Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Tropice Surâzătoare:
Aleijadinho (final) de Mihai Zamfir


În faţa ansamblului de la Congonhas - statuile în aer liber a 12 Profeţi şi capelele înfăţişînd chinurile lui Isus pe Gol-gota - privitorul rămîne uimit si nedumerit: chiar si un specialist în istoria artei, dacă ar ajunge pe neaşteptate în mijlocul ansamblului lui Aleijadinho, n-ar şti probabil să spună cînd au fost create aceste sumbre

Faţada barocă a bisericii din fundal îţi sugerează că, ridicate în acelaşi timp cu biserica, statuile poartă marca barocului; senzaţia de giganţi în mişcare, atmosfera gravă, bogăţia de detalii vestimentare, varietatea uluitoare a chipurilor - totul îndrumă spre baroc. În acelaşi timp însă, masivitatea concepţiei, ilustrarea atentă a textului biblic te fac să crezi că ai în faţă piese smulse din cine ştie ce catedrală gotică şi aduse aici. Pluteşte în jur un aer de medievalitate.

Ordonarea riguroasă a imensului spaţiu, a muntelui în vîrful căruia se ridică biserica, îţi spune că peisajul cu sculpturi ar fi fost proiectat de un mare artist al Renaşterii, că cineva din şcoala lui Michelangelo a tăiat în piatră aceste formidabile corpuri umane, care nu seamănă unul cu celălalt, dar compun aceeaşi trupă. În fine, perfecţiunea anatomică şi frămîntarea tradusă în gesturi trimit la primele decenii de artă romantică. Pure impresii şi tot atîtea speculaţii! Nu regăsim nici una dintre marile şcoli europene, dar surprindem cîte ceva din fiecare.

Aleijadinho, unic şi măreţ, se găseşte la întretăierea tuturor curentelor artistice şi a secolelor, fără a înceta nici o clipă de a fi el însuşi. Desigur, arta pe care sculptorul brazilian o avea sub ochi era cea barocă; dar „ciungul" nu s-a mulţumit cu ceea ce alţii făceau în acelaşi timp cu el: a coborît instinctiv la originile sculpturii culte, condus doar de propriul său instinct şi propunînd contemporanilor „ceva ce nu s-a mai văzut". Iar aceştia i-au primit darul cu veneraţie; e puţin probabil însă să-şi fi dat seama de imensitatea comorii oferite de chinuitul artist.
Dacă statuile de la Nosso Senhor Bom Jesus de Matosinhos au intrat curînd în legendă, mai ales datorită biografiei neobişnuite a autorului lor, abia în secolul XX, după ce nenumăraţi străini au vizitat ansamblul, dimensiunile inovaţiei lui Aleijadinho au început să fie cu adevărat apreciate. În primele decenii de după crearea ansamblului Profeţilor, statuile făcuseră obiectul unui cult pur religios, dublat poate de fiorul inexplicabil pe care marea artă îl provoacă în omul gînditor. Abia modernismul brazilian, legitimat oficial la 1922, începe să-l valorifice pe Aleijadinho. În căutare de strămoşi viabili, participanţii la Săptămîna Artei Moderne de la Săo Paulo -certificatul oficial de naştere a modernismului local - descopereau uimiţi că un geniu aproape necunoscut marcase pentru totdeauna arta plastică a Continentului.

De atunci încoace, numărul comentatorilor autohtoni şi străini ai operei „micului invalid" a crescut în proporţie geometrică. Mi se pare însă că cele mai interesante rămîn notaţiile a doi modernişti proeminenţi din prima generaţie, Mario de Andrade şi Oswald de Andrade.

Omonimi din întîmplare, profund deosebiţi unul de altul, ei au spus - în febra fericită a descoperirii - esenţialul. Astfel Mario de An-drade, intelectual de mare clasă, muzicolog şi organizator al Săptă-mînii de la Săo Paulo, a afirmat, referindu-se la Aleijadinho: „Bisericilor lui Aleijadinho nu li se potriveşte cuvîntul frumos. Ele sunt de un sublim modest, de un echilibru şi de o puritate atît de liniştite, încît par a fi făcute ca să fie iubite şi mîngîiate. Cred că Brazilia a dat prin Aleijadinho cel mai mare fenomen artistic al ei".

Iar Oswald de Andrade - poetul primei generaţii moderniste - a încercat să-şi toarne emoţia în versuri:

„În amfiteatrul munţilor profeţii lui Aleijadinho monumentalizează peisajul. Capelele Calvarului şi ale palmierilor panaşe verzi sunt trepte ale artei ţării mele pe care nimeni n-a urcat atît de sus.

O Biblie din piatră-de-săpun scăldată în aur. "