Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Africa Terra de Grete Tartler

Una din aventurile pe care ni le-am dorit cu toţii în adolescenţă, citind cărţile lui Karl May despre Africa, sau Copiii căpitanului Grant, a fost desigur să ajungem la Capul Verde, pe malul Atlanticului, străbătând continentul. Iată-mă deci cu o oarecare întârziere - (de câteva decenii...) - la Saint-Louis, aproape de graniţa cu Mauritania, împreună cu două minunate prietene, arhitecta Anca B. şi specialista în istorie africană Simona C. Dar nu străvechiul oraş colonial Saint Louis, cu arhitectura lui graţioasă, mi-a rămas definitiv în memorie, ci îndrăzneala de a străbate drumul către Dakar pe malul oceanului, în timpul refluxului, într-un Jeep alergat de valurile care refăceau, pe îndelete, în urmă, adâncimile populate de crabi, meduze şi, fără îndoială, duhuri ale apelor...

Nisipul dinaintea noastră fusese cu numai câteva minute înainte acoperit de spume, iar în urmă năvălea din nou genunea, ameninţătoare, peste care pluteau straturi de păsări în căutarea cadavrelor. Alţi curajoşi pe care i-am întâlnit încumetându-se să gonească pe acea netedă întindere (de fapt aflată mereu sub valuri, în afara celor două ore de amiază când durata drumului dintre Saint-Louis şi Dakar putea fi scurtată la jumătate datorită refluxului) i-am fi putut număra pe degetele unei mâini.

Aş putea scrie un scenariu de film despre acest drum, petrecut mai degrabă prin ocean decât pe malul oceanului, căci valurile ne acopereau maşina ca o palmă uriaşă care se îndura totuşi să se ridice, înainte de a strivi. Contrastul între văzduhul atât de albastru şi ameninţarea adâncurilor ameţitoare mi-a dat exact măsura vieţii pe care o trăim pe pământ: balans între noroc şi primejdie. Cu totul alt fel de primejdie decât cele descrise în cărţile lui Robert Kaplan (care au răspândit în ultimii ani clişeul "primejdiei Africii" - suprapopulaţie, criminalitate, boli, migraţii, droguri... răzbunările celor săraci, deşertificare, lipsa resurselor de trai, migraţie şi refugiaţi, eroziunea statelor naţionale, renaşterea tribalităţii...). Ce-i drept, numele Africii a inclus încă de la început o notă de mister terific (rădăcina feniciană care a dat afar, "praf", s-a păstrat în toate limbile semitice; romanii vorbeau despre Africa terra - ţara afrilor, trib berber; şi s-a mai pomenit o posibilă etimologie greacă, aphrike însemnând "fără frig" - etimologie contestată însă de filologi, datorită evoluţiei fonetice târzii). Africa e considerată "leagănul civilizaţiilor", locul cu cele mai vechi exemplare androide şi primele semne ale unor ocupaţii omeneşti (aproximate acum şapte milioane de ani). Dar cunoaşterea ei de către europeni a avut loc târziu (doar Egiptul fiind ştiut în vechime - şi atunci, ca parte a Asiei; abia Ptolemeu, în secolul I, definind hotarul african la Suez). Coloniştii secolelor XIX-XX descriau Africa drept "continent negru", "fără civilizaţie şi fără istorie", deşi, încă în antichitate, în afară de Egipt, Nubia fusese pomenită de Herodot, Etiopia creştină fusese cunoscută de romani, iar în evul mediu, hispano-arabii - între care vestitul Leo Africanus - trecuseră Sahara şi vizitaseră numeroase regate de-a-lungul fluviului Niger.



Senegalul, aflat la sudul râului cu acelaşi nume din Africa de Vest, mărginit de Oceanul Atlantic la Vest, Mauritania în Nord, Mali în Est, Guinea şi Guinea Bissau în Sud, are drept religie dominantă islamul, răspândit aici în secolul al XI-lea. Mai multe puteri europene - Portugalia, Olanda, Marea Britanie în secolele XV-XVII, iar apoi, din 1850, Franţa, au încercat să-şi impună supremaţia asupra acestei pieţe de sclavi (sclavii erau exportaţi de pe insula Gorée, de unde au luat drumul robiei milioane de africani. Am fost şi noi pe această insulă, care acum e un mare centru de artă, fiind locuită de sculptori, pictori şi ţesători care fac, anual, târguri de capodopere. Nu-ţi vine să crezi că rostul acestor locuri a fost schimbat atât de fundamental. Am cumpărat de aici un vas din ceramică de Casamance - regiunea vestită pentru violenţă şi mişcări separatiste - pe care îl privesc uneori în lumina de apus, amintindu-mi culoarea câmpiilor nisipoase ).

O vreme, Senegalul a făcut parte din Federaţia Mali, apoi şi-a câştigat independenţa în 1960, Léopold Senghor fiind primul preşedinte ales al Senegalului, în acelaşi an. Acum e o republică prezidenţială, condusă de Abdulaye Wade (reales în 2007), împărţită în unsprezece regiuni, cu 11 milioane de locuitori. Exporturile par la prima vedere reduse (peşte, chimicale, bumbac, arahide, calciu fosfat) şi sunt direcţionate mai întâi spre India, abia apoi către parteneri precum SUA, Marea Britanie, Italia. Tehnologia informaţiei e însă destul de avansată, ţara fiind conectată la internet încă din 1996.

Ca european, nu poţi merge în piaţă să cumperi fructe, nici pe jos nu te poţi plimba, căci nu te poţi apăra de cetele de localnici care se reped să-ţi ofere produse. Totuşi trăiesc aici peste 50.000 de europeni, majoritatea francezi, foarte fericiţi de existenţa lor între cei din triburile Wolof, Peul, Toucouleur, Jola, Mandinka, între refugiaţii din Mauritania şi metişii afroeuropeni. Cei mai mulţi localnici merg la şcoli coranice, totuşi araba nu e prea vorbită. (Islamul, la care aderă 97% din populaţie, s-a răspândit mai ales pentru că era văzut ca o formă de rezistenţă la colonizarea franceză). Wolof e lingua franca, dar desigur te poţi înţelege oriunde cu franceza şi portugheza, mai ales dacă te mulţumeşti să ceri suc de bissap, mango sau fructul baobabului numit "pâinea maimuţelor" şi nu ţii neapărat să discuţi filozofie (acest lucru fiind însă foarte posibil, deoarece Universitatea Cheikh Anta Dioup, numită astfel după celebrul istoric, filozof şi antropolog, cu peste 60.000 de studenţi - este vestită pentru studii africane, istorie, politică, filozofie şi sociologie).



Valorile africane sunt considerate politeţea şi respectul faţă de străini, faţă de bătrâni (singurii care ştiu să păstreze coerenţa comunităţilor şi valorile tradiţionale), integritatea făptuirii, cinstea, responsabilitatea faţă de comunitate şi altruismul, intuiţia, holismul, respectul faţă de mediul înconjurător (pământul aparţinând în egală măsură strămoşilor şi tuturor celor în viaţă, nimănui şi tuturor). Pornind de la nevoia de a trăi în comuniune cu natura, nevăzându-se separat de "pom sau piatră, animal sau eveniment social", cum spune Leopold Senghor, senegalezul trăieşte la prelungirea lumii invizibile în cea vizibilă, lumea spirituală fiind garantul existenţei pământeşti. În ciuda vizibilei sărăcii, accentul cade însă asupra bunăstării din lumea de jos: existenţa lumească, în pace şi armonie, trebuie să includă mijloacele materiale necesare unei vieţi demne şi împlinite, ca şi unei morţi demne de includerea în rândul "strămoşilor". Proverbele şi miturile africane vorbesc despre pace, ploaie şi prosperitate, răbdare şi împărtăşire. Pietrele şi anumiţi pomi sunt lăcaş pentru duhuri; universul e străbătut de energia care l-a creat (ce-i drept, din întâmplare, ceea ce îndeamnă la fatalism - lumea părând un haos unde nenorocirile pot să apară oricând, dar de care oamenii se pot apăra prin magie). Realitatea e capricioasă, viaţa se manifestă în forme polarizat-contrastante. Omul trăieşte după o etică stabilită de "oracolul interior" al conştiinţei, justiţia are - într-o lume puternic centrată pe comunitate - un rol important pentru păstrarea armoniei, pacea, condiţie a progresului, e o valoare religioasă şi morală rezultând din această justiţie/armonie (toată lumea având de pierdut dacă o persoană făptuieşte un act imoral).



La Muzeul de Artă Africană din Dakar am văzut mai multe capodopere arhetipale decât ar fi visat vreodată Brâncuşi, în cele mai stilizate închipuiri ale sale. Ar fi fost şi mai multe, mi s-a spus, dar acum câţiva ani, într-o iarnă grea, au fost arse sculpturile pentru că... nu existau lemne de foc. Ce flăcări vor fi dat acele păsări!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara