Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Amendamente sinucigaşe de Mircea Mihăieş

Câteva anunţuri – mai degrabă seci – puneau cruce, în vara lui 2009, uneia dintre cele mai respectabile instituţii americane din lumea cărţii: „Magazinul de prezentare” al Editurii Universităţ ii Harvard.

Librăria funcţiona din 1948 şi era considerată un monument cultural al oraşului, Cambridge, Massachusetts, oraş care nu duce lipsă nici de cultură, nici de monumente. Cu doar zece ani mai devreme, un astfel de eveniment ar fi fost privit drept o catastrofă. Între timp, giganţii comerciali precum Barnes &Noble, Virgin Records şi Borders erau ameninţaţi şi ei cu dispariţia. Simbolic, se „prăbuşiseră” încă din 9 septembrie 2001, odată cu Librăria Borders, aflată la parterul unuia dintre turnurile gemene.

Am mai scris de câteva ori, în paginile României literare, despre tragedia reprezentată de închiderea fiecărei librării. În România, ele au ajuns mai rare decât minele de diamante şi incomparabil mai puţine decât bisericile. Să nu se înţeleagă de aici că vreau închiderea bisericilor. Mă întreb însă ce fel de oameni intră în lăcaşele de cult din localităţile unde nu mai există nicio posibilitate de informare serioasă. Altfel spus, ce „pregătire spirituală” au ei şi ce capacitate de a înţelege sensul cuvintelor din serviciul religios. În primăvara lui 2015 am aflat că în judeţul Călăraşi nu mai există nicio librărie şi că „într-un oraş precum Ploieştiul e aproape imposibil să mai găseşti una”. Totodată, la Zalău, capitală de judeţ, se închidea „ultimul spaţiu unde se vindeau exclusiv cărţi.”

Nu sunt singurul care vede în dispariţia librăriilor o tragedie naţională. A nu citi înseamnă a te lăsa la cheremul manipulărilor făcute prin televiziuni şi a accepta nivelarea grosolană la care duce internetul. Există o legătură indisolubilă între lectura profundă, solitară, posibilă doar prin carte, şi spiritul critic înafara căruia se instalează haosul. În mai multe rânduri, Nicolae Manolescu a atras atenţia asupra riscurilor mortale presupuse de compromiterea de către susţinătorii aşa-zisei „democraţii cibernetice” a ideii de critică profesionistă. Imaginaţi-vă la ce va duce asta – dacă nu a dus deja – în conjuncţie cu dispariţia obiceiului oamenilor de a mai lua în mână o carte.

Unii prieteni editori mă încurajează că industria cărţii, deşi ajunsă pe buza prăpastiei, nu s-a prăbuşit încă. O mână salvatoare a venit din partea vânzărilor on-line. Fie că e vorba de comenzi făcute direct la editură ori prin cele câteva librării ce vând masiv pe internet (Elephant, Libris, eMag şi Librarie.net) cam o treime din producţia editurilor mari e absorbită fără să mai treacă prin localurile tradiţionale. Avantajul acestui nou fel de comerţ cu cartea e că poţi comanda absolut orice titlu din catalogul editurii. Pe de altă parte, librăriile, câte şi cum mai supravieţ uiesc, sunt interesate exclusiv de noutăţi. Ideea de „back-list” – adică de memorie culturală – a fost înmormântată cu mare pompă.

În acest context, am urmărit cu interes iniţiativa unui grup de persoane din industria cărţii româneşti de a amenda Legea 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise. Deşi printre cei implicaţi se află şi editori, ceea ce frapează e „vocea” librarilor. În mod limpede, unul dintre „punctele de atac” vizează eliminarea dintre concurenţi a „librăriilor virtuale”. Amendamentele propuse (stabilirea unui preţ unic de vânzare, instituirea unui „termen de noutate” de 12 luni, în intervalul căruia preţurile ar trebui să rămână, practic, neschimbate, interdicţia de a face reduceri mai mari de 10 la sută ori, în cadrul anumitor târguri, de până la 20 la sută, anularea, de facto, a livrării gratuite prin poştă, suprimarea efectivă a „campaniilor de fidelizare” prin acceptarea unui procent de reducere minuscul, interzicerea „campaniilor multiple”, inclusiv la târguri etc.) au o logică a lor. Dar nu cred că e logica cea bună. Se fac şi unele excepţii, de pildă pentru mediul rural, prin discriminarea faţă de orăşeni. Chiar citite cu ochi de nespecialist, toate aceste măsuri menite „să protejeze cartea” (aşa cum se spune în preambul) vizează scoaterea de pe piaţă a librăriilor on-line. Ceea ce e oricum o utopie, dată fiind capacitatea de reacţie şi adaptare a acestora. Singurul care va avea de suferit e cititorul.

Unele prevederi sunt de-a dreptul absurde: şi anume, editorii sunt obligaţi, în cadrul campaniilor promoţionale, să „anunţe vânzătorii cu amănuntul, care vor beneficia la rândul lor de dreptul de a organiza campanii promoţionale în aceleaşi condiţii cu cele pe care le aplică şi editorii”. O astfel de cerinţă ne aruncă în haos. Nu se specifică dacă editorul trebuie să anunţe toţi „vânzătorii cu amănuntul” din ţară sau numai pe cei cu care au contracte de difuzare. În plus, nu e deloc limpede ce fel de „campanii de promovare” pot face librarii şi ce va deconta editurii: preţul deja stabilit prin contract cu aceasta, sau cel redus, din cadrul campaniei de publicitate a editurii?

Mai există apoi şi problema reeditărilor şi a ediţiilor noi dintr-o operă mai veche sau clasică. În ce categorie intră acestea? Sunt mai vechi sau mai noi de 12 luni, cât durează intervalul de „noutate” al cărţii? O altă deficienţă majoră o constituie definirea improprie (sau mai bine zis, nedefinirea) distribuitorului de carte şi, implicit, a librăriei. Iniţiatorii nu fac minima distincţie între un punct banal de desfacere (pe vremuri se găseau în mai toate întreprinderile de stat!), chioşcuri de ziare, unităţi de incintă (de la cele profesionale la cele de cult) şi hipermarketuri. Pe de altă parte, nu e menţionată în niciun fel plafonarea rabatului comercial. După cum se ştie, în unele cazuri acesta a ajuns până la 50 la sută din valoarea cărţii. Cu alte cuvinte, s-a lucrat intens la un capăt al problemei, în schimb la celălalt s-a păstrat un discret status quo.

Nu e cazul ca tocmai un susţinător, ca mine, al librăriilor, să intre în polemică pe această temă. Sunt în totalitate pentru rămânerea lor în viaţă, deşi nici măcar noţiunea de librărie nu e stabilită în lege. În ţări avansate, aceasta e definită drept entitatea comercială a cărei cifră de afaceri provine preponderent din vânzarea cărţii. Mai mult decât atât, marile lanţuri de la noi (Cărtureşti, Humanitas, Diverta etc.) distribuie cărţi şi prin formula on-line. Ceea ce înseamnă că amendamentele propuse la lege par să le ajute pe moment, ca librării „clasice”, dar, cu siguranţă, vor deveni contraproductive în cel mai scurt timp, pe partea difuzării on-line. Şi atunci, la ce bun o lege al cărei scop e obţinerea unui avantaj strict conjunctural, dar despre care ştiu că, mai devreme sau mai târziu, îi va sugruma? Cu fondurile pe care le au la dispoziţie – nu tocmai neînsemnate — , iniţiatorii ar putea să-şi îmbunătăţească participarea la piaţa concurenţială, şi nu s-o saboteze.

Ar fi mare păcat ca dintr-o socoteală pur românească – „să moară capra vecinului” –, să nu vedem cât de funeste sunt consecinţele unui demers ce pare impregnat de responsabilitate faţă de soarta cărţii, dar care în esenţă e dăunător şi sinucigaş. Intraţi în concurenţă cu librăriile on-line, scoateţi-le de pe piaţă prin inventivitate, scăzând propriul preţ de comercializare, nu prin sancţiuni administrative! Poate că astăzi, cu o bună susţinere, amendamentele ar putea să treacă. Dar ce se va întâmpla la anul, când, într-o altă conjunctură politică, un alt demers, poate al difuzorilor online, ar stabili comisionul difuzorului pentru vânzarea cărţii la, să zicem, 25 la sută din preţ? Simplu: închiderea instantanee a tuturor librăriilor „clasice”. Ştiu că acestea n-o duc pe roze – în primul rând din cauza chiriilor exorbitante. Poate că acesta ar fi punctul de atac: o lege care să oblige comunităţile să le subvenţioneze o parte din chirie. Altminteri, astfel de reglementări „reglementează” un singur lucru: viteza cu care întreaga industrie a cărţii va ajunge de pe buza prăpastiei în străfundurile ei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara