Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Alte scrisori către Arşavir Acterian de ---


Sydney, 26 Noembrie 1992

Dragă Arşavir,



Îţi mulţumesc pentru urările tale. Da! am acum 84 de ani bătuţi pe muchie.

Cum ai citit scrisoarea trimisă lui Barbu, ştii ce-am văzut ca spectacole şi pe cine am vizitat.

Cum am precizat, marea decepţie a fost filmul Le Chêne, film românesc cu subtitluri franceze, realizat de Lucian Pintilie., de care auzisem şi citisem mult bine. Ori, ambii am fost şocaţi de brutalitatea subiectului şi de un dialog de o nespusă vulgaritate.

Ceea ce e de necrezut este că filmul a fost făcut cu banii Ministerului Românesc al Culturii. Recent, fostele colonii africane au prezentat filme pline de demnitate. Filmul lui Pintilie ar fi putut fi semnat de cel mai crunt duşman al României, aşa de deformat e felul cum e prezentată ţara: ca un fel de stat barbar, brutal, violent.

Tu, care eşti în legătură cu „culturalii” de astăzi, vei putea găsi o explicaţie a acestei catastrofe?

Să vorbim acum de lucruri mai agreabile... Am primit cartea de interviewuri luate de-a lungul anilor de Monica Lovinescu şi e excepţional de interesantă, mai ales cele câteva interviewuri luate lui Mircea Eliade. Ceea ce n’am înţeles este că la secţia Cugler, nici Monica nici Cugler nu suflă un singur cuvânt despre contribuţia lui Ştefan Baciu, ce nu numai că a vizitat îndelung pe umoristul în chestie, mulţi ani înainte de vizita lui Niculescu (menţionată de Cugler) şi care, mai ales, i-a editat două cărţi.

Am mai atras atenţia Monicăi asupra faptului că în TIPARNIŢA LITERARĂ, a lui Camil Baltazar (Anul I, No. 1 – Octombrie 1929), a apărut schiţa lui Cugler: MATCH NUL. Sper că, la o a doua ediţie, Monica va ţine socoteală de observaţiile mele. În orice caz, dragă Arşavir, deşi am rupt orice legătură cu Baciu de multă vreme, sunt suficient de obiectiv pentru a da Cezarului ce aparţine Cezarului.

*

Horia Liman a publicat acum câţiva ani o carte: La foire aux jeunes filles şi, recent, o carte masivă intitulată Les Bottes. Alăturat, cronica ce-am publicat în revista lunară MINIMUM, despre care, în urmă cu câţiva ani, când am fost la Tel-Aviv, ţi-am scris că, din puzderia de publicaţii româneşti din Israel, e cea mai bine scrisă revistă, al cărei editor este Al. Mirodan.

*

Recitesc acum pe Kundera. Ce mare scriitor! E oare tradus în româneşte?

Barbu îmi scrie că lucrezi, la o a doua ediţie a „Jurnalului”. Ce se aude cu amintirile-portrete? Cum se face că n’au apărut încă? Cu drag şi voie bună, rămân acelaş



Lucian Boz





*

* *



Sydney, 4 Martie 1993

Dragă Arşavir,



Am primit la timp şi am citit ultima ta carte d’un seul trait. Totul e extrem de interesant, foarte bine scris şi, întrucât mă priveşte, „portretul” meu e flatteur şi-ţi mulţumesc. Ai perfectă dreptate când afirmi cât de mare preţ pun pe adevărata prietenie.

Atâtea lucruri interesante am aflat, citindu-te... Deşi intim prieten cu Horia Groza, ignoram participarea lui la mişcarea esoterică bucureşteană.

Emoţionantă descrierea ultimilor zile ale Jenichii. Preţioase notele lui Haig despre convorbirea cu Brâncuşi, ca şi epistolele lui adresate soţiei, unde e vorba adesea de Mircea Eliade. Tot despre Haig. Acum câţiva ani am fost interviewat la Paris de postul de radio „Europa Liberă”; am insistat asupra meritelor pe teren teatral ale fratelui tău, aducând şi precizarea că, sub pseudonimul Mihail, publicase un remarcabil volum de versuri, la care, surprins, Virgil Ierunca ce mă interviewa, a spus: „Asta n’o ştiam”.

Ai făcut bine că ai reprodus convorbirea Stere-Eugen, de care, mărturisesc, nu-mi aduc aminte. Aci, o mică rectificare: Eugen n’a fost premiat pentru NU de Fundaţia Regală, cum spui tu, ci de revista şi editura VREMEA.

Interesante şi, mai ales, veridice, portretele Sahia şi Temensky, ca să nu mai vorbesc de cel închinat lui Emil Botta.

Deci, să fim bine înţeleşi: am fost entuziasmat de aproape tot ce spui în Privilegiaţi şi Năpăstuiţi. Am spus „aproape tot” pentrucă am o mare, gravă rezervă despre felul cum îţi însuşeşti teoria lui Nae Ionescu, ce defineşte naţia drept „o comunitate din care fac parte toţi cei ce mărturisesc un anumit crez, toţi cei care sunt români (sublinierea e a ta) şi toţi cei care trăiesc între hotarele acestei ţări şi se numesc români” (sublinierea mea).

Dragă Arşavir, vei înţelege că nu pot fi de acord cu această definiţie, ce tu îmbrăţişezi cu entuziasm. Asta ar însemna că n’aş fi român, cu toate că-s născut şi educat în ţară, ca cinci din generaţiile ce m’au precedat. Faptul că tatăl meu a luptat, a fost rănit şi decorat în primul război, nu contează după teoria Nae Ionescu-Arşavir Acterian; ei nu sunt români.

Probabil că ştii: criticul Ion Trivale (Netzler) a fost ucis în luptele de la Turtucaia dar (după teoria Ionescu-Acterian) nu e român. Felix Aderca, autorul celor două cărţi despre războiul la care a participat: „Amintirile căprarului Aurel” şi „1916”, nu e român după teoria N. I. şi A. A. Aş putea continua înşirarea de nume care, deşi au contribuit la cultura şi la construcţia ţării, după tine şi Nae Ionescu, nu sunt români.

Fără falsă modestie, să vorbesc niţel şi despre mine. Am fost şi continuu de a fi rodul unei creşteri şi educaţii româneşti. Am dovedit, cred, de-alungul unei existenţe cât de mult sunt încadrat, trup şi suflet, României.

Nimic nou în teoria Nae Ionescu-Arşavir Acterian. Ionescu a jignit până la sânge pe Mihail Sebastian cu prefaţa la romanul „De două mii de ani”. Darea ta de seamă despre conferinţa-predică a lui Nae Ionescu la biserica Sfântul Anton, arată că era consecvent cu zisa teorie a lui. Singura surpriză e că tu ţi-ai însuşit-o.

Lăsând la o parte capitolul Nae Ionescu, Privilegiaţi şi Năpăstuiţi e, cred, tot ce-ai scris mai bine, mai frumos în viaţa ta literară.

*

În altă ordine de idei: bănuiesc că nu eşti de acord cu cele ce-am scris despre filmul lui Lucian Pintilie. Altminteri, mi-ai fi scris. Să ştii însă că nu retractez nimic din cele ce-am scris despre acest nefericit film lui Barbu, pe care-l rugasem să-ţi arate misiva mea, pentru a nu fi obligat să mă repet. Cum am scris recent lui Barbu, singura nedumerire este că Pintilie n’a fost decorat de guvernul maghiar. Într-adevăr, nici cel mai crâncen duşman al ţării n’ar fi fost în stare să realizeze această lucrare atât de defavorabilă României.

De la întoarcerea de la Paris, nici o vorbă de la Eugen sau de la Cioran. Es-tu logé à la même enseigne?

O rugăminte: dacă ai un exemplar de prisos din Privilegiaţi şi Năpăstuiţi fii bun şi trimite-l fiului lui Horia Groza, ce strânge cu pietate tot ce priveşte pe tatăl său. Capitolul despre esotericii bucureşteni îl va interesa îndeaproape. Iată adresa lui:

Mr. Horia Ion GROZA

3201 Murchison Way

CARMICHAEL. CALIFORNIA 75608

U. S. A.

Mulţumiri anticipate.

Poţi să mă lămureşti cine-s conducătorii editurii „Institutul European”? Au mare merit de a fi găsit hârtie pentru cărţile ce editează. Profesorul Mihai Drăgan, ce conducea la Iaşi colecţia Eminesciana, îmi scrie că publicarea zisei colecţii a luat sfârşit tocmai din cauza lipsei de hârtie.

Cu urări de sănătate şi voie bună, rămân acelaş

Lucian Boz





*

* *



Sydney, 25 Iunie 1993

Dragă Arşavir,



Într’o scrisoare datată 20 Iulie 1981, Nicu Steinhardt îmi scrie (şi citez): „Îmi împart timpul între Bucureşti şi Maramureş, unde-i linişte şi mă simt nespus mai bine ca în oraşul nostru, cu desăvârşire altul şi el: super-aglomerat, ultra-gălăgios, hiper-poluat”.

Alăturatul cec, aşa modest cum e, îţi va îngădui, sper, nu să pleci în Maramureş ci într’o localitate nu prea departe de Bucureşti, unde, timp de câteva zile, vei scăpa de arşiţa şi praful capitalei. Şi vei putea respira aerul curat.

Sper că ai primit precedentele mele scrisori. Ai văzut cât de încântat e Eugen de capitolul ce mi-ai dedicat în „Privilegiaţi şi Năpăstuiţi”. La fel de încântat a fost, citindu-ţi cartea, şi fiul lui Horia Groza, el însuşi poet. Am obţinut promisiunea lui Andrei Brezianu de a-i prefaţa poemele ce speră să le strângă în volum. Îţi mulţumesc că ai dat urmare rugăminţii mele şi i-ai trimis cartea.

Ce-i cu Barbu? L’am rugat în trei rânduri să-mi dea adresa revistei STEAUA din Cluj, unde a apărut, acum doi ani un excelent medalion critic dedicat subsemnatului (am primit textul acesta cu aproape doi an întârziere). Aş vrea să-i scriu lui Mircea Popa, autorul zisului medalion, dar n’am adresa revistei şi amicul nostru îmi scrie de câte’n lună şi stele, fără însă a-mi da adresa revistei.

Cum mi-a scris acum câteva luni că intenţionează să plece la o nuntă în Germania şi, de acolo, să facă un salt la Paris, mă întreb dacă mai e la Bucureşti.

Fii bun şi confirmă-mi primirea cecului.

Cu cele mai calde urări de sănătate şi voie bună, rămân acelaş



Lucian Boz



Alăturat: Cec No. 107473045, eliberat de Commonwealth Bank Australia, în ziua de 25 Iunie 1993, pentru suma de 300 (trei sute) de franci francezi.





*

* *



Sydney, 23 August 1994

Dragă Arşavir,



Am întârziat a-ţi confirma primirea cărţii lui Haig, nu însă din lene. Am de rezolvat o serie de probleme, aşa că am neglijat corespondenţa. Timpul trece şi prietenii se cred uitaţi.

O parte din lucrarea lui Haig o cunoşteam; am scris despre el în cronica ce i-am dedicat, cronică reprodusă în Anii literari ’30.

În afară de eseurile despre teatru, „Jurnalul” lui e plin de observaţii interesante a celor văzute şi simţite la Roma, Genova şi Paris.

Îl cunoşteam ca poet; citisem şi apreciasem poemele iscălite Mihail.

Ceea ce nu ştiam e că-şi încercase mâna ca autor de nuvele, cum e „Moartea moşului Iliaşu”, precum şi scurta dar puternica evocare dramatică a legendei Meşterului Manole.

Mircea Eliade a reuşit, în câteva fraze, să creioneze un admirabil portret al lui Haig, acest om al Renaşterii.

Cine e Florin Faifer? Nu-mi amintesc să fi întâlnit numele lui în vreo revistă. Prefaţa ce-a scris pentru cartea lui Haig, îl onorează.

În altă ordine de idei... În ultima ta misivă te minunezi că ai ajuns (cum spui tu) „la adâncă bătrâneţe”. Pe mine mă miră mirarea ta. Într’adevăr, explicaţia e simplă, mai ales pentru un sincer credincios cum eşti tu. Cel de Sus ţi-a prelungit existenţa, pentru ca tu să dai mărturie pentru aceste neobişnuite personalităţi care au fost Jenica şi Haig, ce – fără tine – ar fi rămas în obscuritate.

Te-ai achitat de această misiune în mod magistral şi, ca o dovadă că bunăvoinţa cerească faţă de tine merge mai departe, este că ai reuşit să publici propria ta creaţie: seria de portrete din Privilegiaţi şi Năpăstuiţi şi iminenta apariţie a „Jurnalului” tău, despre care îmi amintesc că mi-ai scris (când manuscrisul zăcea în sertarele unei edituri, sub Ceauşescu) că are „un iz mistic”. Inutil să adaug că aştept cu nerăbdare să aflu cum îl cauţi pe Dumnezeu.

*

Extrem de interesante revistele şi tăieturile din presa literară, ce mi-ai trimis prin australianul Terence Maloon. În acest maldăr se afla un exemplar din Dilema lui Pleşu. Am notat adresa revistei şi am trimis lui Pleşu o evocare a verii bucureştene în anii ’30. N’am primit nimic de la el (poate că era în vacanţă).

*

Am trimis lui Barbu un mic eseu despre dânsul dar iată: o subită modestie l’a pălit şi refuză să-l dea spre publicare.

Te îmbrăţişez şi-ţi urez sănătate şi voie bună

Lucian Boz