Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Proză:
Adevărul Cuvântului de Nicu Ilie

Fusese drum lung şi plin de pericole. Trecuse mai întâi prin cartierul Croitorilor, care se îmbracă toţi la fel şi te ucid dacă eşti diferit de ei, chiar şi cu un nasture. Apoi prin mahalaua Comuniştilor, care oricum te ucid, dacă stai suficient la ei cât să-ţi găsească motiv. De acolo a mers prin suburbia Universitarilor, cea mai periculoasă, pentru că localnicii şi-au făcut catapulte şi principala distracţie este să îşi dărâme casele unii altora. Apoi a reintrat în oraşul vechi prin cartierul Medicilor, o sectă ciudată care crede că bolile şi nefericirile sunt produse de stricăciuni ale cărnii şi una-două sar cu bisturiul la oameni. A fost în cele din urmă capturat, tocmai unde şi-ar fi dorit mai puţin, în cartierul celor mai mari duşmani ai săi şi ai grupului său de apartenenţă.

Nu se putea aştepta la niciun pic de milă din partea Redactorilor. Aceştia erau la cuţite de câteva sute de ani cu Reporterii, dintre care şi el făcea parte (sau ar fi făcut dacă putea să îşi termine Documentarea şi să se întoarcă la ai lui). Asemănările dintre Redactori şi Reporteri erau foarte mari (un medic sau un comunist nici n-ar fi fost capabil să facă diferenţa între cele două tabere), iar deosebirile erau subtile. Din acest motiv duşmănia între cele două cartiere ajunsese la paroxism, fiecare comunitate definindu- se mai mult prin ura faţă de ceilalţi decât prin caracteristici proprii. Totuşi, diferenţele erau majore pentru cine ştia la ce să fie atent, pentru că Redactorii tipăreau Adevărul Cuvântului, spre deosebire de Reporteri, care scoteau foaia Cuvântul Adevărului.

Se afla acum în sala de lectură, legat de mâini şi de picioare şi întins pe tamburul presei tipografice. Un redactor stătea în picioare în faţa lui şi îl interoga, rotind tamburul la fiecare răspuns nesatisfăcător. Alţi reporteri, fiecare la câte un birou, ţăcăneau la maşinile lor de scris, după fiecare răspuns al lui. Un reporter ar fi notat exact ce se spunea, dar era limpede că nu la fel procedau şi redactorii. Ei scriau fie foarte puţin, fie foarte mult, după fiecare replică, notând când ideea de bază, când tot felul de consideraţii personale şi aprecieri, dând răspunsurilor sale un fundament teoretic, schiţând elemente de analiză şi extrăgând principii programatice.

„Ai fost prins în timp ce luai notiţe. Recunoşti?”, îl întreba din nou şi din nou redactorul inchizitor. Avea în mână notesul lui, plin cu un scris mărunt şi ilizibil şi cu diferite desene făcute de plictiseală. Redactorii nu puteau citi scrisul de mână al reporterilor, unul foarte grăbit şi neglijent. De altfel, nimeni, cu excepţia Medicilor, nu putea citi un carnet de reporter, iar, din moment ce nu îl puteau înţelege, redactorii credeau, în mod greşit, că reporterii folosesc o tehnică de cifrare. Aflarea acestui cifru era una dintre mizele interviului la care era supus.

Încăperea se tulbură brusc când uşa se deschise şi un personaj tenebros intră cu paşi grăbiţi, aproape fugind, în cameră. Era urmat de alţi doi redactori care se grăbeau să ţină pasul cu el şi să îi şoptească, la fel de repezit, lucruri de mare importanţă. Nu putea fi decât Redactorul-Şef.

Cei din încăpere s-au ridicat brusc în picioare, ca la armată. Aşa ceva n-ai fi văzut niciodată la Reporteri. Ei erau în stare să stea cu tălpile pe birouri chiar şi la şedinţa de sumar, în timp ce-şi argumentau ideile de reportaj.

„Poluaţi minţile oamenilor cu vorbele voastre”, i se adresă Redactorul- Şef, care nu mai avea răbdare pentru Interviu1 şi trecuse direct la Proces2. ”Vorbe, vorbe, vorbe, vorbe, vorbe. Numai cuvinte goale. Nicio idee, niciodată. Mâncaţi timpul şi minţile oamenilor”.

„Scriem doar ce vedem”, încerca celălalt să se apere de pe calandru. „Niciun cuvânt în plus. Dumnezeu, când a făcut lumea, a scris în ea tot ce trebuia scris. Cine suntem noi să îi putem adăuga litere?”

„Nimic din ce scrieţi nu e adevărat. Adevărul e în cu totul altă parte. Scrieţi ce vedeţi! Dar voi nu vedeţi nimic din ce merită văzut. Un singur rând n-aţi scris care să poată fi citit peste o mie de ani... ce spun eu?, niciun rând n-aţi scris care să merite citit a doua zi. Ce adevăr e ăsta, care are câteva ore termen de valabilitate?”

Din unghiul în care stătea, Reporterul nu putea vedea decât tavanul încăperii pe care se distingeau umbrele celor din cameră pentru că, în mod ciudat, Redacţia era luminată prin pardoseală.

„Am citit fiţuica voastră, Cuvântul Adevărului”, îşi continua redactorul rechizitoriul, „Pângăriţi cu ea Sfântul Tipar! Oameni care ard în faţa ochilor voştri, iar voi doar le faceţi poze şi povestiţi cum au ars. Niciunul n-aţi salvat niciodată!”

„Respectăm Ordinul Neimplicării, care este forma supremă de acţiune. Dacă am interveni n-am mai putea relata. Faptele ar rămâne nepovestite şi ar înceta să mai existe. Fără relatări, nimeni nu ar mai avea la ce să reacţioneze3, iar întreaga lume s-ar răci şi s-ar stinge. Chiar voi, care ne urâţi atât, existaţi numai întrucât noi relatăm că existaţi şi că ne urâţi.”

Prins de furie, Redactorul-Şef intrase în transă. În încăpere se făcu brusc linişte pentru că toţi redactorii aşteptau să scrie Editorialul ce avea să fie dictat. Redactorul-Şef era cu mintea într-o altă lume, una a adevărurilor eterne, iar trupul lui, rămas fără stăpân, se clătina şi se zbuciuma. Pentru a-şi recăpăta echilibrul, un braţ se întinse singur şi se prinse de calandrul pe care reporterul era răstignit. Acolo, pe braţ, imprimat în oglindă, se copiase de pe o coală proaspăt tipărită un fragment de titlu din care reporterul, cu uşurinţa lui de a citi semne de neînţeles altor oameni, deduse că întregul circ era pe final. În ciuda tensiunii momentului, se linişti brusc dându-şi seama că, la sfârşitul Editorialului, Redactorii îl vor conduce la graniţă şi îl vor da la schimb cu un Secretar General de Redacţie care se hotărâse brusc să schimbe tabăra şi care încă se afla în custodia Reporterilor.

Întâlnirea, însă, fusese una decisivă pentru el. Ştia că după asta nu va mai putea rămâne să scrie la vreuna din vechile publicaţii; ştia că, după extrădare, va trebui să evadeze şi de la Reporteri, să îşi găsească un cartier al lui în care să lanseze o nouă gazetă, Tiparul Realităţii, cu redactori şi reporteri la un loc, rămânându-i să spere că altcineva, din alt cartier, va înfiinţa Realitatea Tiparului şi că, prin acestea, lumea va putea, în sfârşit, să progreseze.

Note:
1. De altfel, Interviul era o specie jurnalistică doar tolerată de Redactori, care, de regulă, îi reproşau lipsa de obiectivitate. Dacă era posibil, organizau mese rotunde sau focus grupuri, cu mai mulţi participanţi care să răspundă la aceleaşi întrebări, ceea ce, prin transsubiectivitate, putea duce la o formă de obiectivitate4.
2. Procesul nu trebuie în niciun caz confundat cu Procesul-verbal pe care îl foloseau uneori Reporterii în documentările lor şi care, fiind verbal, era lipsit de orice valoare.
3. America, credeau ei, a fost descoperită de Marco Polo, când a relatat despre China.
4. Nu vă lăsaţi înşelaţi de obsesia lor pentru obiectivitate şi, în niciun caz, pentru binele dvs., nu-i confundaţi pe Redactori cu Observatorii. Porecliţi şi Schizo5, aceştia din urmă locuiesc pe acelaşi bulevard, dar mult mai sus şi pe partea dreaptă a străzii. Spre deosebire de ei, Redactorii nu cred doar în Teoreme, ci şi în Teofanii, ceea ce simplifică lucrurile în mod radical. Astfel, oriunde lucrurile nu stau exact ca în teorie, Redactorii iau legătura cu Dumnezeu şi găsesc o cale să le repună în ordinea firească.
5. Observatorii erau, la origine, Fizicieni şi Matematicieni, dar au picat în crevasa epistemică Gödel-Heisenberg şi acum, de tristeţe, încă răniţi, locuiesc într-un zgârâie-nori plin cu scări rulante pe care, de dimineaţă până seara, le parcurg mergând pe contrasens. Cei care urcă pe scările care coboară urlă toată ziua spunând „Ce nu este logic nu există!”. Alţii fac exact pe dos, coboară pe scările care urcă şi strigă „Numai logica are logică!”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara