Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Case memoriale, case de vacanţă



Evenimentul Zilei” din 30 octombrie publică un reportaj semnat Doru Cobuz despre două case din Ştefăneşti-Argeş: una, cea de vacanţă, nou-nouţă, cu drum asfaltat pînă în poartă, cu gard înalt de protecţie, aparţine celui de al doilea personaj politic din ţară, preşedintelui Senatului, dl N. Văcăroiu; cealaltă, la capătul unui drum aproape inaccesibil, veche, pe cale de prăbuşire, neîntreţinută, este casa memorială L. Rebreanu. Nu e nimic de reproşat dlui Văcăroiu, care are tot dreptul la o casă proprie, fie ea şi reşedinţă secundară, de vacanţă, şi chiar dacă se nimereşte lîngă fosta reşedinţă secundară a marelui romancier. Dar MCC oare ce păzeşte? Revendicată sau nu de urmaşii scriitorului, casa se cuvine îngrijită. Ce să-i faci însă cu bugetul decent (vorba dlui R. Theodorescu) al MCC? Se vede că nu ajunge, aşa decent cum este, pentru a da o imagine decentă casei în care Rebreanu şi-a scris cărţile de după 1930, între care Răscoala, şi s-a stins din viaţă la 1 septembrie 1944. Echinox nr. 1, 2, 3 din 2003 găzduieşte o amplă anchetă pe tema optzecismului literar (din păcate, litera extrem de mică şi grafica voit „murdară” fac greu lizibil textul chiar şi pentru optzeciştii înşişi aflaţi azi între 45 şi 50 de ani). Participă la anchetă scriitori din generaţii diferite: Claudiu Groza, Ion Pop, Gh. Perian, Ruxandra Cesereanu, Simona Oprescu, Mihaela Ursa, Al. Cistelecan şi Vlad Roman. De citit totul, mai ales opiniile dlor Pop şi Cistelecan. O dezbatere în trei aflăm în Columna nr. 5-6. Directorul publicaţiei din Tg. Jiu, dl Gh. Grigurcu, i-a invitat pe dnii Laszlo Alexandru şi Ovidiu Pecican să reia o mai veche discuţie în aceeaşi formaţie de pe C.D. Radio Cluj despre care Cronicarul a scris în această pagină, cînd a făcut eroarea capitală de a confunda postul de radio cu pricina cu altul, numit Radio Cluj. Cronicarul îşi cere iertare pentru confuzie, dar continuă să nu înţeleagă de ce sînt dnii Laszlo şi Pecican atît de supăraţi pe România literară. Dl Grigurcu, colaboratorul nostru permanent, ne ia cu jumătate de gură apărarea. Din nefericire, nu le spune în replică prietenilor săi ce trebuie spus. Am obiectat la intervenţia anterioară a colegilor noştri în care afirmau că RL e o revistă liberal-ţărănistă. Am obiectat cu delicateţe. Acum ne vedem siliţi să spunem lucrurilor pe nume: afirmaţia nu e insultătoare, dle Pecican, e prostească. La fel cum este şi aceea de a-i socoti acum (cu un surplus de iritare) comunistoizi pe dnii Manolescu şi Ştefănescu, şi asta fiindcă scriu despre autori din regimul comunist. Dl Ştefănescu a devenit brusc conservator, fiindcă se uită în urmă („progresist e cel care se uită în faţă”) la literatura lui D.R. Popescu, Fănuş Neagu etc. Ce anume scrie dl Ş. despre operele cu pricina nu prea contează în ochii dlui Laszlo Alexandru. D-sa e mai curînd de părere, ca şi alţii, că pînă şi simpla evocare a numelor cu pricina ar dovedi o „complezenţă nemeritată”. În fond, dl Ş. ar trebui lăudat tocmai fiindcă scrie despre autori intraţi într-un con de umbră sau compromişi (adesea nu pentru opera lor, ci mai mult pentru atitudinile şi apartenenţele lor trecute). Nimeni din redacţia RL nu se implică în alegerile ori în judecăţile dlui Ş, aşa cum de altfel nu se amestecă în scrisul nimănui. Nu e vorba de a împărtăşi opiniile celor pe care-i publicăm. Problema este că se preferă de către mulţi comentatori de astăzi o judecată globală negativă asupra unor autori pe care critici foarte supăraţi pe comunism nu-i mai citesc, iar cînd cineva chiar îi reciteşte, e pus la zid. Dl Pecican nu pricepe nici alte lucruri foarte simple: cu cine ar fi vrut d-sa să discutăm politica culturală de deschidere a PCR din anii ’60 (atîta cîtă a fost!), dacă nu cu unul din factorii responsabili din acea vreme cum este dl Paul Niculescu-Mizil? Lasă că dl Pecican afirmă că l-am invitat pe fostul secretar cu propaganda la „serbările” RL, care sînt în realitate doar nişte Întîlniri, dezbateri, confruntări ca oricare altele. Se pare că o ciudată idee îi stăpîneşte pe conlocutorii dlui Grigurcu şi anume că există autori despre care criticii nu trebuie să scrie, criteriul subînţeles fiind, desigur, moral, nu literar. Ce să le spunem? Că n-are importanţă despre cine scrie un critic, ci doar ce anume scrie? Asemenea elementare lucruri ar fi trebuit ştiute, ca să nu fim obligaţi să-i educăm noi, acum, pe dnii Laszlo şi Pecican. Nici nu vrem să ne gîndim ce părere îşi vor face dnii Pecican şi Laszlo despre faptul că Apostroful din Clujul domniilor-lor publică în nr. 10 un articol despre Blaga semnat... ei bine!, de dl Oliviu Gherman. Fostul preşedinte PDSR şi al Senatului României, actualmente ambasador la Paris, iată-l prezent într-o revistă culturală absolut onorabilă (bun, întregul număr!). Nu e aşa că puriştii noştri au motive suplimentare de supărare?



Cum stă premierul cu engleza ?



Celebra frază despre economia României din Raportul de ţară alcătuit de Comisia Uniunii Europene i-a divizat pe vorbitorii de limbă engleză din ţara noastră. Oricum, din punctul de vedere al premierului Năstase, limba engleză poate fi tradusă în două chipuri: cu sau fără suflet! Dacă traducerea realizată de reprezentanţii Comisiei UE la Bucureşti ar fi fost făcută cu suflet, din ea ar fi rezultat că România are economie de piaţă funcţională, aşa cum s-a tradus la Palatul Victoria. ADEVĂRUL a mers la început pe traducerea Puterii considerînd că România a căpătat certificat de economie funcţională de piaţă. EVENIMENTUL ZILEI a folosit varianta traducerii fără suflet, ca şi ZIUA de altfel, trăgînd concluzia că România a rămas din nou repetentă, ca dl Goe. Fraza cu pricina a fost analizată, la cererea Agenţiei Mediafax de una dintre expertele de la Economist Intelligence Unit, Joan Hoey, care a spus că fraza cu pricina e ambiguă şi construită în deplină desconsiderare a limbii engleze. Ca să nu rămână însă românii, mai ales cei de la Palatul Victoria, cu impresia că şi au şi n-au economie de piaţă funcţională a fost nevoie de intervenţia purtătorului de cuvînt al Comisarului pentru extindere, care a certificat traducerea fără suflet, cea în care România nu are deocamdată economie de piaţă funcţională. Într-unul dintre cele mai dure editoriale ale sale la adresa partidului de guvernămînt, Cornel Nistorescu afirmă în Evenimentul zilei că România are o economie funcţională pentru PSD. Directorul Evenimentului e de părerea că partidul de guvernămînt nu s-a omorît cu firea pentru a face din economia României una de piaţă pentru că asta ar însemna sfîrşitul dominaţiei PSD asupra economiei autohtone. Dominaţie care concret înseamnă licitaţii făcute anume pentru a fi cîştigate de oamenii partidului. Sau, cum scrie Nistorescu, dacă licitaţia trebuie căştigată de un fidel al PSD care are trei urechi şi doar un sfert de creier, se face un caiet de sarcini special în care participanţii la licitaţie trebuie să aibă toţi trei urechi şi o bucăţică de creier. O minte strălucită de la JURNALUL NAŢIONAL o ia împotriva curentului economiei de piaţă şi le explică românilor ce dezastru ar fi fost în această iarnă dacă am fi avut o economie de piaţă. Cu alte cuvinte, în loc să ne luăm după cei care acuză guvernul pentru acest insucces, ar trebui să-i mulţumim din inimă dlui Năstase că ne scoate din iarnă. Rar i-a fost dat Cronicarului să citească asemenea inepţii doct formulate, potrivit principiului aşezării carului înaintea boilor – nici o aluzie! În treacăt fie zis, dacă astăzi Bulgaria se plînge că e pusă în aceeaşi oală cu România, supărîndu-l pe premierul Năstase, e pentru că vecinii noştri de peste Dunăre, care au de anul trecut economie de piaţă funcţională cu certificat, şi-au făcut socoteli de viitor mai îndepărtat, acceptînd să le meargă mai rău pe termen scurt, pentru a le fi mai bine pe termen lung. La noi sînt însă destui cei care sînt gata să lase de izbelişte viitorul, de dragul unui prezent oricum plin de lipsuri şi lipsit de perspective. Aceasta e filosofia care a dus la sărăcirea României în tranziţie. O filosofie politicianistă de pe urma căreia la noi s-au făcut reforme numai la cererea Occidentului, totodeauna cu mare întîrziere faţă de alte ţări fost comuniste. Revenind la sintagma premierului Năstase, aceea cu traducerea fără suflet, cum e posibil ca prim-ministrul să se joace astfel de-a vorbele şi de-a traducerea într-o chestiune atît de serioasă? Fiindcă altfel e şi mai rău. Adică dacă premierul ştie doar aproximativ limba engleză pe care o vorbeşte şi o ascultă fără translator. Fiind şi “sufletist” dl Năstase poate băga România în cine ştie ce buclucuri, traducînd cum îi convine documente oficiale ale instituţiilor internaţionale în care ţara noastră se străduieşte să pătrundă.