Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


A murit Pavel Câmpeanu



În revista 22 (nr. 716), două interviuri. Dl Livius Ciocârlie ia apărarea elitelor, nu şi pe a elitiştilor. Întrebările aparţin unui tînăr critic, Marius Chivu, care i-a citit dlui Ciocârlie cărţile. (Precizarea nu e chiar inutilă, dat fiindcă nu se întîmplă des acest lucru.) Stimulat, evident, autorul Burgtheaterului provincial are ocazia să se destăinuiască: modest, sincer şi pesimist, cum îl ştim. * Al doilea intervievat, dl Ştefan Agopian, profită şi el de profesionalismul întrebărilor şi se confesează. Doar că singura obsesie temeinică (în interviu, nu în cărţi, unde obsesia este alta!) este dacă şi cum a fost înţeles de cei care i-au comentat cea mai recentă carte, Fric, de la Editura Polirom. Dl Agopian a uitat principiul de la „Junimea”, unde cei care citeau din operele lor ascultau comentariile şi tăceau. Aşa că au rămas filosofi unii dintre ei, vorba cunoscută. Deasupra paginii cu spovedania dlui Agopian, o fotografie recentă a scriitorului: gură strînsă într-un rictus de dispreţ. Al unui scriitor pe care critica nu-l mai răsfaţă. Să fie de vină critica? Să fie de vină scriitorul? * În acelaşi număr, dl Mircea Iorgulescu discută o carte de memorii, Periscop, a dlui Constantin Eretescu, opera unui intelectual serios, care a suferit în tinereţe de pe urma regimului comunist, emigrînd ulterior în SUA, şi despre care am citit puţine comentarii în presa centrală. Exmatriculat de la Filosofie în 1959, reprimit la Filologie, dl Eretescu a fost o vreme profesor în comuna Copăceni aflată între Bucureşti şi Giurgiu, apoi a lucrat la Institutul de Etnografie şi Folclor, unde l-a angajat Mihai Pop. Mărturisirile dlui Eretescu sînt emoţionante, calme şi concise. Autorul nu se lamentează şi nu recriminează. Comentatorul notează şi excelenţa portretisticii. O cronică necesară şi reparatoare. * Din revista 22 aflăm că a murit Pavel Câmpeanu. După ştiinţa noastră, nici o altă publicaţie n-a consemnat dispariţia sociologului care a iniţiat imediat după revoluţie sondajele de opinie din România, autor al uneia dintre cele mai interesante şi solide cărţi intitulate Ceauşescu – anii numărătorii inverse. Pavel Câmpeanu a fost în tinereţea lui comunistă închis împreună cu viitorul dictator şi a cunoscut din interior sistemul comunist pe care îl analizează, ca puţini alţii, în cartea lui. Înainte de 1989 Pavel Câmpeanu a publicat în străinătate lucrări despre regimul din România. Dispariţia lui lasă un mare gol. Dumnezeu să-l odihnească! * Într-un excelent număr din L.A. and I. (24 noiembrie), dl Dan C. Mihăilescu se desparte, în editorial, de cîteva din observaţiile cronicarului său teatral. Gest mai puţin obişnuit, într-o presă în care cei mai mulţi nu cunosc decît alternativa solidaritate vs. adversitate. Poţi să nu fi de acord, fără să devii ostil. Tot aici continuă (partea a II-a) a amintirilor dlui Dan Ciachir despre Eugen Barbu. Om de casă, cîndva, al pe drept contestatul scriitor, dl Ciachir are inteligenţa să scrie cu obiectivitate despre Barbu, fără a-i insulta memoria, dar şi fără iluzia că imaginea negativă a acestuia în opinia culturală românească este neapărat o eroare. * Jurnalul literar (nr. 17-29) reia din revista franceză Eléments pour la civilisation européenne o primă parte dintr-un amplu articol al lui Jean-Claude Maurin despre Cioran şi Eliade. Nu ştiam de existenţa revistei, înainte de a primi noi înşine un fax al articolului cu pricina, nici de autorul ei, care, francez, după nume, e perfect la curent cu presa culturală din România, aşa dar cu aproape toate reacţiile stîrnite la noi de cartea dnei Alexandra Laigniel-Lavastine, ca şi cu alte lucruri din presa anilor ’30. De asemenea, dl Maurin ştie bine culisele afacerii Lavastine din Franţa, numind unele persoane care s-au aflat în spatele autoarei cărţii Uitarea fascismului. Sînt destule nuanţe în text şi cîteva erori. O contribuţie complementară pe aceeaşi temă este, în acelaşi număr de revistă, aceea a dlui Mac Linscott Ricketts. * În revista Spiritul critic („revistă cu volum şi periodicitate variabile”), numărul 4, descoperim un Nicolae Breban în ipostază de critic literar: O viziune a presentimentelor la Nichita Stănescu. Dl Breban semnalează cîteva poezii în care marele poet şi-a presimţit, în mod frapant, sfîrşitul. * La Bistriţa, apare o nouă revistă, Litera Nordului. Numărul 1, anul 1 din 2003 promite, ca să zicem aşa.Aşteptăm urmarea.



Un primar bătăuş



“PNL-PD se va reînscrie la Tribunal” anunţă ZIUA aventura de domeniul suprarealului prin care trece alianţa Dreptate şi Adevăr prin tribunalele din România. După ce li se dăduse de înţeles că li s-a admis înscrierea la Curtea de Apel Bucureşti, cele două partide au aflat că şi această Curte dă dreptate Tribunalului Bucureşti care a respins înscrierea alianţei. Temeiul e că sigla aleasă de cele două partide DA, de la numele alianţei “Dreptate şi Adevăr”, ar transmite mesaje subliminale alegătorilor. * În editorialul pe care îl semnează în ziarul citat, Dan Pavel e de părere că România e condamnată la integrare în Uniunea Europeană, în ciuda corupţiei din ţara noastră, de întîrzierea reformelor şi altele şi altele. Editorialistul citează o convorbire pe care a avut-o cu celebrul disident rus, Vladimir Bukovski. Acesta i-ar fi spus în cursul unei discuţii particulare: “O să regretaţi toată viaţa că aţi intrat în Uniunea Europeană”, dincolo de nuanţele de tot felul pe care le poate căpăta un asemenea regret, Dan Pavel e de părere că pentru o ţară ca a noastră e de preferat integrarea în UE cît mai rapidă, fiindcă scrie editorialistul: “Situaţia României e atît de dezastruoasă încît integrarea în UE este pozitivă şi va aduce beneficii, iar o integrare în ritm cît mai rapid creează o presiune instituţională şi politică imensă, mult mai puternică decît determinarea actorilor politici interni de a face reformă şi a aduce prosperitatea cetăţenilor acestei ţări”. Dar nu uită să adauge Dan Pavel: “Asta nu înseamnă că indivizii trebuie să renunţe la dreptul lor de a critica atît corupţia morală internă, cît şi cea europeană, care în numele unui ideal generos s-au înţeles să ascundă murdăriile sub covor.” * Într-un interviu acordat EVENIMENTULUI ZILEI Gabriel Liiceanu spune: “Trebuie o generaţie spălată de o istorie încărcată”, acest interviu a fost acordat imediat după Convenţia Uniunii pentru Reconstrucţia României, la care filosoful a luat parte ca invitat. Interviul, care acoperă aproape o pagină de ziar poate fi citit ca o radiografie a perioadei scurse după alegerile din 2000. Cităm primul răspuns, la întrebarea despre aşa-zisa retragere din viaţa publică a lui Gabriel Liiceanu: “Începând din anul 200, scurtă vreme după alegeri, am avut senzaţia că celor din categoria mea – personajelor incomode, care au prostul obicei să spună destul de abrupt ce gîndesc – li s-au închis dintr-o dată uşile tuturor televiziunilor. Nu mă dau deloc în vînt după apariţiile în public, dar am constatat ce vă spun în raport cu ceea ce se petrecea înainte: până în 2000 trebuia, din cinci, şase invitaţii pe lună la o televiziune sau alta, să-mi triez apariţiile. Concluzia e simplă: ori am devenit idiot de pe o zi pe alta, ori între noua putere şi conducerile televiziunilor a intervenit o înţelegere privitoare la tipurile de discurs neagreate. Contactul meu cu lumea publică s-a limitat de atunci la emisiunile culturale”. Dar şi acolo cu multă parcimonie ar adăuga Cronicarul. Fiindcă de acelaşi tratament s-au “bucurat” şi alte personalităţi care după 2000 nu se mai bucură de atenţia televiziunilor de toate felurile. Şi, slavă Domnului, nu sînt puţine! * Un titlu îngrijorător în ADEV|RUL: “Doi viceprimari incomozi, ameninţaţi cu violenţă de Vanghelie” cu subtitlurile: “Viceprimarul Capitalei, Stelică Barna Constantin – ameninţat cu distrugerea unui local, pentru că verifică derularea unor contracte pe bani publici” şi “Locuinţa viceprimarului sectorului 5, Mihai Coandă, a fost devastată.” Explică Adevărul, citând cuvintele primarului Vanghelie adresate lui Barna: “Te arestez! Te dau afară din Primărie, că am în mînă consiliul general!” şi se mai spune în articol “Cum Barna nu s-a lăsat impresionat, martorii spun că primarul celui mai murdar sector a vrut chiar să-l lovească pe viceprimarul general însă a fost oprit de o mână de fier din partid”. La asta chiar că nu mai există comentarii, cu atît mai mult cu cît acest Vanghelie nu e la prima acţiune de acest soi.