Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Ulise şi sirena lui Roaită
DILEMA a împlinit (deja?!) 400 de săptămîni (totuşi o copilă faţă de cele cam 1700 ale noastre) şi, începînd cu numărul 401, a crescut cu patru pagini. Dovadă că temele tranzitive, răsfrînte direct asupra noastră, sînt inepuizabile, dar şi că numărul celor care vor şi pot să discute aceste teme în spiritul şi la nivelul revistei sporeşte (media de vîrstă a colaboratorilor se menţine în floare prin înghiţirea unor nume proaspete, şcolite după '90). La fiecare număr nou, Cronicarul are plăcerea anticipată a unui gourmet înaintea unui banchet chinezesc. Orice s-ar spune, Dilema se citeşte cu poftă. Rubricile, fiecare cu savoarea ei, diferitele puncte de vedere asupra subiectului propus spre reflecţie, nu sînt niciodată plicticoase, ceea ce e mare lucru. E de notorietate faptul că aceia cărora nu le place "săptămînalul de tranziţie" şi care îl suspectează de diferite aserviri sînt din categoria excesivilor sau suficienţilor. Aceştia se cred singurii deţinători ai dreptăţii, dreptate care, etimologic, stă băţ, exclude îndoirea, îndoiala. Scrie Mircea Vasilescu într-un scurt editorial: "Singurul nostru adversar rămîne cel pe care l-a definit dl. Andrei Pleşu, la începuturile revistei - omul fără dileme, "cu certitudinile lui (mitocăneşti sau fanatice), cu mărginirea lui inamovibilă"". * Tema aleasă pentru nr. 401 e Omul nou, privit în linii mari, d.p.d.v. istoric, filosofic, sociologic, politologic, dar şi în linii mici, anecdotice, ale unor experienţe personale de cobai. "Responsabila de număr", tînăra Simona Sora, explică ce a vrut (şi a reuşit) să facă: "Acest număr nu şi-a propus în primul rînd o redefinire a conceptului ideologic, şi nici o resituare a lui în context istoric şi cultural. Dar fără precizarea contextuală, sintagma "om nou" îl poate defini, prin raportare la precursori, chiar şi pe "omul vechi". Premisa de la care am pornit este existenţa reală, actualitatea unui om diferit de cel proiectat ideologic, dar nu mai puţin "nou". Numim astfel - în lipsa unui termen mai bun - rezultatul practic al unui experiment cu mintea şi sufletul oamenilor care a durat nepermis de mult." Ce spun istoricii? Bogdan Murgescu disociază mai multe înţelesuri ale noţiunii: cel, vai, bine ştiut de noi ăştia, mai "în etate", dat de fascişti şi comunişti, un tipar în care trebuiau să se îmbine "înalte valori morale" cu "abnegaţia, subordonarea eului individual în raport cu o entitate supraordonată (Patria, Partidul, Conducătorul etc.)", dar şi un sens mult mai extins în istorie - un individ care reuşeşte să dobîndească un rol social inaccesibil în mod obişnuit grupului său de origine, aşa-numitul "parvenit", ridicat şi prin merite proprii la funcţii înalte (aceleaşi nuanţări le regăsim şi în articolul istoricului Ioan-Aurel Pop). Societatea românească actuală cuprinde - scrie Bogdan Murgescu - cel puţin două valuri de asemenea oameni noi. Primul, promovat în anii '50-'60 pe bază de dosar "sănătos", epuizat treptat şi avînd doar "unele prelungiri politehniste" în anii '80, al doilea, apărut după 1989: "El cuprinde atît bişniţari şşi securişti, am adăuga noiţ promovaţi ca "oameni de afaceri" în anii '90, cît şi feciori de bani gata ai elitelor comuniste, lansaţi în afaceri sau în politică". Între cele două tipuri de oameni noi sînt mari diferenţe: primul se supunea autorităţii şi ideologiei oficiale, era conservator şi naţionalist, îşi ascundea de ochii lumii bunăstarea şi aborda o retorică demagogică egalitaristă, cel de al doilea, pentru care valoarea supremă o reprezintă banii, e individualist, cosmopolit, a adoptat modelul occidental şi îşi afişează ostentativ bogăţia. * Cristian Preda aduce un exemplu bun de om nou vechi, pe Ion Iliescu, mai aproape de un lider comunist decît de un social-democrat european, şi incapabil să-şi asume greşelile mai vechi sau mai noi: "Aici e diferenţa faţă de cei care realmente s-au schimbat. Căci esenţa schimbării stă tocmai în disponibilitatea de a accepta propria greşeală. Iliescu nu are această disponibilitate: cea mai bună dovadă e aceea că, deşi a acceptat înfrîngerea din 1996, el încearcă de patru ani încoace să demonstreze că opţiunea populară de atunci a fost o imensă greşeală. Această orbire o să îl coste: eu văd în ea motivul principal pentru care Iliescu nu va cîştiga alegerile din acest an." Bine ar fi să putem crede ce vede Cristian Preda şi nu ce arată sondajele! * Cronicarului i-au plăcut cel mai mult textele care se ocupă de temă în linii mici, particulare, de carne vie, în special cel al Adrianei Babeţi care îşi descrie o seară din viaţă şi încheie dilematic: "Trece de miezul nopţii. Ora unu a sosit, omu' negru n-a venit. Cine să fie omu' negru? Aşa cum îl putem descrie, e omul nou. Dar care om nou? Vechiul om nou sau noul om nou? Din mine n-a plecat (încă) de tot primul, ăla vechi. După cum n-a venit (încă) de tot nici al doilea, nou-nouţul. Primul mă împinge patetic să văd multe treburi ca pe nişte voioase acţiuni pioniereşti şi-mi dictează în ditai limba de lemn: colectiv, egalitate, elan. Al doilea îmi şuieră, scurt şi sec, să nu mă las prostită, pentru că aceleaşi treburi se văd cu totul altfel şi-mi dictează nu mai puţin lemnos: neimplicare emoţională, individualism, pragmatism. Mă prefac năucită de dragul dilemei, mă întreb şi mă socot: care-i bun, care-i rău? Să-i stîrpesc pe amîndoi? Să-i las liberi să zburde în mine? Parcă aş fi Ulise momit de sirena lui Roaită." Îi urăm Dilemei la multe săptămîni şi, la numărul 801, să îşi adauge încă 8 pagini.

Cîrligul vieţii după moarte
Dintr-un editorial semnat de Octavin Ştireanu în AZI aflăm că sub conducerea lui Ion Cristoiu acest ziar n-a devenit un instrument electoral al PDSR, ci şi-a păstrat independenţa. Acelaşi Octavian Ştireanu îi mai anunţă pe cititorii ziarului că, pentru un timp, Ion Cristoiu va sta în America, pentru a vedea cum trăieşte americanul de rînd. Ceea ce se va întîmpla în timpul campaniei electorale şi imediat după aceea. Pentru un director de ziar, în speţă dl Cristoiu, e, să recunoaştem, bizar să părăsească timona publicaţiei tocmai în campanie electorală. Dar dacă pe românul rupt în fund cu acest nume îl cheamă America, poţi să te mai miri de ceva? Mai ales că inima Americii e suficient de largă, încît să nu facă stop din cauză că un apărător frenetic al regimului Miloşevici face o vizită în această ţară. * Pentru dl Ion Iliescu numele premierului va fi Adrian Năstase. Se pare însă că pentru dl Adrian Năstase nu e sigur că numele viitorului preşedinte ar trebui să fie Ion Iliescu. Cel puţin aşa susţin diverse cotidiane, citînd surse bine informate din PDSR. * Potrivit ziarului COTIDIANUL, dl Ion Diaconescu va candida din nou la deputăţie. Dacă aşa stau lucrurile, venerabilul lider ţărănist ar putea intra în Cartea Recordurilor autohtone în privinţa vîrstei celui mai copt deputat din România. Asta dacă CDR va trece de pragul celor 10 procente. * Tot mai mulţi producători de alcool doresc ca statul să pună monopol asupra obiectului activităţii lor. Asta după ce marii producători şi-au făcut suma şi acum aleargă cu limba scoasă după umbrela statului, pentru a nu mai fi luaţi la întrebări ce au făcut pe vremea cînd statul nu avea monopol asupra activităţii lor. * ROMâNIA LIBERĂ îşi avertizează cititorii că Ion Iliescu absentează non-stop de la Senat şi titrează gros Iliescu-Chiulangiul! Dacă ar fi să ne luăm după sondajele de opinie, d-lui Iliescu îi prieşte chiulul, încît n-ar fi de mirare dacă modelul său nu va fi adoptat şi de elevii din şcoli, potrivit noului principiu că cine chiuleşte mai tare departe ajunge. * Premierul Isărescu e vînat de adversarii săi în campania electorală mai ceva decît taximetriştii. Cu deosebirea că el e acuzat că foloseşte avionul şi elicopterul în interes particularo-prezidenţiabil, fără a porni ceasul de marcat. Totuşi, de cînd trebuie ca premierul în funcţie să se auto-taxeze pentru vizitele de lucru pe care le face? * Potrivit unui titlu din EVENIMENTUL ZILEI Românii intră în Europa prin efracţie. Despre ce e vorba? Trei derbedei plecaţi din România şi-au făcut de cap în Islanda şi în Belgia. Totuşi e vorba despre trei persoane, nu despre un plural indefinit cum titrează Evenimentul. Cronicarul se îndoieşte că ziarele din Italia au scris că Italienii recurg la răfuieli mafiotice în România din cauză că niscai mafioţi de mică suprafaţă au plătit cîţiva golani autohtoni ca să-şi rezolve conturile. Nu mai vorbim despre ziarele chinezeşti sau despre cele turceşti, apropo de cetăţenii acestor ţări care ajung cap de afiş în cronica infracţiunilor din România. * Tot în Evenimentul zilei citim, în comentariul lui Cornel Nistorescu: "Poate că oamenii implicaţi în răsturnarea lui Ceauşescu au citit cărţi despre Revoluţia maghiară şi s-au inspirat din ele." E trist că editorialistul Evenimentului nu le acordă concetăţenilor săi nici măcar meritul de a-l fi dat jos pe Ceauşescu fără model din străinătate, ci încearcă să afunde revoluţia din România, cîtă a fost, în suprapuneri de lectură, pornind de la cartea lui Tibor Meray Budapesta 1956. În acelaşi număr al ziarului, tot pe prima pagină, scrie că Există viaţă după moarte. Dar dacă citim articolul cu acest titlu aflat mai înlăuntrul ziarului descoperim că s-ar putea să existe viaţă după moarte şi că, de fapt, la acest capitol, lucrurile sînt cam tot aşa cum le ştiam.