Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Actualitatea unui "scriitor uitat" de Daniel Dragomirescu

Cazul lui Calistrat Hogaş este, în literatura noastră, unul destul de singular şi presărat de mai multe paradoxuri. În timpul vieţii, scriitorul s-a bucurat de o preţuire limitată, adevărata sa consacrare producându-se după trecerea la cele veşnice. Editat greu în vremea când a trăit, a avut parte de generoase reeditări postume. Nepremiat de nimeni pe când trăia, ba chiar respins de la premiere, a reuşit performanţa de a i se decerna premiul Societăţii Scriitorilor Români post mortem. Receptat la fel de lent a beneficiat, în posteritate, de un tratament plin de atenţie din partea criticii literare şi de o prezenţă îndelungată în manualele şcolare. După 1989, interesul pentru scrierile lui Hogaş s-a diminuat şi scriitorul a reintrat în conul de umbră din care s-a ivit, ceea ce l-a determinat pe N. Manolescu să-l considere "un scriitor aproape uitat". Între timp, ce-i drept, opera lui Hogaş făcuse să curgă multă cerneală pentru studii critice, teze de doctorat sau lucrări de licenţă.

Mircea A. Diaconu se numără printre cei care sunt de părere că, departe de a se fi perimat, opera lui Calistrat Hogaş se poate citi şi reciti cu interes şi la începutul anilor două mii. Cartea sa - Calistrat Hogaş, eseu monografic, Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2007 - nu este o simplă trecere în revistă a locurilor comune de mulţi ştiute, ci o contribuţie din perspectivă postmodernă la studiul operei hogaşiene. Cele cinci segmente ale sale punctează, în mod jucicios şi într-una din puţinele maniere de abordare viabile - o tratare de tip eseistic, incluzând elemente monografice - aspecte mai mult sau mai puţin discutate ale unei moşteniri literare semnificative, precum şi istoricul receptării ei critice (I. A fost odată o prefaţă...; II. O paranteză contextuală: III. Biografia criticii; IV. Opera; V. O antologie a abundenţei livreşti).

Prima parte glosează pe marginea prefeţei lui Hogaş pentru ediţia volumului său din 1912, document literar revelator, dar care nu a fost până la urmă cuprins în volumul respectiv, din motive rămase neclare (se presupune că datorită lui Ibrăileanu, ceea ce nu e, totuşi, sigur). Or, tocmai acest text autoreferenţial, consideră autorul studiului, este de natură să ne ofere cheia receptării celei mai adecvate a prozei hogaşiene, păstrând o prospeţime şi o savoare care o fac perfect compatibilă cu sensibilitatea cititorului actual: "...interpretarea operei lui Hogaş chiar de aici ar trebui să pornească. Pentru că ea este nu atât sursa unor afirmaţii programatice (...), cât un document existenţial - şi, abia în felul acesta, prilejul destăinuirii unor chei hermeneutice. Document (...) al unui spirit (...) ironic şi autoironic, ale cărui afirmaţii sunt construite pentru a fi răstălmăcite (...) Cine a văzut în Hogaş un homeric nu va fi greşit, dar bucuriile sale (...) sunt rodul inteligenţei care îşi subordonează cultura" (p. 9). Este de menţionat că respectiva prefaţă a fost publicată abia în 1930 şi a intrat "cu adevărat în circulaţie" în 1944, când Vladimir Streinu a scos primul volum din ediţia critică a operei lui Hogaş.

Pline de relevanţă sunt - în a doua parte a lucrării (O paranteză contextuală) - consideraţiile criticului în legătură cu împrejurările care au determinat receptarea târzie a scriitorului, în ciuda valorii sale şi a deschiderii către gustul publicului instruit şi iubitor de literatură al vremii (acelaşi care gusta din plin proza lui Odobescu şi Creangă), de natură să-i asigure succesul şi recunoaşterea încă din timpul vieţii. Născut în epoca paşoptistă,
C. Hogaş a început să publice abia către vârsta de 40 de ani, prin reviste obscure de provincie (de pildă, în revista "Asachi" din Piatra Neamţ) şi mult mai târziu (între 1907-1909), în paginile unei reviste de largă circulaţie cum era "Viaţa Românească", iar opera i s-a tipărit integral după moartea sa, în 1921, când a şi fost premiată de Societatea Scriitorilor Români. Pentru asemenea circumstanţe bio-bibliografice, autorul eseului găseşte drept explicaţie faptul că Hogaş "se lasă cu greu prins în capcanele socializante ale scrisului (...)", iar "dacă scrie (...) o face înainte de toate pentru sine" şi conchide că scriitorul "e un rafinat care găseşte în scris prilejul unor bucurii" (p. 23).

Partea a treia a lucrării - Biografia criticii - înregistrează în mod judicios opiniile critice care s-au emis în decursul timpului în legătură cu opera lui C. Hogaş. Ele aparţin, cronologic, lui Octav Botez, G. Ibrăileanu, G. Topârceanu, E. Lovinescu, G. Călinescu, T. Vianu, Ov. Papadima, P. Constantinescu, Ş. Cioculescu, I. Negoiţescu, Ov. S. Crohmălniceanu, C. Ciopraga, ultimul critic menţionat fiind Al. Călinescu. Criticul sucevean nu se limitează, însă, la o simplă trecere în revistă, ci îşi exprimă acordul sau rezervele faţă de predecesorii sau contemporanii săi într-ale criticii şi istoriei literare. Astfel, cu toate că admite că "meritul lui Călinescu în recuperarea lui Hogaş este fundamental" (p. 32), M. A. Diaconu se arată reţinut cu plasarea lui Hogaş lângă Sadoveanu sau cu aserţiunea că scriitorul nemţean ar fi "un Robinson". Opinia lui Topârceanu, care doar incidental era critic, cum că Hogaş ar fi un "talent barbar", este menţionată cu condescendenţa cuvenită, fără a mai fi în mod explicit amendată. În schimb Ov. Papadima, cu studiul său din 1942, este respins, fiindcă "ideologizează prolix, exagerând (...) în direcţia etnicismului" (p. 39) şi tot astfel P. Constantinescu, pentru că îl considera pe Hogaş "un mare primitiv", când de fapt el "nu e un instinctual (...), ci dimpotrivă un calculat" (p. 42). Nici cu opiniile formulate de Ş. Cioculescu în studiul dedicat scriitorului, că Hogaş ar fi "un orăşean cu suflet de rural", nu este de acord criticul de la Suceava, care consideră că Hogaş "se declara rustic (...) din vocaţie histrionică" (p. 43). Preţuit este Vladimir Streinu, căruia i se recunoaşte rolul deosebit în receptarea lui Hogaş, iar dintre criticii postbelici sunt apreciaţi Const. Ciopraga, Ov. S. Crohmălniceanu şi, în mod particular, Al. Călinescu, autorul unui studiu figurând drept postfată la ediţia Minerva din 1978 a scrierilor hogaşiene, în cuprinsul căreia este lansată ideea că Hogaş este, de fapt, un autor de "pastişe" (p. 54), ceea ce îl plasează, într-adevăr, pe scriitorul nemţean într-o "actualitate" de tip postmodern.

Părţile a patra (Opera) şi a cincea (O antologie a abundenţei livreşti) ale studiului eseistico-monografic se află într-un raport de complementaritate. Aceasta din urmă, având drept punct de plecare observaţiile fugitive sau parţiale făcute de G. Călinescu şi de către alţii, are meritul că aprofundează datele problemei şi scoate la iveală o serie de observaţii noi şi pline de substanţă, dispuse concentric între teza iniţială, acreditând că "foamea e (...) un personaj decisiv în memorialul lui Hogaş" (p. 91), şi concluzia cu care se încheie în mod expresiv şi inspirat, consacrând ideea că "hăul care ia înfăţişarea foamei e umplut la Hogaş cu fascinaţia spectacolului" (p. 104). Prezentarea de ansamblu a operei lui Hogaş din partea a patra are un caracter sintetic şi vizează relevarea aspectelor considerate esenţiale din perspectiva cititorului de azi, căruia i se oferă variate motive de a parcurge proza scriitorului nemţean cu toată consideraţia cuvenită. În opinia criticului, autorul prozelor din Pe drumuri de munte şi al Amintirilor din­tr-o călătorie nu este "un simplu memorialist" (p. 60), ci un autor savuros, viu şi atragător, "spectacolul limbii" constituind la el "una din plăcerile evidente" (p. 69), ba care este chiar capabil să ne ofere "scene de un rafinat erotism" (p. 70) şi fiind animat de o evidentă propensiune "către ludic şi farsă" (p. 71) etc. Reevaluările critice merg toate pe această linie, servind cu rigoare şi cu forţă de convingere ideea fundamentală - şi mereu reiterată - a studiului, că Hogaş este "actual" şi "peren" (p. 57), că el rămâne "un scriitor care poate fi gustat oricând" (p. 90).

Este, aşadar, C. Hogaş un scriitor care merită să fie uitat? Eseul monografic al lui Mircea A. Diaconu ne oferă toate argumentele în favoarea menţinerii sale pe primul raft al bibliotecii şi - de ce nu - a revenirii sale în programele şcolare şi în manualele alternative, drept un postmodernist avant la lettre.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara