Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Nu ştiu unde aşteptaţi să vă răspund. întotdeauna aici, în această rubrică, cu condiţia simplă să urmăriţi număr de număr revista. Poemele dvs. sunt dovezile unor iluminări ale inimii, când inspirat le transcrieţi ca pe nişte mesaje pastelistice, ca pe nişte scurte scrisori grave, pline de miez şi de imagini cu rezonanţă în cititorul care şi el scrie din când în când. Nu toate sunt reuşite. Strâns înăuntru, Ştii cum eşti tu, Din somnul cailor, Aici şi dincolo mi-au plăcut în întregime. în celelalte, doar câte un mănunchi de versuri: "Adânc tremură fântâna/ Ca amintirea/ Cu sufletul în ea"; "De atâta zbor/ Strâns înăuntru/ Colivia goală/ A început să zboare/ Singură"; "Sunt mai multe feluri/ De a pune mâna pe o armă"; "Cerul e plin de cuiburi". Predispus la poezie, cu o sensibilitate remarcabilă, dar poate că aceste calităţi nu sunt suficiente pentru a întreţine, la cote înalte şi la rezistenţă în timp, un poet. Mai trimiteţi din când în când. Şi v-aş ruga să vă semnaţi cu numele întreg şi cu date despre dvs. (Raoul, Recaş) * Este, totuşi, multă dezordine şi multă, ca să zic aşa, la voia întâmplării în ceea ce scrieţi. Rime cu tot dinadinsul, nume de localităţi şi personaje mai mult sau mai puţin ilustre, care câteodată se potrivesc ca nuca-n perete cu ceea ce sunteţi, cu ceea ce aţi dori să fiţi. Să luăm, de exemplu, Vânătoare: "în final, un miracol medical,/ actual, pe o stradă din Bengal,/ într-un spital,/ un pacient/ a înghiţit un instrument/ cu care se corectează/ versuri în amiază,/ el a început/ scrie perfect,/ cum vâna Robin Hood/ mistreţi,/ din judeţ în judeţ,/ cu cardinalul de Retz/ ce nu-l citise pe Yeats." Mi s-a părut că rândul trecut aveaţi şi densitate şi coerenţă, jocurile dvs. în versuri mai puţin lovite de gratuitate. Acesta fiind naturelul de care dispuneţi, nu vă luaţi după nimeni care şi-ar da cu părerea şi v-ar lua din scurt! Scrieţi cum vă place, cum vă vine. La urmă să aveţi de unde face o selecţie strânsă, şi de onoare. Iată un text din care am înţeles că trebuie să fiţi lăsat în pace, în toată libertatea: "Eu spun ceea ce/ nu pot vedea, nici auzi,/ sunt orb precum copacii,/ surd cum este clopotul,/ nu ştiu ce-i raiul,/ nu cunosc infernul,/ omule, / eu nu am certitudini,/ precum valul,/ ştiu doar ce-i timpul,/ spaţiul,/ sunt un punct,/ eu sunt secunda,/ eu exist,/ eternitatea o las altora,/ mai buni". Câte un vers final excelent în două din poeme, în Rouă şi în Eroul Bellerophon, "roua e lacrima unui nebun şi "între noi este Nimicul, feericul", sau "Copilul trist mă sperie", din Intermezzo. Chiar şi După miezul nopţii are în final trei versuri serioase. (C. D. N., Bucureşti) * Mi se verifică prin dvs. convingerea că poetul de vocaţie se deosebeşte de veleitar şi prin aceea că poetul adevărat începe devreme, oricât de stângaci ar face-o, să iasă în lume cu poezia lui vie. Nu se însingurează în sfieli şi fantasme despre sine ci rămâne viu şi atent la ce se în­tâm­plă cu adevărat cu ceilalţi asemenea lui. El învaţă citind şi scriind şi se poartă cu sine ca şi cu un învăţăcel cu dublă va­lenţă, admiră şi urmează şi se poate controla corect într-un drum ascendent până la capătul vieţii într-un context pe care şi-l menţine sublim. Veleitarul însă este de la început muncit de dorinţa, ca să nu spun pofta de a fi ceva ce nu îi este dat să fie. El scrie mult, întotdeauna la fel, fără strălucire şi fără să înveţe nimic de la nimeni. El scrie dintr-un instinct obscur şi necultivat, scrie după ureche, preferă să scrie decât să studieze, să aprofundeze cărţile altora. Nu are habar de ce s-a întâmplat cu poezia lumii acum sute de ani şi habar nu are cum va fi aceasta într-un veşnic acum. Limbajul lui e sărac, desuet, plimbat între sentimentul naturii şi cel al îndrăgostirii. Dorinţa veleitarului de a fi considerat bun şi de luat în seamă de contemporani este mereu nesatisfăcută, şi numai din vina neputinţei şi limitelor lui. El nu va fi niciodată original, nici îndrăzneţ, nici creativ. Va fi câteodată inspirat şi va nimeri câte un vers minunat. Dar degeaba! Căci acel vers minunat şi-l va îneca într-o sută de cuvinte şi imagini de o banalitate deprimantă. Domnule Tulea, vă ţin minte, cred de pe vremea Amfiteatrului, când îmi trimeteaţi versuri asemănătoare cu cele pe care le am acum în faţa ochilor. Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci, şi nici o schimbare în manieră, în înţelepciune, în simţire. Să luăm de exemplu câteva strofe din textul dvs. în versuri intitulat Integrare: "Ne fulgeră dorinţă din tăcere/ încolţesc aride dureri, încolţesc căzând/ însetate prin fapte, prin fapte tăinuite/ timpul se întinde şi cască.// înaintările pe rod rapide/ devin miriapode fulgerate,/ se scurge (sic!) mirări sticloase/ în pântece cu spume reci.// Integrare pe falduri flutură/ Sensul vine legănat pe ram de măslin,/ aproape ne auzim din depărtare/ bucuria istoriei de veacuri.// Margem (sic!) să aprindem flacăra/ de timpuriu ca Olimpul stăm răsăriţi,/ ceasul dă năvală peste timp/ că îmbracă Europa licărind.// Torente întoarse decapitate mirări,/ plini de răni îmbătrânim,/ ne aşteptăm emotivi integraţi/ în­tr-o zi căzând nemuritoare.// în mers şerpesc se zgârâie (sic!) răni/ ramuri răsar sub ghiare tari,/ adâncă e ardoarea pentru toţi/ că aerul îl primim din cerul înstelat". Domnule Tulea, cer iertare şi vă atrag respectuos atenţia, credeţi că n-aveţi nici o vină că mă trezesc neputincioasă a vă înţelege mesajul? Trăiţi dintotdeauna într-o beţie de cuvinte. Cred că, să zicem, de 20 de ani încoace aţi scris asemenea versuri cu miile. Dacă înre timp cineva vi le-a şi publicat, asta nu înseamnă că sunteţi poet autentic. Aveţi o carte, Patimile, cu care aţi debutat, şi nu mă îndoiesc că v-a şi costat imens această falsă bucurie. Aş fi interesată s-o văd în speranţa că e bună cât să-mi schimb gustul şi să-mi retrag o parte din impresiile mai înainte consemnate. Dar despre cele patru texte pe care mi le trimiteţi spuneţi singur şi dezamăgitor: "le-am ales pe cele mai semnificative, zic, eu, din cele mai izbutite compuse", adăugând că "o perioadă de timp nu am mai trimis poezii pentru reviste (sic!) România literară, fiind preocupat cu diferite probleme, dar şi din lipsă de timp. Toţi veleitarii invocă pauzele în felul în care o faceţi şi dvs. Vă înşelaţi singur, într-aripat acum şi de prestaţia recentă de la Editura Amicii cărţii din Constanţa, tipografia "Punct ochit". Şi încheiaţi astfel: Vă rog să primiţi cu încredere cele scrise şi relatate în această mică corespondenţi (sic!). Nu punem la îndoială că Patimile, cartea dvs. de debut este înregistrată prin "Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României." Aveţi dreptul să vă mândriţi cu asta. Mă întorc însă la textul pe care vi l-am transcris, deloc încântată, aici. între veleitar şi poet de vocaţie distanţa, în ceea ce vă priveşte, nu se va micşora, dar nici nu veţi fi dispus să înţelegeţi vreodată de ce. Dar să mai luăm un exemplu de-a dreptul dezolant, de data asta Mesaj: "Inima Europei, iată/ vine în chip strălucit,/ se reazimă pe neant/ oglinda de enigme.// Vine Europa/ vine bucuria/ vine în România// Un soare din Est răsare/ romantic întinde mesaje,/ ochii văd durere şi dispreţ/ un paradis în adiere.// Braţul drept zguduie rotative/ scutură linişti agitate, limpezeşte un veac/ sub slăvire azurul/ strigăt urzit pe graiul stelelor.// Braţul stâng sfărâmat dus cu spade/ încovoiat de un miracol,/ există patrie, există uimire/ într-un unghi din străbuni.// Sunt braţe resorbite tari/ scuturul Marei Europe desface falduri,/ din Vest viitorul a trecut la Est/ Olimp se ridică peste veacuri.// Vine Europa/ vine bucuria/ vine integrarea.../ Hai, România!" (Ion Tulea, Tulcea)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara