Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poemul şi scrisoarea:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Câte un mic neajuns, cum ar fi o scrisoare semnată doar cu iniţiale sau numai cu numele mic, şi cum ar mai fi, lângă poeme cu adevărat frumoase, absenţa fotografiei autorului, dar şi a câtorva date bibliogrfafice, absolut necesare pentru un debut, mă fac de atâtea ori să amân sărbătoarea, publicarea unui nume nou la Post-restantul României literare. Aşa am pus deoparte scrisoarea şi poemele Dorei Te., sosite astă vară, în plină caniculă, şi le activez prezenţa acum, la capătul lui 2007, când recitind scrisoarea şi poemele, le găsesc importante, printre reuşitele anului care tocmai stă să treacă. După o ceremonie dintre cele mai simple, constând în alegerea ei, se petrece acum aici. Ce îi rămâne de făcut este să ne facă cunoscut numele întreg, data şi locul naşterii şi cam atât deocamdată. Scrierea poemelor, mărturiseşte poeta, a fost una din puţinele îndeletniciri plăcute din ultima vreme. Le consideră ca şi pe nişte cusături provizorii cu împunsătură rară, însăilături de acum aproape doi ani. Cauzele banale care au declanşat versurile, au fost o iubire şi o despărţire. încercările, citite de prieteni, care au încurajat-o să scrie. "De mult am vrut să vi le trimit, dar mi-era milă de ele; nu aş fi vrut să le dau drumul în lume pentru că le ştiam prăpădite, sărăcuţe şi neînstare să se desprindă. Dar astăzi mă simt suficient de singură încât îmi spun că nu mai contează. Le expediez cu speranţa că îmi veţi scrie câteva vorbe de folos. Contează, poate, doar că lumina este dulce, şi plăcut este ochilor să privească soarele, şi peste toate acestea, scrisul de cărţi este fără sfârşit. Cu drag, Dora Te." (C. B.)

6 poeme de Dora Te

O moarte

Bunica era surâzătoare
mama plângea cu lacrimi şi suspine
sor-mea încerca s-o liniştească
în negru amândouă erau
neînchipuit de frumoase şi de tinere

Era dimineaţă
şi întunericul subţire
aerul plin de tămâie
şi de sufletul bunicii

Tata tăcea
stingher şi fără rost
aşa cum sunt bărbaţii în preajma morţilor noi

Lumini aprinse
candele
lumânări
surorile ei
Raina şi Pepa
uscate bătrâne
desfăceau boccele
întindeau o velinţă
pregăteau straie pentru moartă

pe uşa deschisă a intrat un bărbat necunoscut
nu mai văzusem un bărbat atât de frumos şi-a făcut cruce a rămas tăcut în picioare.
aş fi vrut să-l întreb cine e ce pofteşte.
o clipă m-am gândit că e vreun înger al morţii pe care doar eu îl văd dar îl vedeau şi ceilalţi

eu nu văd îngerii doar tata îi vede

m-am temut să nu încep să văd
am întrebat-o pe Pepa
un băiat de pe aici
a Maricăi din capătul uliţei

am văzut lumină... am venit dacă e să ajut...

n-ai ce să ajuţi băiatule n-ai ce să mai ajuţi că a murit a murit săraca
Raina s-a lăsat pe un scaun şi-a încrucişat mâinile pe piept
a murit repeta ea din ce în ce mai tare şi mai cântat a murit...

nu mai plângea nimeni
era numai bocetul acela
nu se mai auzise pe pământ ceva atât de frumos
şi atunci
în casa luminată
Moartea a intrat cu fast
s-a plimbat printre oameni
ne-a atins tăcută şi surâzătoare pe fiecare dintre noi
cei vii

Un foc de fân

Era un foc de fân
pentru că era miez de vară
soarele arsese totul
nu se mai putea incendia nimic
doar iarba aceea uşoară şi coaptă

Focul subţia umbrele
pe unele nu le ştiam deloc
celelalte nu mă ştiau ele pe mine
l-am întrebat într-o doară pe cel care se nimerise alături dacă este creştin

mai degrabă păcătos
şi am avut sezaţia că a răspuns cu un citat

Totul era un citat
vara, fânul, incendiul
bărbatul acela - un năvălitor, probabil,
pentru că avea amintiri tătăreşti
locul acela - un câmp din Dobrogea, probabil,
pentru că avea brazdele calde
eu - iarba aceea coaptă
aruncată în flăcări
pentru că-ncepusem să plutesc

Descrieri nereuşite

Bătrâna cu părul alb şi riduri răcoroase
cu zâmbet de femeie frumoasă şi bună care cerşea în faţă la Carrefour
cu gândul că puterea lui Dumnezeu este mare
El îi va da şi ea va primi pâine cea spre fiinţă

Bătrânul care stătea la coadă purta un costum demodat
şi puţinel tocit se bănuia că are în buzunare flori de levănţică
şi griji desuete ascunse în tocul ochelarilor şi în portofelul cu trei bani

Mama care a visat că ajunsese în grădina lui Dumnezeu
şi nici acolo nu putea sta locului îl bătea la cap pe Dumnezeu
să-i dea ei ceva să muncească şi El i-a spus
măi femeie ia o mătură şi curăţă potecile astea (A scris şi Sorescu despre mama lui
care visa că mătură raiul, să-mi ierte poetul apropierea...şi mama mea a visat)

Tata care se pregăteşte el să moară când ţi-e lumea mai dragă
şi încântat de aşa o mare trăznaie îi spune mamei frecându-şi mâinile de bucurie
Lena! fii atentă! s-ar putea să mor, tu să mă îmbraci elegant
să nu-mi fie ruşine când mă întâlnesc cu neamurile

Şi cine să râdă în locul meu

am trăit multă vreme cu gândul că soarta lumii depinde de mine
şi misiunea mea ar fi fost să schimb lumea sau măcar câte ceva...
greu am înţeles că, ei bine, nu e aşa.

lumea era deja schimbată, altcineva o făcuse în locul meu
şi am respirat uşurată şi despovărată

la o vârstă înaintată am început să învăţ mersul pe pământ
era nespus de caraghios...
(caraghios fiind o rimă inocentă şi un alint pentru dureros în cazul de faţă)

plângeam şi aş fi vrut să renunţ
dar nu puteam: nu era nimeni să plângă în locul meu

nimeni
nu era nimeni acolo
nimeni să plângă şi să râdă în locul meu

Povestea cu viroza previzibilă

Când m-am îndrăgostit am făcut un tămbălău de parcă aveam viroză

Cu viroza a fost aşa: am spus trece... e o nimica toată cu febră mare
Febra mare s-a năpustit şi-am pătimit toate reacţiile adverse din prospect
Menţionez câteva la întâmplare: tensiune oscilantă,
ritm cardiac accelerat, presiune craniană şi frisoare,
frisoane, frisoane
Eram leşinată, dată cu capul de tavan şi de toţi pereţii patru

Lumea spunea este normal aşa
Io zic că nu, nu-i normal aşa: din asta mie mi se va trage moartea

I-am telefonat mamei
(de ca şi cum nu-i dădusem şi până atunci destule emoţii)
şi i-am spus cum să-mi sădească mormântul:
Mimoze şi muşcate
Of mami,
Păduri de mimoze şi muşcate
Să nu se vadă groapa de muşcate
Of mami, of mami,
Să fie frunze parfumate
Să-şi facă gâzele cetate
Să vină familii de fluturaşi
Copii lor să zburde
Să fie o hârjoană de buburuze
în petale colorate
Of mami, of mami
Mimoze şi muşcate...

Jenant
Passons

A trecut, am scăpat, am spus mă păzesc, nu mă mai îmbolnăvesc

Aiurea...

Sunt atât de înalţi şi febrilizanţi bărbaţii acestor locuri

Cum aş vrea să ascult

Nu ştiu care este voia Dumnezeului meu
Doamne, Dumnezeul meu

Să coboare Duhul Sfânt!
Să-mi spună răspicat!
Eu să ascult!

Dar nu văd cum ar putea pătrunde
în spaţiul şi în timpul meu
O brazdă de frică - spaţiul
Timpul... tot timpul e la fel...

De azi promit că voi fi mai bună
Voi striga mai în gând şi voi opri strigătul încă de la început
De azi promit
Promit să ascult...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara