Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Anatol Vieru - însemnări inedite de ---


Anatol Vieru a încetat din viaţă acum patru ani, la 9 octombrie 1998. Însemnările inedite de mai jos au fost aşternute pe hîrtie de Anatol Vieru la Mangalia în vara anului 1964. Ele exprimă cîte ceva din căutările neobosite ale compozitorului pe planul reflecţiei teoretice şi din eforturile sale de clarificare interioară care au însoţit permanent activitatea sa componistică propriu-zisă.

" A-ţi înţelege condiţia şi a o domina dinăuntrul ei "

*

Simt nevoia unei arte care să aibă un centru absolut, interior, nedărămabil; să se ţină. Aceeaşi necesitate pe care o simt şi pentru mine - un centru de sprijin interior - independent, nesupus vanităţii, pe care să asum tot riscul credinţei mele.

*

Ceva care să depăşească realismul ca oglindire fidelă şi romantismul ca subiectivism; dar totodată să nu fie doar o schemă perfectă şi originală - neatacabilă. Să conţină realitatea trăită - însă în stare de transcendenţă, ştergînd urmele a tot ce poate fi neinteresant.

*

Dualitate (de neîmpăcat!?):

O imensă sete şi necesitate de contingenţă pe de altă parte, dorinţa puternică de cercetare a unor "structuri" obiective (matematice,cristale etc.). Voi reuşi să înţeleg sau să creez o sinteză?

Cercetare de structuri (quasi-speculativă cu sublimarea contingenţei) sau artă a contingenţei) găsindu-şi structura pe care să se depună, să se îmbrace)?

Sau poate altceva ce nu ştiu încă, dar de care am absolută nevoie.

*

Chinuitoare e nehotărîrea!

Sentimentul gratuităţii e ucigător.


*

Necesitatea de a găsi o expresie (poate limitată) dar ultimă a mea: asta sunt. Puterea de a spune: acum ori niciodată.


*

Capacitatea de a depăşi detaliile, de a le însuma întregului tău.

Restul elimini, nu vezi. Dar oare "întregul" e destul de cuprinzător - pentru a elimina cît mai puţin?

Pentru un "întreg" mare (aproape) toate detaliile sunt semnificative!

Deocamdată apetitul de detalii îl simt încă foarte (sau prea) puternic. Oare nu sunt format, oare nu trebuie să elimin detalii deja?

*

Teama de hîrtie. Dar nu de hîrtia albă, ca la Valéry sau Mallarmé, ci de aceea scrisă; o mînă nevăzută îţi stă pe umăr. Nu poţi fi singur cu hîrtia şi chiar cu tine.

*

Nu ajunge mîndria continuităţii.

Ai nevoie şi de satisfacţia progresului. Am progresat în 20 de ani sau mă frec pe loc? E groaznic să-l vezi pe Stepan Trofimovici în faţa morţii pe acelaşi teren moale (dar acelaşi!) al vanităţii.

*

Trebuie să înjghebezi ceva care să stea, să se susţină singur.

Nu ajunge să aduni mărgăritare.

*

O luptă fără capăt între latinismul echilibrului clasic şi fluviile de trăiri vulcanice şi anarhice care îşi cer poate o altă matcă. Neputinţă de a alege, sau nedorinţă (?) - sau poate (cu atît mai bine) o sinteză pe deasupra!

*

A-ţi înţelege condiţia şi a o domina dinăuntrul ei. (A o domina prin acceptare, fără a te juca sau a cocheta cu tine şi alţii).

*

Puterea de a gîndi şi concepe ceea ce nu-ţi convine (şi nu numai ceea ce te flatează sau ţi-e indiferent, contemplativ).

*

Va fi pentru alţii ceea ce scrii într-adevăr pentru tine. (Deci nu te sinchisi de alţii!).

*

Să stăpînesc timpul. Să nu mă prindă nepregătit. Să ştiu unde mă aflu în timp în orice moment. Pentru aceasta - autostăpînire, totală, renunţînd la lucruri care nu mă privesc.

*

Oare exprimi exact ceea ce vrei? Oare ceea ce exprimi este coherent? De multe ori, în special cînd eşti mai tînăr, exprimările sînt mai curînd o dovadă de energie, decît de logică. Poate că şi ceea ce scriu eu aici este mai mult o necesitate şi o energie, decît ceva coherent.

*

Cine scrie ceva, comunică cu cineva, fie chiar numai cu sine; (comunicarea cu sine poate fi uneori mai grea decît cu alţii); dacă scrii ceva - fi tu cît de singur - scrisul este prima deschidere în camera ta etanşă; cînd exprimi singurătatea nu mai eşti singur. Iată şi publicul: fie un singur om, fie unul imaginar, cine poate împiedica eventualitatea unei mase, mîine?

*

A trecut timpul acumulărilor de meşteşug (detalii); îmi trebuie ceva sintetic, - simplu şi puternic.

*

Care este participarea artistului şi publicului la opera de artă? Ce ceri de la opera de artă?

Medicul, arhitectul, meşteşugarul participă (chiar total, sau tot atît de total ca şi artistul) la crearea obiectului lor; uneori atît cît şi artistul.

Gradul de participare exprimă valoarea operei?

*

Trebuie să exprime opera de artă "experienţa" de viaţă a artistului? Numai într-o anumită artă!

*

Ce importanţă are cît munceşte un artist la opera sa? Unii sunt leneşi. Alţii care muncesc mult, de fapt muncesc mai puţin decît unii leneşi!

Cine poate aprecia exact valoarea pierderii de energie imediată sau potenţială?

*

întrebări şi exprimări flegmatice care mă muştruluiesc cu o incandescenţă teribilă!

*

Stăpînire de sine, nerisipire, necedare vanităţii - pentru a mă concentra pe esenţial în mod liber şi eficient.

*

Obiectivitate fierbinte.

*

Obiectiv - nu neutru.

*

A-ţi da seama de întreaga dimensiune a vanităţii, atunci cînd în dosul unor fraze mari rostite de cineva stă un mobil sau un adevăr destul de mic.

*

Adeseori o afirmare, o declaraţie reprezintă un obiect care ascunde alt obiect - cu care nu are nici o legătură.

*

Prea mult gest poate denota prea puţină gîndire; prea multe vorbe - prea puţină convingere. Exprimarea ta trebuie îndesată bine ca aluatul.

*

Cu cît intru mai înăuntru şi mai în detaliul perimetrului meu cu atît devin mai prost "muzicolog" în celelalte privinţe. încep să uit.

*

într-o lume de contradicţii nu mai e nevoie să invenţi altele imaginare.

Cînd descrii ceva negru, nu-ţi poţi permite luxul să mai înegreşti!

(Oare e justă această reflecţie?)

Mangalia 1964