Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Alte probleme ale istoriei literare de Nicolae Manolescu

Afirmam în articolul precedent că, dacă necesitatea istoriei literare ca atare nu e în discuţie, am putea lua în considerare o evoluţie a conceptului de la istoriile globale de tip, mai mult sau mai puţin, tradiţional la istoriile parţiale, pe genuri sau pe curente. O întoarcere, adică, la caracterul iniţial didactic. Observaţia a fost făcută şi ea de către unii comentatori ai Istoriei critice.

Exclusivitatea istoriilor parţiale, care, bineînţeles, există şi sunt utile, mi se pare greu de susţinut din următorul motiv: sinteza este aceea care face posibilă analiza. Pentru orice istorie parţială am nevoie de un sens global care s-o justifice. Tot aşa cum pentru orice istorie, e nevoie de o critică. Ideea lui G.Călinescu din 1939 rămâne valabilă. În sfârşit, abia aşa rezolvăm aporia, în definitiv, aparentă, a lui René Wellek, între o istorie care nu e a literaturii şi o literatură care nu are istorie: introducând în istorie perspectiva critică, descrierea, cu alte cuvinte, a unor unor valori. Cu precizarea, care lui G.Călinescu nu i s-a părut necesară, că perspectiva critică trebuie să fie ea însăşi dinamică, adică, istorică. În titlul cărţii mele, ideea de istorie critică, aceasta şi este, aceea călinesciană fiind, fireşte, subînţeleasă.
Pe lângă aceste probleme care privesc disciplina, există câteva care privesc o epocă sau alta, începând chiar cu periodizarea ( pe generaţii, ca la Thibaudet? pe secole, ca la De Sanctis?) din care decurg aceste intervale, indiferent de felul în care sunt definite. Fiecare literatură are problemele proprii. În cazul nostru, aceste probleme se regăsesc de la începuturile literaturii, deşi ele au devenit evidente, mai târziu. O constatare importantă este aceea că nu putem pretinde că problemele sunt neapărat rezolvabile în mod satisfăcător pentru toată suflarea de istorici literari de ieri şi de azi. Putem, cel mult, pretinde la o rezolvare coerentă în raport cu sensul pe care fiecare din noi îl dă istoriei literare. Un motiv în plus să pledăm cauza unor istorii globale. Ceea ce înseamnă că problemele vor continua să existe şi pentru generaţiile de viitori istorici literari.
Fără intenţia de a le identifica pe toate, iată câteva care au provocat, în relativ scurtul timp de când astfel de lucruri au reţinut atenţia istoricilor, polemicile cele mai aprige. Prima dificultate se referă chiar la debuturile literaturii noastre: trebuie să începem numărătoarea de la operele în latină, slavonă sau greacă sau de la cele în română? A doua derivă de aici: literatura veche (de până la sfârşitul secolului XVIII) este în întregul ei concepută în spirit medieval sau parcurge formele din literaturile occidentale, pre-renaştere, renaştere şi baroc? Având, apoi, în vedere tranziţia de la răscrucea secolelor XVIII şi XIX, vorbim de începutul literaturii moderne sau de un neoclasicim conservator? Cât priveşte romantismul românesc, întrebarea este dacă el este unul defectiv, în raport cu acela occidental, şi aflat pe aceeaşi felie cu clasicismul, sau dacă este unul tipic şi organic de secol XIX Central şi Est-European. Nici epoca pe care manualele o numesc a marilor clasici nu e scutită de nelămuriri, începând cu aceea a clasicităţii (a lui Eminescu, de exemplu) şi terminând cu includerea unuia sau altuia dintre scriitori (a lui Macedonski, de exemplu). Bătălia canonică purtată de Maiorescu şi care desparte „direcţia nouă” de romantism inaugurează modernitatea sau o amână? Mai încoace: până când durează în realitate epoca interbelică, până la al doilea război, cum sună denumirea, sau până în 1947, când debutează, instituţional şi literar, realismul-socialist? Şi în câte perioade ar trebui împărţită literatura epocii comuniste? Ca să nu mai amintesc de discuţia legată de generaţiile de după război (’50, ’60, ’70, ’80, ’90?) sau de debutul celei cu adevărat postcomuniste (în 2000?).
Cum scriam şi data trecută, unor întrebări polemice de dragul polemicii şi care seamănă deprimant de bine cu nişte răspunsuri gata făcute, prefer o discuţie cinstită şi fără prejudecăţi. Repet: luaţi-o ca pe o invitaţie!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara