Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

E normal să mă intereseze ce aţi mai scris între timp, după ce am avut cu vreun an în urmă bucuria de a parcurge manuscrisul valoros-norocos al cărţii dvs. Dar de nuntă, apărută în vară şi lansat la începutul acestei toamne. Am avut surpriza să constat că v-aţi mişcat miraculos de repede şi cu bun folos, orientându-vă precis în lumea editorială. De la faza de manuscris la cartea tipărită, drumul, aparent, poate părea scurt, şi micile observaţii le-aţi rezolvat urmând impulsului filial al ascultării cu măsură, ceea ce dovedeşte o îndelungă educaţie, a smereniei şi cuviinţei, atât de rare azi. Acum cartea aceasta de debut îşi aşteaptă o semnalare pe măsură în presa literară, pentru că merită privită cu toată atenţia. Tema ei nu ar părea atât de dificilă dacă recenzenţii ar fi dispuşi să o abordeze fără superficialitatea care se poartă, şi fără angoasa de a trata cum se cuvine conţinutul ei neostentativ, religios, de o frumuseţe a fiecărei poezii în parte şi a totului care rezultă. Din ce am scris, tot în spaţiul acestei rubrici după citirea manuscrisului, aţi ales câteva rânduri pe care le-aţi ataşat cărţii, pe ultima copertă, în ideea de a o sprijini în faţa cititorilor ei, poate suspicioşi, poate neinteresaţi, din ignoranţă, şi-abia de-atunci încolo cuceriţi. Transcriu puţin mai apăsat aceste rânduri: "în concluzie, cartea dumneavoastră mi-a trezit interesul şi respectul, pentru problematică şi pentru forma excelentă, pentru poezia minunată care se regăseşte în fiecare text, pentru valoarea unei atât de ample încercări de a vedea în termeni proprii, în propria oglindă şi a caligrafiá în contextul zilelor noastre, o altă Cântare a Cântărilor semnată curat acum cu numele dumneavoastră." De ce o fac? Pentru că mi-ar părea rău şi chiar m-aş teme de un simptom pe care îl cunosc şi mi-l semnalează autoarea însăşi, care constată la publicul de azi nu numai o indiferenţă la cartea de poezie, dar chiar fenomenul răutăţii cu program al denigrării poeziei cu temă religioasă. Dar de nuntă s-a tipărit în 2007 la Editura Reîntregirea, Alba Iulia, însoţită de o prefaţă a domnului Costion Nicolescu, ce ne lămureşte dinlăuntrul lumii celui priceput şi generos pregătit pentru a primi o astfel de poezie. Cuvântul său este o ofrandă de preţ şi folositoare atât temerarei debutante cât şi puţinilor ei cititori. Transcriu rândurile de început ale Prefeţei pe care o semnează: "Oricât aş dori eu să rămân retras în liniştea chiliei (vorba vine), să mă bucur în tihnă de hambarul meu suficient de plin (i.e. cărţi, discuri, picturi, filme etc.) pentru a nu fi epuizat prea repede, nu reuşesc. Din când în când îmi bate cineva la uşă. Pare să-mi ceară ceva. Cel mai adesea cuvinte. Cuvinte înşirate potrivit. îmi dau seama că dacă a ajuns la mine, omul acela este în oarece criză. că "bănuţii văduvei" au ajuns preţioşi pentru el. De fapt această cerere este mai degrabă părelnică. La sfârşit realizez că, în realitate, el este cel care mi-a dat. într-un fel sau altul, direct sau indirect. Aşa s-a întâmplat şi cu Monica Patriche. Când am deschis uşa (ca să spun aşa...), era întocmai cum spune într-un loc: "sprânceană neagră suspendată" (Chipul). Tulburător era faptul că era toată îmbrăcată în alb şi, deci mireasă, în mâini cu un "Dar de nuntă", darul ei pentru cei chemaţi la Nunta ei. "Vă invit la Nunta mea, mi-a zis. Şi vă rog să spuneţi o Oraţie". îi rămâne cititorului interesat să caute această carte şi s-o citească încet, fără prejudecăţi... Se pare că poeta nu a depăşit nici acum criza despre care amintea domnul Costion Nicolescu. După lansarea primei sale cărţi se află în aceeaşi uimire în faţa întâmplării prin care trece şi care o solicită într-un fel parcă împotriva a ceea ce credea că va face în viaţă, ea pregătindu-se în matematică şi teologie, cu serioase rezultate şi intenţii. Poezia şi publicitica în domeniile pe care le stăpâneşte cu vocaţie şi ardoare sunt nou venite în viaţa ei, şi o solicită, pe lângă celelalte, (un doctorat, de pildă, dar şi o cale strictă de urmat pentru ea însăşi, încât vine şi ne lasă pe prag, lângă un exorbitant buchet de mimoze aurii, întrebarea "Eu ce fac acum?", părând realmente derutată, depăşită, oricât de cultivată şi cât de energic şi-ar stăpâni domeniile, de greutatea pe care şi-a luat-o pe umeri. Strădania ei s-a clădit până acum pe o imensă iluzie, aceea că iubindu-şi semenii, o vor iubi şi ei pe ea, ca autoare, ca poetă. Ca să poată răzbi greutăţilor, ar fi avut şi are nevoie de o recunoaştere meritată. Deodată i se pare că nu va face faţă până la capăt din lipsa/puţinătatea timpului, împărţit în atâtea direcţii. Şi îşi aminteşte că i se spusese de la bun început, dar n-a vrut să creadă, că se va întâlni, şi nu o dată, cu o stare de criză cu atât mai tulburătoare cu cât dispoziţia ei de a se iluziona într-o direcţie sau alta va fi mai fierbinte... Poeta vine cu îndreptăţire şi pune întrebarea de cumpănă "Eu ce fac acum fără dragostea de a-mi primi poezia, în care apar aşa cum sunt, cu pasiunea mea pentru frumuseţe şi sinceritate? Răspunsul ar fi să nu înceteze să fie aşa cum este. Să scrie mai departe, să nu abandoneze... în primul rând să înţeleagă corect de ce în locul florilor al căror preţ m-a speriat, cum m-a speriat şi efemeritatea lor, i-am sugerat pentru vizitele de suflet, să culeagă o crenguţă uscată, sau un fir de iarbă, ori cel mai bine o pietricică, acestea, necumpărate, valorând, în schimb, pentru mine cu mult mai mult. Crenguţa uscată intrând în componenţa unui aranjament ikebana, pe care să-l fac şi să-l păstrez, firul de iarbă presat ca semn de carte la un text anume în cartea ei de versuri, iar piatra, în forma, culorile şi ridurile ei imemoriale dându-mi la iveală un sens, o poveste al cărei trecut e de aşteptat în viitor. Oamenii săraci ca noi dispun de o putere în imaginarul lor, de a se simţi, prin asemenea simple ofrande, infinit mai bogaţi şi liberi decât semenii lor cheltuitori. într-un asemenea moment de criză m-am interesat dacă mai scrie poezie şi ea mi-a răspuns vorbindu-mi despre proiectele ei pe cale de a şi le materializa: "Unul din proiectele mele - foarte ambiţios de altfel, a fost de a scrie ceva mai amplu pe o temă care vine cumva dinspre dumneavoastră: piatra şi firul de iarbă. Mi-aţi spus odinioară să vă aduc o piatră şi un fir de iarbă, iar eu, disperată că nu am găsit în mine profunzimea şi delicateţea necesare, m-am gândit să forţez cumva, pentru a le obţine prin scris..." Şi aşa, într-un moment de criză, de cumpănă, de pericol, poeta mi-a trimis un grupaj de poeme noi, cu titlul general Perseverenţa de a fi, lângă care a aşezat încă nişte poezii în completare, texte mai vechi, cu oarecare atingere de substanţa proiectului său. "Am grupat alte texte pe care le-am găsit şi le-am lucrat sub titlul }ara copilăriei - la care chiar aş vrea să adaug texte creştine, în timp, (eventual despre botez). Un alt proiect se referă la dumnezeiasca dragoste (numit chiar aşa: Despre dumnezeiasca dragoste), şi aş vrea să fie într-un limbaj exclusiv religios, ceva despre iubirea mucenicilor, despre apostolul iubirii; poate despre har. Pentru asta am citit deocamdată dintre poeţii creştini pe Sfântul Roman Melodul. Nu am prea înţeles tehnica lui poetică. Am aflat că Ioan Alexandru vorbea la curs despre Sf. Roman Melodul. Ar mai fi de citit sfinţii Cosma Melodul, Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz, Simeon Noul Teolog (imne) poeme"... Şi încheie astfel, dându-mi cu bucurie de gândit că există în această tânără poetă cu deocamdată o singură carte, o piatră atât de tare şi împodobită de semne, o fire blândă, o conştiinţă, o minte profesională aplecată spre studiu în domenii unde intră şi rămân atât de puţin să se bucure: "Chiar dacă pare curios, eu sunt acum la început de drum. E o mare diferenţă între a citi şi a scrie de plăcere, dezordonat, şi a avea responsabilitatea unor cărţi. Mi-a fost foarte greu şi m-am schimbat foarte mult, deşi foarte puţin". Spun şi eu la final, întrucâtva uimită de această ciudată prezentare, că proiectele ei sunt exemplare, incitante şi că eu le aştept împlinirea. Oricât de lentă ar fi să fie, ele vor fi exemplare. Aleg şi transcriu din grupajul ei cel mai recent poemul Poetul şi Duhul: "Ceea ce voi fi eu pentru tine: auz ferecat, apă amară./ Ceea ce vei fi tu pentru mine:/ ochi rămuros cu privirea întoarsă spre lăuntrul/ poemului.// Ceea ce îţi voi fi eu: aripă de vultur pe care aduci/ către tine de departe cuvinte./ Ceea ce îmi vei fi tu: graiul cel ce vine înalt.// Eu îţi voi fi carte, tu vei fi litera ei luminoasă;/ tu vei fi sensul cuvintelor, pulsaţia lor.// Apa, duhul îşi trag hotar împrejurul poemului." (Monica Patriche, Bucureşti)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara