Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Trufia mă ispiteşte să spun ce lume bună se perindă pe-aici. Cu studii solide, cu dexterităţi, persoane cu sau fără tupeu, talente sigure şi talente îndoindu-se de sine până la pământ. Nume cu debut consumat în urmă cu ani buni, dar din motive misterioase şi-au oprit expansiunea, ca să revină cu texte uşor expirate uneori peste un deceniu. Mi se pare normal să te retragi un timp, dar să nu pierzi legătura, continuând să citeşti, cu pulsul presei literare, ca la revenire să se vadă că nu ai rătăcit pasul, ritmul creşterii generale, pasiunea celor mai buni să nu te facă să roşeşti când te compari şi nu-ţi vine să crezi că nu intri în rezonanţă cu învingătorii momentului. Pe dvs. v-a debutat în 1991 nu altul decât uimitorul nostru Emil Brumaru, şi nu în vreo foaie şcolară, la grămadă, ci în Convorbiri literare, la Iaşi. Abia peste un an vă luaţi bacalaureatul, iar peste încă patru, terminaţi româna-engleza la Literele din Iaşi, cu diplomă de licenţă. Până în 2000 sunteţi profesor de engleză la o şcoală generală, apoi bibliotecar la un prestigios liceu, tot la Iaşi. Studii la Freiburg im Breisgau şi Erlangen, Germania, vreme de un an. Actualmente traducător, din şi în germană şi engleză, în Bucureşti. Abia primisem setul de poeme, câna aţi venit la redacţie cu întrebarea copilărească dacă vi le-am citit şi ce părere mi-am făcut. Fără pretenţia de a publica, cu doar dorinţa de a afla efectul, lungimea ecoului lor după lectură. Doar atât? Nimic mai mult? Nici aşa nu mi se pare că lucrul meu va fi lesnicios. Aproape toate poemele sunt închinate unei iubite care nu se supără niciodată, poate din necunoaştere, de firescul cu care o abordaţi în texte: „de nu mă vrei, iubito.../ la uşa ta am să vin şi-am să gem/ şi-am să-mi răcoresc encefalul cu luna,/ cu luna de miere ce n-am apucat s-o avem;/ o să te dau la jurnal şi-o să te vadă vecinii/ la picioarele tale când o să cad ghem// şi-ai să zici atunci că umblu cu şantaje,/ că iubirea adevărată e pură ca un morfem/ că flacăra şi scânteia ce ne-au aprins odinioară/ de mult nu le mai avem...// de te-aş mai putea convinge, ca pe vremuri,/ să ne-aruncăm în damigeana cu iluzii şi să bem.../ până şi soarele, cu raza lui matinală,/ pe fruntea mea ar scrie-un alt poem”. (Soare boem). Dar iată, acest Ceva, care-mi place puţin mai mult: „e ceva mai mult decât o lumină/ izvorând din ochii tăi/ şi odihnindu-se la mine-n piept/ o dulce aşteptare/ o scânteiere absolută şi calmă/ un sărut divin ce se transmite/ de pe buze în palmă// e mai degrabă o chemare cerească/ un foton de nesfârşită iubire/ din care-ntregul univers îmi surâde/ într-o deplină nedesăvârşire”. Nu pot să-mi reprim curiozitatea, şi sunt de acord să-mi faceţi cadou un xerox după textele cu care v-a debutat Brumaru, dragul de el! E interesant se ştiut ce anume l-a determinat să vă propulseze în urmă cu ani. Similitudini de viziune, niscava obsesii, păguboasa artă de a iubi din care opera lui n-a încetat vreodată să învingă ruşinarea şi timpul cu splendida insistenţă şi tupeul valorii. Aş spune cu mâna pe inimă că drumul acesta vă este deocamdată refuzat. Tonul dvs. e altul, nu aveţi geniu în domeniu, ca el, dar nu este nici o nenorocire în asta, ba dimpotrivă. Era bine, era rău să-l fi avut, nu ştiu. Iată ce şi iată cum se vede aceeaşi temă, abuzată cu delicii la el, şi cu mai puţine la dvs.: „sânul tău zburdalnic mi-a zâmbit din sfârc/ azi pe înserate când cu ochii-n lună/ pulpa lui cărnoasă mi-a căzut în mână/ numai tu, frunoaso, tu n-ai zis nici cârc// ci-am văzut cum flama în priviri s-adună/ ca o pătimaşă aşteptare-n pârg/ încât şi surata-i s-animă cu sârg/ că şi ea e dulce, moale şi nebună// şi-aş fi stat şi veacuri agăţat de sâni/ ca un sclav la doi superbi stăpâni”. Chiar frumos, domnule, dar tot Brumaru, până una alta, e vulpea bătrână care rade cam tot, în domeniu. Abia aştept, prin urmare, xeroxul promis. Îmi spunea Brumaru, când lua premiul naţional Eminescu la Botoşani, că păstrază o amintire foarte bună perioadei când făcea poşta redacţiei la Iaşi, şi când i se dădea prilejul să moşească debutanţi. El s-a oprit, căzând în butoiul cu melancolie, eu am continuat să aştept talentele şi să mă extaziez în acest spaţiu binecuvântat, când acestea vin, ca să rămână, în poezia română.

N-am altceva să vă reproşez decât, uneori, versificaţia facilă şi rimele cu tot dinadinsul banale. Intonaţi mai puţin clasic, şi temele tratând fie iubirea, fie divinul, fie orice altceva, ar avea de câştigat. (Adrian Oroşanu, Bucureşti).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara