Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Administrarea Logosului de Constantin Ţoiu


De obicei, poeţii mari ai lumii, dezarmaţi social şi financiar, mor tineri, săraci, deseori necunoscuţi mulţimilor. Cazurile fiind numeroase, nu mai cităm. Nici la noi regula nu se dezminte. Exceptându-l pe Tudor Arghezi, aprig la câştig, exemplele sunt rare.
Doinaş, academician, senator, pare să intre în tagma din urmă, şi datorită fericitei longevităţi. Şi totuşi, în ciuda succeselor sociale precum şi a vârstei înaintate, el a rămas un sărac, un singuratic, un om modest, cu o fire atât de echilibrată şi de aleasă. Soarta se pare că i-a făcut cu ochiul: hai, băiete, treci, cu tine facem o excepţie!...
Iată ce scrie poetul sărbătorit la pagina 358 a splendidei sale cărţi de proză T de la Trezor în care defineşte cel mai bine crezul liricii sale:
Exact în momentul când ajung în pragul ultimei grote... orologiul moară de vânt... bate miezul nopţii... Când ultima notă majestuoasă se stinge, intru cu gravitate în sala luminată a giorno, şi iată-mă, brusc, înconjurat de mine însumi!... Simplu joc? Sau vanitate? Sau joc al vanităţii? Amuzament faraonic?... Nimic din toate acestea. Ca orice artă de a conduce - mai ales arta de a conduce arta - trebuie ridicată la un nivel de conştiinţă absolut lucidă...


Fie ca această senină robusteţe şi limpezime, această forţă a cuvântului perfect suprapus ideii, această justă administrare a logosului, cum admirabil spune Ştefan Augustin Doinaş, să cucerească şi decada a noua precum şi vârful înzăpezit al Veacului, întreg...
În cinstea lui, doar ca o glumă întremătoare, încredinţez prima dată tiparului o misivă însoţită de o poezie ocazională pe care Doinaş mi-a trimis-o pe vremuri când amândoi mai trăgeam din lulea, înzestrându-mă şi cu o provizie bogată de tutun bine mirositor.
Iată versurile, inedite, şi de care sunt sigur vor intra în istoria literară, în papuci:

Răspuns lui Constantin Ţoiu cu privire la sorturile de tutun pe care le-am adus din Occident:

Unicul soi ce l-am adus e "Clan".
Cum până azi eu n-am avut nici clan, nici gaşcă,
pe puntea cu "free duty", năpristan,
am luat vreo zece şi le-am pus în taşcă.
Sper să-mi ajute ca să-mi fac ciraci
cu pipa mea, pe toţi care respiră
trăgându-mi fumul în plămâni, buimaci,
mi-i fac lachei, cu fiecare spiră.
Aceasta-nseamnă că, oricât ar fi
de vanitoşi, umblând cu nasu-n stele,
de-acum nainte ei se vor simţi
trăind în sfera fumurilor mele.

Şt. Aug. Pipaş

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara