Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Acum doi ani, într-un număr din noiembrie-decembrie al Vieţii arădene, domnul Sabin Bodea vă făcea un debut de-o pagină, cu o prezentare mai mult decât săracă în rânduri şi date despre fiinţa trăitoare pe pământ care sunteţi şi care declară la un moment dat despre sine că i-a plăcut întotdeauna să citească şi să scrie. Data naşterii, 17 ianuarie 1953, de unde, printr-o operaţie simplă de scădere, deducem că poetul Teofil Copil va fi în curând bun de cinste şi de urări pentru cei 55 de ani pe care-i va împlini luna viitoare. Şi asta este cam tot ce pare că s-a întâmplat atunci, vreo 9 poeme alese cu siguranţă din infinit mai multe încredinţate redactorului, binevoitor totuşi cu măsură. Dintr-atâta mulţime de versuri, ca o fatalitate, cel care ar fi dispus să vă publice, se trezeşte în imposibilitatea de a le gira măcar pe cele pe care autorul lor nu le înăclăieşte într-o tornadă de semne de mirare şi de întrebare, puncte de suspensie, paranteze, rotunde şi pătrate, toate îngroşate cu pixul, ca desenate, urmărind o semnificaţie a lor, secretă, greu de aproximat, alta la alţi autori, care contează firesc pe cuvânt şi îşi ating mai lesne ţinta unor apariţii în reviste. Sunteţi greu de descifrat, domnule Teofil Copil. Nu vă reproşez grafia buclată a scrisului de mână, dar durează secole şi solicită răbdare şi nervi lectura a zeci şi zeci de poeme ornamentate inutil cu majuscule şi sublinieri. Nu vă reproşez citatele cu care vă sprijiniţi inspiraţia proprie şi vă arătaţi filiaţia. Autorii dumneavoastră preferaţi, (A. Vinogradov, Fitzgerald, Gray, Diderot, Heraclit, Seneca, Nietzsche, Goethe, Vergilius, Omar Khayyam, Labiş, Blaga şi mulţi, mulţi alţii), imaginaţi-vă cum v-aţi fi descurcat dacă şi aceştia ar fi avut fanteziile grafice pe care vi le permiteţi, devenind (ei) imposibil de citit, pentru setea dumneavoastră de cultură şi de poezie? Vă invit să încercaţi să vă simplificaţi caligrafia şi punctuaţia aberante. La un moment dat e de preferat să renunţaţi la un instrument care vă pune destule beţe-n roate în evoluţie. La un moment dat v-am reprodus câteva poeme în cadrul rubricii Post-restant, dar nu aţi dat semne că le-aţi fi observat apariţia. Voi încerca şi de data aceasta câteva transcrieri, îndrăznind cu riscul de a vă auzi protestând vehement, să vă reduc drastic din decorul de semne inutil, şi lăsând cuvintele să se descurce cu mult mai bine singure. Pentru hazul unei dedicaţii din mama Rafila, şi care sună astfel: "Nu mai dai pe-acasă Teo", pentru început poemul intitulat cu voia dumneavoastră: Un frigur, "cum plouă prin urbea-mi de humă,/ şi prins-a reumă/ cuvântul sub rouă// nu-i nimeni/ să-mi smulgă copilul din joacă/ şi-i ^năspirată promoroacă/ pe roze şi nimeni// întru neadăpat/ se-mpung una cu alta turme sleite/ călător rătăcit în drumuri menite/ sub slova-i culcat// închisă e tolba/ nu mai e nimeni acasă/ nu-i mai nici scrâşnet de coasă/ şi-i gata cu vorba// singur/ în toată această poveste/ din care mai este/ un frigur". în continuare transcriu unul din poemele dedicate Ninei, intitulat simplu Uite, iubito: "Uite, iubito,
e-aproape de Seară/ Se-aşează-n frunzare şi vântul/ Se-aşează uitarea pe-o viaţă precară/ Şi prins-a reumă deznodământul// Uite, iubito, e-aproape de Toamnă/ Lăcate-n rugină-s şi-s ploi/ Arcuşuri se pierd pe viori şi le-nseamnă/ Cu clipa rămasă până la noi// Uite, iubito, e-aproape de Cină/ Porţi grele se trag zăvoare greoi/ Dar tu, absentară, n-ai nici o vină/ în timpii-netimpi ce trec goi// Uite, iubito, e-aproape de-Absente/ Absent e şi timpul bizar/ E frig şi-s atâtea carenţe-n bineţe/ Pe-o viaţă rămasă-n zadar// Uite, iubito,-s aproape de tine/ întreţin lumânări fumegânde/ Şi ca niciodată mi-e atât de bine/ în prelungiri de timp târânde// Uite, iubito,-s aproape de tine". în fine, iată un Rondo şi un Pastel, ca prieteneşti semne de bune urări pentru Sfintele Sărbători şi pentru ziua dumneavoastră, 17 ianuarie, La mulţi ani! "Mă bat vânturi/ mă bat gânduri/ pân^mi-or bate patru scânduri// Clădesc sisteme le-nnod tălmăcesc/ mi-e gândul şi-aici şi acasă/ e scurtă vremea şi de toate-mi pasă/ tai scânduri măsor şi gândesc// cin^s^oprească vânturile/ cin^s^oprească gândurile/ cin^să rupă scândurile// Tot mai greu cu formatul de pâine/ clădesc sisteme convins potrivesc/ zadarnică trudă când se gospodăresc/ sistemele-n ruine// mă bat vânturi/ mă bat gânduri/ cin^s^oprească aceste rânduri// Clădesc sisteme/ tot mai greu/ dar cât şi cine sunt eu/ să-nalţ scări spre Dumnezeu// mă bat vânturi/ mă bat gânduri/ poate-nveţi aceste rânduri"; "într-un colţ alb/ Timpul/ rezemându-şi clipa/ în toiagu-mi pustiu// un pescăruş alb/ periplul/ încâlcindu-şi aripa/ într-un zbor cenuşiu// Peste-nserarea/ albă/ liliacul zvâcnind/ şi noaptea prin foi// aici şi eu/ şi Timpul/ rezemându-ne clipa/ în toiag amândoi". Este cu neputinţă să ne închipuim că domnul Teofil Copil va fi vreodată de acord să se despartă de aberantele lui semne de punctuaţie care-i fac din orice manuscris cinstit o ciornă demnă de arhiva cu surprize a vreunui muzeu al literaturii, oriunde s-ar afla. Dar ar fi un început să vrea să încerce a se spăla de ticurile grafice ale domniei sale, şi, cum spunea şi domnul Sabin Bodea în prezentarea de la debut de acum doi ani, poetul T. C. va confirma pentru mai multă lume decât acum că e pornit să recupereze timpul pierdut. (Teofil Copil, comuna Zădăreni, Arad) * Marina Samoilă, născută în Bucureşti în 1952, absolventă a Academiei de Studii Economice, economist specialist în contracte internaţionale, scrie de-o viaţă poezii cu entuziasm şi încântare năvalnică faţă de obiectele preţioase ale acestei meserii, gata de bucurie să ne îmbrăţişeze pe toţi şi pe fiecare în parte ca pe aproapele. Prima carte, Poezii pentru întoarcerea Micului Prinţ îi apare în 1995, iar cea de a doua, cu un titlu uşor obscur; nicăieri explicit în sumar, în celălalt sens, şi care mie mi se pare mai puţin izbutit decât primul. Beneficiază de un text de prezentare generos semnat de poeta Ana Blandiana din care aflăm că Mariana Samoilă "face parte dintre acei scriitori pentru care scrisul nu este construcţie de sine, ci revărsare de prea plin" şi că "Lumina acestei cărţi are ceva profund autentic şi copilăresc; se simte că autoarea ei ştie că poezia nu e făcută de copii care seamănă oamenilor mari, ci de oameni mari care seamănă copiilor". Cartea s-a bucurat, după cum ne încredinţează autoarea într-o scrisoare, de un succes remarcabil în cadrul unei lansări cu multă lume, felicitări şi strângeri de mâini, la Muzeul de Istorie a Bucureştiului, unde a împărţit mare parte din cele 300 de exemplare ale tirajului. Trăind clipa de înălţare şi bucurie, autoarea ar mai avea ceva să-şi dorească, şi ne trimite în plic un exemplar (fără dedicaţie, dar nu-i bai!) cu rugămintea de a face şi noi câte ceva pentru călătoria cărţii domniei-sale în lume şi pentru ca în celălalt sens să ajungă la critici şi către cititori necunoscuţi. în acest sens, n-am putea practic decât să facem cunoscut că Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte la care se tipăreşte ar mai avea cartea, disponibilă prin comandă pe internet. O facem cu plăcere, cititorii se vor descurca cu siguranţă. Poeta ne-a sugerat să facem să-i ajungă volumul la criticii literari, care să scrie despre meritele poeziei sale. Aşa am înţeles într-un târziu de ce nu ne-a onorat cu vreo dedicaţie, oricât de modestă, şi ne-am mirat foarte că a procedat astfel şi ne-a tratat ca pe rude sărace, cu, de ce să n-o spunem, cu infinită meschinărie. Ne-a trimis nouă cartea, dar ca s-o trimitem cu bună recomandare acolo unde s-ar alege cu un folos. Ori, trebuie să-i spunem, că autorii îşi aleg singuri criticii pe care şi-i doresc şi pe care contează, căci dacă i-am alege noi şi aceştia n-ar scrie despre carte pozitiv, s-ar chema că nu i-am făcut poetei nici un serviciu. îndemnul nostru ar fi să vină la redacţia noastră într-o zi de marţi, după orele 14 să-şi recupereze cartea, pentru a o reexpedia, de data asta cu dedicaţie către un critic ales cu grijă. Nu ne tihneşte să păstrăm un exemplar atât de preţios dacă el nu ne aparţine. Spune autoarea, şi nici nu greşeşte, că demersul domniei sale va fi "un examen. Un examen la care mă supun de bună voie şi asumându-mi riscul. Este momentul unui adevăr". La rândul nostru vă dorim sărbători fericite şi vă mulţumim pentru înţelegerea acordată. (Marina Samoilă, Bucureşti)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara