Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Ignazio Silone şi postcomunismul
Cronicarul simte nevoia să revină la numărul de toamnă al revistei Lettre Internationale din care a comentat două texte în nr. 42, lăsînd alte cîteva, excepţionale de asemenea, nesemnalate, din lipsa spaţiului. În continuarea revelaţiilor politice, iată, discuţia dintre Wolfgang Kraushaar şi Jörg Herrmann despre Fracţiunea Armata Roşie (RAF) aduce elemente şi interpretări noi. Specialist în terorismul anilor '60-'70, Kraushaar a publicat de curînd o carte Fantomele stîngii în care vine cu ipoteza surprinzătoare că RAF, care îşi declara o ideologie antifascistă, a preluat moduri de gîndire şi metode de tip nazist. Foarte interesantă este situarea acţiunilor lui Andreas Bauder şi compania în contextul extrem de violent - în toată lumea - de la sfîrşitul deceniului 7: războiul din Vietnam, asasinarea lui Martin Luther King, atentatul contra lui Rudi Dutschke, împuşcarea a sute de demonstranţi în Mexico City, invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, debutul conflictului din Irlanda, dictatura militară din Grecia ş.a. Un alt text remarcabil este acela al lui François Fejtö intitulat Un avertisment: recitind "Dumnezeul tenebrelor". Dumnezeul tenebrelor e o culegere de şase texte, publicată acum 50 de ani, ale unor "apostaţi ai bisericii comuniste", cum îi numeşte Fejtö, între care Ignazio Silone, André Gide şi Arthur Koestler sînt cei mai cunoscuţi. Cartea conţine mărturia dezamăgirii unor intelectuali, care simpatizaseră cu URSS şi detestau fascismul, cînd au constatat că sistemul comunist sovietic era la fel de odios ca şi acela nazist din Germania lui Hitler. Ei "au depus armele în faţa adevărului", cum scrie Fejtö citînd faimoasa expresie a lui Montaigne. Cei care fusese membri ai partidelor comuniste din ţările lor au decis să le părăsească. În ultima convorbire cu Togliati, liderul Partidului Comunist Italian, Silone i-a spus acestuia: "Lupta finală se va da între comunişti şi excomunişti." Uluitoarea previziune îl determină pe Fejtö, care scrie comentariul său în anii de postcomunism, să facă din avertismentul scriitorului italian o premisă pentru analiza - strălucită - pe care o consacră felului în care comunismul s-a prăbuşit instituţional în clipa în care a încetat vraja ideologiei lui. Nu adversarii din afară, nu democraţiile europene, nu vreo invazie militară, nu carenţele economice sau represiunile sociale au condus regimurile sovietice la groapă, ci "bătălia ideilor" şi, mai exact, eroarea fruntaşilor imperiului ideocratic de a-şi supraaprecia "puterea lor de a schimba natura umană prin violenţă şi minciună". Cîteva texte literare merită a fi consemnate în acelaşi număr din L.I. Unul are valoare de document şi anume raportul pe care Isaiah Berlin (în toamna lui 1945, ca reprezentant oficial al Ministerului de Externe britanic, Berlin vizita Rusia după două decenii şi jumătate de la emigrarea lui) l-a intitulat modest Artele în Rusia sub Stalin. Textul este una din cele mai temeinice analize pe care o cunosc a funcţionării sistemului comunist în materie de cultură. Prima lui parte, generală, este perfect valabilă pentru ce s-a întîmplat şi la noi, după 1945 şi, mai ales, după 1948, şi cam peste tot în ţările fostului lagăr răsăritean. În fine, din celebrul teatrolog polonez Jan Kott, autorul cărţii Shakespeare, contemporanul nostru, tradusă în româneşte în 1969, cea mai radicală interpretare politică a operei marelui Will, revista publică un studiu despre raporturile (ce idee!) teatrului japonez Nô cu teatrul modernist european al lui Beckett şi cu viziunile scenice ale lui Jerzy Grotowski. Un teatru în care nu se întîmplă nimic?, se întreabă Kott chiar din titlu. Dovedind că se întîmplă o mulţime de lucruri foarte semnificative.


România s-a ajuns din urmă
Buletinele meteo au ajuns la loc de frunte în cotidianele centrale, la concurenţă cu ştirile bombă. Cititorii care vor avea curiozitatea să răsfoiască ziarele din anii trecuţi vor observa că, în preajma iernii, aceleaşi variaţiuni pe tema răcirii vremii erau cele care tăiau răsuflarea. Articolele de sezon au ajuns în partea de sus a ADEVĂRULUI care titrează, la 31 octombrie: "De la 1 ianuarie 2002, printr-o ordonanţă adoptată pe şest de Guvern, Energia termică va fi subvenţionată de ... populaţie", iar editorialul semnat de Marius Niţu se intitulează Guvernul ia mîna de pe calorifer. Tot din Adevărul aflăm că sindicalişti din nouă judeţe ardelene, membri ai Cartelului Alfa, au alcătuit Proclamaţia de la Cluj pe care au înain-tat-o prefectului Vasile Soporan, pentru ca acesta s-o înmîneze premierului Năstase. Cronicarul nu pune sub semnul întrebării acest document sindical, nici motivele care i-au determinat pe autori să-l pună pe hîrtie, dar de aici pînă la a-l intitula Proclamaţia de la Cluj, după modelul Proclamaţiei de la Blaj, parcă e cam mult. * Cu oarecare întîrziere, dacă ţinem seamă că la licee cursurile au început de mai bine de o lună şi jumătate, Profesorii de istorie îi cer Ecaterinei Andronescu să se răzgîndească în privinţa manualelor, anunţă ZIUA, care precizează: "Un grup de opinie format din profesori de istorie au transmis o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prin care-i solicită să reevalueze decizia luată privind limitarea numărului de manuale pentru liceu (...) Semnatarii listei sînt practic crema specialităţii, şi nu îi putem enumera numai din lipsa spaţiului". Dacă trecem cu vederea să ştirea e neîngrijit redactată, nu putem să nu ne întrebăm ce rost mai are o asemenea scrisoare deschisă după ce anul şcolar a început, iar profesorii s-au mulţumit să le ceară elevilor să cumpere ce manuale au avut la îndemînă. * În ROMâNIA LIBERĂ Ilie Şerbănescu scrie următoarele: "Deşi faptul poate că nu place, România începutului de mileniu reproduce propria sa configuraţie interbelică. Într-un fel, ca o ironie tragică, pentru cei aflaţi acum la guvernare, care, cu o mică pauză, au condus ţara după '89, s-au străduit propagandistic din răsputeri să desfidă trimiterile septuagenarilor ţărănişti la anii interbelici ca năzuinţă şi model de inspiraţie. Aceiaşi însă 70-80% care - indiferent dacă sînt de la oraş sau de la sat - duc un trai sub cel decent sînt opuşi unei "burghezo-moşierimi", de data asta nefanariotă, ci get beget românească". Adică, precizează Ilie Şerbănescu, la 10 ani de la revoluţie, în ceea ce priveşte nivelul de trai România a ajuns trecutul din urmă, cu aproape 80% din populaţie trăind în sărăcie. * Majoritatea cotidianelor au publicat ştirea că Valentin Ceauşescu a dat în judecată statul pentru a-şi revendica bunurile confiscate în 22 decembrie 1989. În proces a intervenit însă Muzeul Naţional de Artă care cere ca Valentin Ceauşescu să facă dovada că bunurile solicitate i-au aparţinut. Asta deoarece Valentin Ceauşescu locuia la data aceea într-un imobil al protocolului de stat. Cu alte cuvinte Valentin Ceauşescu trebuie să probeze că obiectele pe care le revendică, "tablouri, porţelanuri şi alte lucruri mărunte" au fost cumpărate de el şi nu făceau parte din dotarea de protocol a locuinţei în care l-a găsit revoluţia. * Naţional îşi anunţă cititorii că Viorel Cataramă a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Beiuş, unde se află o fabrică a companiei Elvila aparţinînd lui Cataramă. Acest titlu - spune Naţional - îi dă dreptul lui V. Cataramă să participe gratuit la toate manifestările economico-sociale şi cultural-sportive din oraş. Pînă aici toate bune, dar ce e confidenţial în această ştire, cum vrea să ne convingă cotidianul citat?