Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poemul şi scrisoarea:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Domnule Silviu Gongonea, încep cu sfârşitul, rugându-vă, dacă vă face plăcere, să-mi trimiteţi veşti şi poeme. O scrisoare a dvs. din februarie trecut, evocă şi citează dintr-un răspuns pe care vi-l dădusem mai demult. Am păstrat-o cu intenţia unei comunicări care abia acum se leagă. Nu de mult, într-o împrejurare, la Bucureşti, colegul Nicolae Coande v-a lăudat evoluţia şi v-a pledat cauza, promiţându-mi semne, cât de curând, de la poetul care sunteţi. în aşteptare, am recitit, pentru mine, poemul despre încălzirea mâinilor, din care acum, şi aici, riscând poate să vă supăr, transcriu câteva fragmente. Poate că între timp cu acest poem s-au întâlnit minuni despre care eu nu am cunoştinţă. Gândesc însă practic, bucurându-i pe cititorii acestei rubrici, care cu siguranţă nici ei nu ştiu ce s-a întâmplat între timp cu un text trimis din Craiova în februarie trecut. Sufletul meu pesimist mă asigură însă că fac bine că le ofer cititorilor, care aici se împrospătează mereu, o a doua şansă. (C. B.) Silviu GONGONEA 1. Scriu despre încălzirea mâinilor pentru că două ore m-a udat ploaia într-o după-amiază de decembrie gândindu-mă unde am să mă duc, pentru că tot atât m-am târât pe străzile unui oraş învelind o pungă ca pe o soră mai mică. Am sărbătorit înr-un fel de prietenie la care nu ar fi putut veni nimeni, am aşteptat aşa noaptea să cadă peste mine ca peste un morman de gunoi. în braţele mele o bucată de folie s-a strâmbat ca o fetiţă. Căreia nu i-a mai fost nici teamă, nici frig. 2. Deasupra firma: Angels. Ademenitoare ca o pârtie. Numele unui club unde tinerii îşi fac veacul. Şi tu mă chemai să intru să mă apăr de vânt. Un avion trăgea fermuarul înaintea apusului. Iar eu am rămas la fel de indecis ca un sac plin cu frunze lăsat lângă drum. Ca omul ce are de ales între două morţi. în afara sau înlăuntrul lui Dumnezeu. 3. Devenea tot mai greu să privim căruţele ţiganilor încărcate cu butoaie stricate, un fel de apăsare ce ne sugruma buna dispoziţie, o-urile acelea îndreptate spre noi şi toate având un nume, singurul cuvânt ce-ar fi putut să ne lumineze deodată. Lucrurile purtau pecetea neglijenţei, oboseala lucra şi fumul, la fel ura noastră. Ar fi trebuit să ni-l strige cineva de sute de ori să ne obişnuim cu asprimea lui. Şi poate nici nu o să ne supărăm vreodată când vom găsi strada goală. Cu acelaşi gând ne începem dimineţile, ziua continuă aşa. Privirea ca nişte mărăcini încurcaţi în blana animalului tânăr. Şi cuvântul, da, - cuvântul atârnând ca o beregată tăiată. 4. Când a venit băiatul acela nebun ce nu ştia decât un vers dintr-un colind în Ajun, drumul de la oraş la sat şi îndărăt în trenurile patriei. Cânta la o orgă de jucărie care doar zdrăngănea ţac, ţac, ţac, căpriţă, ţac, la mulţi ani România, daţi-mi şi mie o mie de lei! şi râdea de ţi se făcea pielea ca de găină. Du-te bă de aici, unii i-au dat alţii, cum merge drăcovenia asta? râdeau mai tare, câţiva pe înghesuite de li se umflau obrajii ca la nişte broscoi. Am râs cu toţii după ce a plecat. Până ce zăpada a intrat prin toate crăpăturile. 5. Oricât vom apăsa cu faţa în geam tot nu o să ieşim. împărţim acelaşi aer ce ne taie respiraţia, spre nord clădirile sobre ale jandarmeriei, pe drum oameni grăbiţi. Şi disperarea bântuie, crede că a uitat ceva, de n-ar veni. în jurul nostru aceeaşi spaimă, în noi e locul. Tot aşteptăm, râdem sau plângem. Ne îndesăm ca nişte conserve rotunde. Ne rostogolim.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara