Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Să fie clapon?
Un întreg scandal e pe cale să se declanşeze în legătură cu o sculptură a lui Brâncuşi expusă nu în altă parte decît la Palatul Cotroceni şi la vernisajul căreia preşedintele n-a fost de faţă din cauză că, 11 septembrie fiind ziua, s-au produs evenimentele de la New York. E vorba de un Cocoş salutînd dimineaţa despre care se ştia că există doar într-un unic exemplar la Centrul Pompidou din Paris. Nici un catalog nu-l conţine. Experţii au recunoscut fie că s-au luat după fotografii cînd au prezentat sculptura, fie că au fost impresionaţi de girul dat de expunerea la Cotroceni. Suspectat ca ,,descoperitor" de Brâncuşi falşi, Lucian Radu Stanciu, probabil simţindu-se concurat în scoaterea pe piaţă a unui exemplar de care nu ştia, declara Evenimentul zilei din 6 decembrie că sculptura e un... fals. Un securist de la Externe i-ar fi mărturisit că oamenii lui Ceauşescu pătrundeau noaptea în Atelierul Brâncuşi de la Paris şi luau mulaje de pe exponate pentru ca, apoi, la Bucureşti să se toarne după ele piese în bronz, menite a deveni cadouri ale dictatorului pentru ,,pretinii" de rang înalt care vizitau România. Povestea pare o bazaconie ca toate cele care au avut legătură cu ,,specialistul" de la Casa Heliade. Totuşi, întrebarea rămîne: e Cocoşul cocoş sau e clapon? Iată ce nu-i trebuia României în acest moment: un eventual scandal internaţional pe piaţa obiectelor de artă. Cum Brâncuşi nu e un oarecine, mai multă atenţie se impunea, începînd cu verificarea atentă a sursei sculpturii declarate de Wolf Gregor, proprietarul ei: ce a spus Gregor e o bazaconie la fel de mare ca romanul de aventuri al lui Lucian Radu Lucian. * Ziarele din 6 decembrie mai vin cu o informaţie neplăcută: pe placa de marmură de pe zidul noii Biblioteci a Academiei Române, construită între 1992 şi 2001, cu ajutorul guvernului, sînt menţionaţi doi prim-miniştri generoşi. Ghiciţi dv. care!


Radio România
De la numărul 254 din 2001 săptămînalul Radio România, editat de Societatea Română din Radiodifuziune, apare în haine noi, mai plăcute ochiului şi mai moderne. Nu mai este un simplu program. Este o revistă în toată puterea cuvîntului. Felicitări şi viaţă lungă!



Cine trebuia să-l asasineze pe Goma
În Convorbiri literare din noiembrie, Vasile Iancu semnează un text senzaţional: Istoria unui asasinat politic. E vorba de mărturisirile unui ,,informator" anonim care l-a cunoscut pe un oarecare Paul Andriescu, originar din Dorohoi, frecventînd boema ieşeană din anii '80. Era absolventul unei şcoli postliceale bucureştene şi se ocupa cu depanarea radio-t.v. Nu urmase facultatea din cauza ,,dosarului". Tatăl său fusese în America în tinereţe şi, revenit în România înainte de război, cumpărase o moşioară la Manoleasa, pe Prut, din fostul judeţ Dorohoi. Nu se ştie cum, dar Securitatea l-a convins pe Paul Andriescu (şantaj? bani?) să-l asasineze la Paris pe celălalt Paul, mult mai faimos, Goma. Andriescu a acceptat să ia o sută de mii de
franci, dar a coborît pe furiş din avionul de Paris, cînd securiştii care-l conduseseră părăsiseră aeroportul, şi s-a ascuns undeva în Ardeal. A fost dibuit şi, probabil, asasinat de Securitate, care i-ar fi provocat un infarct. În acelaşi număr din Convorbiri e sărbătorit, cu oarecare întîrziere, G. Ibrăileanu, de la moartea căruia s-au împlinit, la 11 martie 2001, 65 de ani de la moarte, şi la 23 mai, 130 de ani de la naştere. Mai multe articole îl evocă pe criticul ieşean al ,,Vieţii româneşti", uitat, pe nedrept, de mai toate publicaţiile culturale.


Cenaclul de Luni
Mozaicul de la Craiova (nr. 9-10) consacră un spaţiu amplu dezbaterii ideii de generaţie. Puncte de vedere interesante, diverse, contradictorii. Bună iniţiativă a redacţiei: generaţia este un concept care părea perimat, la un moment dat, ca şi periodizarea ori altele, dar pe care postmodernismul le readuce în forţă. O emoţionantă şi sclipitoare evocare semnează, la acest capitol I.B. Lefter. Textul datat 1985, se referă la Cenaclul de Luni. Cadru, atmosferă, protagonişti, detalii, totul concură la refacerea unui moment al istoriei literare postbelice. Din Cenaclul de Luni, ca dintr-un fel de Manta a lui Gogol, au ieşit numeroşi poeţi, prozatori şi critici de primă mînă; tinerii de ieri, maturii de astăzi; marginalizaţii de la începutul anilor '80, principala forţă literară şi publicistică de la începutul secolului XXI românesc.



Mai bătrîni şi mai puţini
Bucurie nebună în presă că de la 1 ianuarie românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în ţările Uniunii Europene. O bucurie exprimată adeseori deplasat. Mai multe ziare centrale, ne jenăm să le spunem pe nume, au făcut caz de regăsirea demnităţii naţionale cu acest prilej. Dacă demnitatea naţională a putut însemna doar că cetăţenii României au avut nevoie de vize pentru a călători în anumite ţări din străinătate, proporţional vorbind, foarte puţini cetăţeni români şi-au regăsit demnitatea cu acest prilej. Dacă socotim, cu largheţe, cîţi români voiau şi vor să călătorească în străinătate şi luăm ca bază de calcul cozile pe la diverse ambasade, ajungem la un 3% din populaţia României. Cronicarului nu i s-a părut niciodată că problema vizelor îi atinge pe români la demnitate. Mai curînd motivele pentru care s-a recurs la această măsură, a introducerii vizelor, ar fi trebuit să zgîndărească sentimentul demnităţii naţionale. Iertat să fiu, dar, cu ori fără viză, toată pegra societăţii româneşti - bandiţi, cerşetori, prostituate, peşti, hoţi de buzunare şi ucigaşi neprinşi - a călătorit în Occident din 1990 încoace. S-au speriat bieţii vestici de românii care le cădeau pe cap. Pînă n-a început Ministerul de Interne să cearnă mai cu băgare de seamă la cei care vor să iasă din ţară, această aşa-zisă demnitate a fost reprezentantă peste graniţă de foarte multe persoane cu care nu ne-am putea lăuda nici la noi acasă. Aşa că după părerea Cronicarului demnitatea naţională n-are nici o legătură, dar absolut nici una, cu faptul că Occidentul nu ne va mai cere vize de la 1 ianuarie anul viitor. * Printre furturi din conductele Petrom şi ştiri despre frigul din case, a răzbătut în presă un raport al UNICEF care ar trebui să ne bage tuturor frigul în oase. Dacă se menţin actualele tendinţe, în 2020 populaţia României va ajunge sub 20 de milioane de locuitori şi va fi o populaţie îmbătrîntă căreia îi va fi foarte greu să-şi poarte de grijă. Pentru ca România să aibă un viitor suportabil ar trebui ca în prezent să se producă o adevărată explozie a naşterilor, cu o atenţie susţinută din partea statului, astfel încît să scadă mortalitatea infantilă, iar mamele virtuale să nu se mai simtă vinovate fiindcă aduc pe lume copii pe care nu-i pot întreţine. Titluri alarmante am remarcat în ADEVĂRUL şi în CURENTUL. Deocamdată însă mass media din România nu pun întrebări Puterii asupra politicii pe care o intenţionează, dacă o intenţionează, pentru a corecta această tendinţă alarmantă. * Într-un serial inepuizabil, ROMâNIA LIBERĂ îl acuză pe Sorin Ovidiu Vântu, SOV, că ar controla şi faimoasa unitate militară 0962, fostă Doi şi un sfert. Controversatul om de afaceri a fost acuzat şi de afaceri necurate cu actualul preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu. După publicarea acestor acuzaţii în EVENIMENTUL ZILEI, se pare că premierul Năstase a început să se simtă deranjat de zgomotul care se face în jurul subordonatului său, pe linie de partid, N. Văcăroiu. Să fi avut vreun efect în acest caz editorialul lui Cornel Nistorescu din EVENIMENTUL ZILEI în care autorul îşi punea întrebarea cît din influenţa lui N. Văcăroiu în partidul său a contat în invitaţia lui Sorin Ovidiu Vîntu de a-l ajuta să deschidă o bancă. * Partidul de guvernămînt umbă să găsească un contracandidat pentru Traian Băsescu în caz de alegeri anticipate la localele din Bucureşti, scrie AZI. Din alte ziare aflăm că Traian Băsescu nu se simte cîtuşi de puţin ameninţat nici de eventualitatea alegerilor anticipate, nici de apariţia unui contracandidat. * O ştire luată parcă din Misterele Parisului: ,,Medicii care atestează în fals boala puşcăriei vor fi aspru sancţionaţi". Acest titlu a apărut tot în AZI şi vrea să spună că medicii care îi vor mai scoate din puşcărie pe condamnaţi fără ca aceştia să fie bolnavi ar putea să rămînă fără dreptul de liberă practică. Întrebarea e însă cine îi verifică pe medicii care dau astfel de concedii medicale deţinuţilor?