiv, alături de alţi doi directori, unul general, altul, editor). Editorialul e prilejuit de faptul că numărul triplu de faţă este al 150-lea al revistei (de fapt, 150-153). Scrie dl Vulturescu: „... 150 nu înseamnă nici mult, nici puţin. Dacă numărul acesta ar fi legat de paşii pe jos ai Doamnei Esca pe trotoarele cu gropi pînă la televiziune, de perechile de cizme colecţionate de Mihaela Rădulescu, de paginile dosarelor lui Vadim Tudor, ei, da, ar fi un eveniment. Însă cît înseamnă acest număr pe o scară a eforturilor culturale, într-o societate a unei tranziţii fără sfîrşit, o ştiu doar cei care sînt oameni ai faptelor: Poesis este o investiţie în cultura sătmăreană”. Domnule Vulturescu, investiţi în continuare în poezie şi nu vă preocupaţi de picioarele doamnelor Esca sau Rădulescu! Cititorii de la noi, aşa puţini cum sînt, aşteaptă de la dv. picioare de vers, cu sau fără cizmuliţe.



Cosmin Guşă contra Ion Iliescu



Decizia Puterii ca referendumul pentru Constituţie să ţină două zile a fost interpretată în ziarele centrale drept un efect al temerii că alegătorii n-au chef să voteze. Dar dacă acest referendum a ţinut două zile, o premieră pentru votantul român, de ce n-a fost programat toată săptămîna şi nu s-au organizat şi tombole cu premii pentru cei care au spus DA? Cronicarul nu ia în rîs Constituţia, dar circul organizat în vederea votării ei întrece orice imaginaţie. l „După cum sînt dirijate dezvăluirile şi, mai ales, cioburile de dezvăluiri, mai e puţin şi reiese că disidenţii, opozanţii şi deţinuţii politici au fost informatori, în timp ce conducătorii partidului, directorii instituţiilor şi ofiţerii de Securitate erau nişte victime. Cel puţin aşa rezultă din dezvăluirile senatorului Adrian Păunescu (furnizate de CNSAS) unde de poeţii Doinaş şi Caraion, foşti deţinuţi politici, îl turnau pe el, director de Flacără şi de cenaclu, la Securitate – motiv pentru care a ajuns astăzi turnat în bronz în cîteva şcoli care îi poartă numele. Se vede că „sistemul” funcţionează şi acum dezvăluind numai părţile ruşinoase ale celor pe care i-a dezbrăcat, dar nu şi hidoşenia celor care au despuiat.” scrie Tia Şerbănescu într-un editorial din CURENTUL. Aceste însemnări au fost urmarea dezvăluirilor făcute în Senat printr-o interpusă de Adrian Păunescu despre cei care l-ar fi turnat la Securitate. În EVENIMENTUL ZILEI însă am descoperit că poetul turnat la Securitate se îndeletnicea el însuşi cu turnătorii şi tot la Securitate, pe vremea cînd conducea săptămânalul Flacăra. Din Evenimentul Zilei reiese că Adrian Păunescu nu turna la Securitate poeţi, ci oameni de rînd care făceau greşeala să aibă încredere în el. l O veste proastă pentru amatorii de automobile Daewoo de producţie indigenă. ZIARUL FINANCIAR anunţă că Generalul Motors nu vrea să cumpere şi Fabrica de la Craiova a concernului sud-coreean. Nu face nimic. O cumpără guvernul de bună şi o privatizează apoi pe 1 euro, cum a fost privatizată Fabrica de camioane „Roman” din Braşov. Pe vremea cînd această firmă ar fi putut fi vîndută cu bani buni, actualul partid de guvernămînt care atunci avea alt nume recita sloganul politic „Nu ne vindem ţara!”. E mai simplu s-o dăm gratis acum. l Pentru a risipi părerea că statul e mărinimos numai cu firmele din străinătate cităm un titlu din ROMÂNIA LIBER|: „Cu datorii de peste 738 de miliarde lei, cît o tranşă FMI, firma deputatului PSD Culiţă Tărîţă a primit de la stat subvenţii pentru agricultură în valoare de 183,493 miliarde lei.” Numai atît? La asemenea datorii, subvenţia ar fi trebuit să fie de cel puţin trei ori mai mare. l Dialogul la distanţă dintre fostul purtător de cuvînt al PSD Cosmin Guşă şi preşedintele Ion Iliescu e comentat în România Liberă de Petre Mihai Băcanu: Preşedintele Iliescu... l-a jignit grosolan pe Cosmin Guşă, făcîndu-i un portret neaşteptat: „caraghios”, „veleitar” şi „lichea” (...) Fugarul din PSD este lichea pentru tătucul partidului, în schimb în cei care ţin prima pagină a ziarelor are „deplină încredere”. Un veleitar pur sînge n-ar fi părăsit niciodată barca lui Iliescu. Guşă a ieşit din coloană şi a devenit brusc lichea. Cît timp s-a aflat în curtea lui Iliescu şi încă fruntaş PSD, n-a fost lichea şi veleitar.” Una peste alta dl Băcanu are dreptate, dar, dacă acest Guşă e o conştiinţă, ca să zicem aşa, de ce nu l-a acuzat pe preşedintele Iliescu, înainte de a fi debarcat din funcţia pe care a avut-o în PSD? De ce nu i-a spus, atunci, că e şantajabil şi că din acest motiv doar se face că se luptă cu corupţia? Nu e mai puţin adevărat că nici Ion Iliescu nu a declarat despre Cosmin Guşă că e veleitar, lichea etc. decît după ce s-a văzut atacat de el. Nu de alta, dar veleitarismul şi lichelismul nu sînt ca oreionul, să te îmbolnăveşti de el la un moment dat. De pildă după ce te retragi din PSD.